3 strategii pe care oamenii inteligenti emotional le aplica

Te-ai intrebat vreodata ce strategii sa aplici ca sa fii cu adevarat fericita si implinita? Oamenii inteligenti emotional respecta trei reguli simple care ii ajuta sa obtina satisfactie in tot ceea ce fac, scrie oprah.com. Asa cum se poate vorbi despre IQ atunci cand vine vorba de inteligenta, aceeasi regula se aplica si atunci cand vine vorba de sanatatea emotionala.

Oamenii inteligenti emotional nu isi complica viata cu tot felul de probleme si nici nu se gandesc prea mult la experientele mai putin placute. Din contra, ei aplica trei strategii simple care-i ajuta sa fie fericiti si impliniti in viata.

3 strategii pe care oamenii inteligenti emotional le aplica

1. Isi inteleg trairile si sentimentele

Cu cat vei reusi sa-ti intelegi mai bine trairile si sentimentele, cu atat iti va fi mai usor sa te intelegi pe tine insati si sa interactionezi mai usor cu oamenii din jurul tau. Oamenii inteligenti emotional sunt constienti de tot ceea ce se intampla in viata lor, lucru care-i ajuta sa fie fericiti. Mai exact, acesti oameni isi folosesc mai mult emisfera stanga, iar explicatia a fost data de un cercetator de la Universitatea din Wisconsin. Richard Davidson a explicat ca se poate observa o activitate mai intensa in emisfera dreapta in momentul in care o persoana este suparata, deprimata sau stresata. In schimb, activitatea devine mai intensa in emisfera dreapta in momentul in care o persoana are o dispozitie mai buna si are mai multa energie.

Foarte multe persoane se situeaza undeva la mijloc, au zile bune si zile mai putin bune, in timp ce unele persoane sunt constant deprimate sau constant fericite. Acelasi cercetator a explicat ca starea de bine se poate obtine prin meditatie sau yoga, iar la aceasta concluzie a ajuns cu ajutorul unui studiu realizat pe un grup de muncitori care aveau de-a face zilnic cu stari de stres sau deprimare. Mindfulness este o alta practica care, potrivit cercetatorului, poate ajuta o persoana sa se elibereze de stres si sa fie fericita.

2. Empatizeaza

O alta strategie a oamenilor inteligenti emotional este aceea ca empatizeaza cu cei din jurul lor. Ei reusesc sa inteleaga cum se simte alta persoana si astfel vor alege calea cea mai buna pentru a socializa. De obicei, exista o chimie intre ei si celelalte persoane, lucru care-i ajuta sa aiba o stare de bine. Potrivit unui cercetator din Germania, exista mai multe tipuri de empatie. Astfel, se poate vorbi despre empatia cognitiva, care permite unei persoane sa isi dea seama cum gandeste alta persoana, si cea emotionala,care permite unei persoane sa isi dea seama ce simte alta persoana.

Exista diferite metode care te ajuta sa-ti dezvolti capacitatea de a empatiza cu alte persoane, iar metoda cea mai simpla este sa te gandesti in fiecare zi la binele altor persoane si sa iti doresti ca ele sa fie fericite, apoi sa te gandesti la binele familiei si la binele persoanelor pe care le iubesti si apreciezi.

3. Comunica cu ei insisi

O alta strategie pe care o au oamenii inteligenti emotional este faptul ca ei comunica cu ei insisi. Au capacitatea sa descopere ce ii face fericiti sau nefericiti, dar, inainte de toate, au capacitatea sa isi ofere sfaturi si sa vorbeasca cu ei insisi despre ceea ce simt. Potrivit unui medic terapeut, daca reusesti sa fii constienta de faptul ca ai o gandire negativa sau ca ai tendinta sa cazi in depresie, acest lucru te va ajuta sa gasesti mai usor calea catre fericire. De ce? Ei bine, odata ce ai reusit sa identifici toate acele stari, iti va fi mai usor sa vorbesti cu tine insati despre ele si sa gasesti o modalitate care te va ajuta sa te simti mai bine. Mai mult decat atat, cercetatorii de la Universitatea din Oxford au demonstrat faptul ca persoanele care sufera de depresie cronica au sanse foarte mari sa se vindece cu ajutorul meditatiei. Terapia cognitiva este o alta metoda eficienta, pentru ca, daca ai tendinta sa devii depresiva sau suferi de depresie, vei reusi sa iti canalizezi gandurile si sa elimini toate acele stari negative. Este nevoie de timp, desigur.

Iata si un articol despre cum te ajuta yoga contra depresiei!

Daca ti-a placut acest articol, da like pe pagina noastra de Facebook sau aboneaza-te la newsletter si o sa gasesti acolo si mai multe astfel de informatii!

Foto: Guliver