Ce sa faci daca vrei sa te invite in oras si a doua oara.

Daca vrei ca barbatul pe care il placi sa te invite in oras si a doua oara trebuie sa tii cont de cateva trucuri. Nu ii oferi totul din prima!

Ok, detesti regulile. In plus, ceea ce functioneaza la o intalnire cu un barbat il poate pune pe fuga pe altul. E important ca la prima intalnire sa fii tu insati. Orice ar fi!

Dar experiente mai vechi ale primelor intalniri au fost analizate de Yourtango.com, care a redactat o lista scurta cu sfaturi de care poti sa tii cont ca sa treci la nivelul al doilea: sa il faci sa te invite in oras si a doua oara.

Ce sa faci si sa nu faci ca sa te invite in oras a doua oara

1. Nu dormi la el!

Poate ca ti se pare ciudat. Te gandeai ca rasa umana a evoluat intr-atat incat sexul la prima intalnire nu mai afecteaza potentialul unei relatii ca ea sa dureze. Dar e gresit ce crezi. Poate ca atunci cand esti la acea prima intalnire te gandesti ca ai o gandire moderna si ca nu ar fi o idee atat de rea sexul la prima intalnire. Adevarul e ca poate esti prea plictisita sau poate ca nu ai mai facut sex de mult. Dar daca faci asta e o mare greseala. Poti sa il saruti eventual, dar pastrati-va hainele pe voi. Daca vrei doar un one-night stand, ok, poti sa faci asta. Dar daca vrei sa il mai vezi din nou e mai bine sa te abtii.

2. Ofera-te sa platesti

Daca el e cel care te-a scos in oras, lasa-l sa plateasca pentru cina. Si, te rog, comanda tot ce vrei si nu te abtine de la desert sau vin. Dar, daca intalnirea se prelungeste dupa cina si mai stati in oras, e cazul sa platesti si tu urmatoarele bauturi. Sau spune-i ca stii un loc unde se face o cafea buna sau un ceai aromat si mergeti acolo. Sigur, poate nota de plata nu va fi la fel de mare ca cea de la cina, dar conteaza gestul, nu suma.

3. Nu vorbi urat despre alte femei

Poate ca chelnerita e cam obraznica. Sau poate e stangace. Sau ambele. Poate ca esti tentata sa ii vorbesti urat sau sa vorbesti urat despre ea. Ignora orice ar face. Gandeste-te la vreme sau la orice altceva pana iti trece.

4. Nu iti imagina ca tipul cu care esti la intalnire e terapeut!

Ai avut o copilarie ciudata? Ai tot felul de fobii? Esti maniaca in legatura cu igiena si te speli pe maini de mult prea multe ori? Pastreaza toate aceste lucruri pentru tine. Daca prietenii te-au acceptat asa cum esti, nu te gandi ca barbatul cu care esti la prima intalnire va fi dispus sa ii impartasesti aceste lucruri. Poate ca el chiar e psiholog. Nu e momentul insa sa ii vorbesti despre fobiile tale. Chiar si terapeutii se relaxeaza cand mananca tiramisu sau isi amesteca frisca in cafea.

5. Spune-i sa trebuie sa te trezesti devreme a doua zi

Acesta este cel mai bun mod in care poti incheia prima intalnire. Nu fi nepoliticoasa si nu arata dezinteres, dar fa in asa fel incat sa para ca ai o treaba sau un motiv serios pentru care trebuie sa fii activa dimineata devreme. Chiar daca e vineri sau sambata seara, pleaca acasa inainte de miezul noptii. Daca poti, desigur. Pastreaza o oarecare distanta. Daca e sa fie el, o sa aveti destule sanse sa va petreceti in oras multe nopti impreuna.

Acum ca stii cum iti poti creste sansele sa te invite in oras si a doua oara, afla si Cum il faci sa ramana langa tine dupa prima intalnire.

FOTO: istockphoto.com