Ce greseli faci cand alegi parfumul

Gasesti multe parfumuri pe piata, in sticlute mai mari sau mai mici, cochete, raspandind arome fresh sau condimentate, care te invaluie in note speciale si te rasfata de la primele ore ale dimenetii. E greu sa te decizi, bineinteles! Descopera ce greseli faci cand alegi parfumul si cum sa procedezi corect, potrivit elfashion.com!

Cand esti la cumparaturi, esti atrasa de partea vizuala si tinzi sa incerci mai intai parfumurile care se gasesc in sticlute imbietoare? Te raportezi la pret sau la cum miroase produsul respectiv atunci cand il pulverizezi in aer? Ti-a placut parfumul unei prietene si cumperi acelasi produs, crezand ca o sa obtii un rezultat asemanator? De trei ori gresit! Afla ce greseli faci cand alegi parfumul si nu le mai repeta!

De ce parfumul altora nu miroase bine pe tine

In mod normal, au loc diferite reactii chimice la nivelul pielii, iar acestea difera de la persoana la persoana, fiind influentate de nivelul de hormoni din corp, de ceea ce mananci, de pH-ul pielii, de afectiunile pe care le ai sau de produsele de ingrijire personala pe care le folosesti. Esentele parfumate se combina cu mirosul natural al corpului si astfel rezulta arome individuale. E posibil sa nu simti niciun rezultat dupa ce te dai cu parfum, ceea ce nu inseamna neaparat ca produsul nu este orginal sau ca nu e destul de concentrat, ci ca pur si simplu nu are efect asupra pielii tale. In acelasi timp, risti ca rezultatul sa fie neplacut sau de-a dreptul surprinzator.

Iata ce greseli faci cand alegi parfumul!

Greseala 1. Te grabesti si nu ai rabdare sa testezi toate notele parfumului

Nu iti alege parfumul pe graba, ci ai nevoie de aproximativ 24 de ore ca sa te decizi. Stiu ca e mult timp, dar daca vrei sa faci o alegere buna si mai ales daca e vorba de un produs scump, nu e bine sa risti. Cel mai potrivit moment pentru a-l testa este dupa-amiaza.

Prima oara cand il vei pulveriza, vei remarca nota de varf a parfumului. Aceasta e cea mai puternica, insa dispare rapid si ii face loc notei de mijloc, cea care face trecerea la nota finala, numita si nota de baza. La un produs de calitate, aceasta rezista si mai mult de 24 de ore. Nota de baza e cea mai importanta si in functie de ea iti vei da seama daca parfumul se potriveste sau nu cu gusturile tale. Dupa 24 de ore, in care vei testa toate notele produsului, poti lua cea mai buna decizie.

Greseala 2. Nu pulverizezi produsul pe piele

Foarte multi oameni pulverizeaza parfumul pe haine sau de la mare departare, astfel incat acesta nu mai ajunge pe piele. Daca si tu procedezi asa, ai mari sanse sa fii dezamagita de produsul ales. Parfumul trebuie aplicat pe pielea curata, fara lotiune de corp sau ulei, de la distanta mica. Cele mai bune zone pe care sa il testezi sunt incheietura mainii sau zona gatului.

Greseala 3. Crezi ca ce foloseste prietena ta ti se potriveste si tie

De cate ori n-ai cumparat un parfum pentru ca si prietena ta avea unul si ai fost dezamagita de rezultate? Mie mi s-a intamplat! Dupa cum iti spuneam, fiecare corp e diferit, asa ca e bine sa testezi mai intai produsul si abia apoi sa il cumperi. In alta ordine de idei, nu e chiar indicat sa mirositi la fel, nu-i asa?! Pana la urma, chiar daca va intelegeti bine si va potriviti la gusturi, fiecare trebuie sa se remarce propriul parfumul.

Greseala 4. Cumperi parfumul pentru ca-ti place sticla

Ce greseli faci cand alegi parfumul? Iti place cum arata sticluta parfumului si cumperi produsul respectiv pentru ambalaj, fara sa-l testezi. Daca iti asumi ca il vrei pe post de bibelou, e totul in regula. Dar sa nu fii dezamagita in cazul in care nu va da deloc bine pe pielea ta! De asemenea, nu cumpara neaparat cele mai scumpe produse, ci tine cont de aceeasi regula: testarea parfumului este sfanta!

Greseala 5. Incerci prea multe produse deodata

Nu testa mai multe parfumuri deodata, deoarece nu vei mai reusi sa iti dai seama care e cel potrivit tie. De asemenea, ai grija ca atunci cand scoti capacul sticlutei sa nu tii parfumul prea aproape de nas. Risti ca simtul olfactiv sa nu mai fie „obiectiv“, ci sa fie influentat de aromele testate. Nu te poti hotari? Cere parerea celor din jur dupa ce s-a activat nota de baza a produsului si iti va fi mai usor sa te decizi.

Foto: Guliver

Citeste si: Cum faci sa persiste parfumul intreaga zi. Sfaturi pretioase!

Daca ti-a placut acest articol, da like paginii noastre de Facebook  sau aboneaza-te la newsletter si o sa gasesti acolo si mai multe astfel de informatii!