De ce nu e bine sa fiti prea comozi in relatie.

In orice cuplu apar momente de monotonie. Atentie la unele lucruri care pot distruge dragostea. Nu fiti prea comozi, ca sa nu va pierdeti unul pe celalalt!

Tu si iubitul tau impartasiti absolut tot? Adica… chiar tot? Incurajez intimitatea si sinceritatea, dar sunt unele lucruri pe care e bine sa nu le imparti sau impartasesti cu partenerul. Cand sunteti prea comozi, cand nu mai aveti niciun fel de bariere personale, romantismul dispare incet, dar sigur. Putin mister nu strica nimanui.

Prea comozi: cand intimitatea distruge relatia

Acum, nu iti imagina ca vorbesc despre bariere care sa insemne abuz emotional numai ca sa il poti controla pe partener. Nu! E vorba despre faptul ca unele lucruri trebuie pastrate in intimitatea fiecaruia, iar altele ar trebui sa nu aiba loc niciodata intre voi. Stiu ca, in timp, cand o relatie dureaza ani si ani, e posibil sa deveniti prea comozi si sa cadeti in capcana monotoniei. Dar iata cateva lucruri pe care ar fi bine sa nu le faceti niciodata impreuna! Sfaturile oferite de Cafemom.com te pot ajuta sa ai o relatie de cuplu mult mai fumoasa! Tine cont de ele!

1. Nu va stoarceti cosuri unul altuia!

Ti se pare scarbos? Sa stii ca multe cupluri fac asta. Stiu ca, atunci cand ai un cos intr-un loc la care nu ajungi, cel mai simplu e sa il rogi pe iubitul tau sa o faca. Invers, nici nu mai spun! Sigur te va ruga, la un moment dat, sa il ajuti. Dar specialistii spun ca nu e deloc bine sa faceti asta. Nu e bine nici pentru piele, nici pentru relatie. Contactul fizic ar trebui sa ramana unul placut cat mai mult timp.

2. Nu lasati usa de la baie deschisa!

Ok, stiu ca nevoile fiziologice sunt ceva natural. Pentru toata lumea. Dar sa tii usa deschisa la baie in timp ce el e in camera de langa si sa purtati o conversatie stand pe WC nu e deloc sexy. Dimpotriva!

3. Nu va terminati frazele unul altuia!

E ca si cand ati locui unul in mintea celuilalt. Va cunoasteti atat de bine incat stiti dinainte ce are celalalt de spus? Daca iubitul tau ezita cand vrea sa spuna ceva si ii termini repede fraza nu e bine pentru relatia voastra. Asculta ce are de spus, mai ales cand sunteti in compania unor prieteni. Altfel, ii vei diminua increderea de sine. Iar asta afecteaza grav o relatie de cuplu.

4. Nu va alegeti haine unul altuia!

E o mare diferenta intre a te intreba “Iubito, iti place rochia asta?” si a-ti alege el hainele. Sigur ca nu vorbesc despre cadouri! Ci despre situatiile in care el vrea sa iti aleaga mereu tinutele. Sau tu esti cea care ii cumpara lui haine? Nu esti mama lui. Opreste-te si lasa-l sa aleaga singur! Chiar daca asta inseamna sa caute ore intregi prin magazine. Daca sunteti prea comozi riscati sa deveniti lipsiti de personalitate.

5. Aveti acelasi profil de Facebook? Separati-va in online!

Serios? Ati devenit una si aceiasi persoana? Nu pot sa cred ca nu mai aveti, fiecare, ganduri ascunse! Probabil ca fiecare dintre voi vrea sa publice, la un moment dat, ceva ce nu e agreat 100% de partener. O melodie, o parere politica, poate tu vrei sa pui poze cu pisici, iar el nu suporta pisicile! Sau poate ca vrei sa stai la povesti pe chat-ul de Facebook cu prietena ta plecata in Marea Britanie si nu vrei ca iubitul tau sa stie tot ce vorbiti! Pastrati-va, fiecare, un colt de intimitate, fie el si virtual. Asa ca tine minte: conturi separate de Facebook!

Acum ca stii ce e bine sa NU faceti impreuna, afla si cateva Activitati creative anti-monotonie.

FOTO: istockphoto.com