Ingrijirea pielii uscate in sezonul rece. Reguli esentiale de care sa tii cont

Temperaturile scazute si alimentatia nepotrivita afecteaza sanatatea si frumusetea pielii, asa ca este esential sa incluzi in ritualul tau de infrumusetare cateva trucuri care te ajuta sa arati mereu bine. Ingrijirea pielii uscate in sezonul rece este esentiala, insa nu te gandi ca trebuie sa apelezi la tratamente scumpe sau care necesita mult timp, scrie elitedaily.com.

Pielea ta are tendinta sa se deshidrateze si are un aspect neplacut? Ingrijirea pielii uscate este importanta, asa ca incearca sa-ti rezervi cateva minute pe zi pentru hidratare. Pe langa tratamentele de infrumusetare, ai la dispozitie si cateva trucuri simple, dar care te ajuta sa obtii rezultatele dorite.

Ingrijirea pielii uscate in sezonul rece

1. Apa este esentiala pentru hidratarea pielii

Stii cat de important este sa consumi zilnic apa, iar acest sfat poate sa ti se para inutil la prima vedere. Cu toate acestea, in sezonul rece, foarte multe persoane au tendinta sa consume bauturi calde si uita sa consume si cateva pahare de apa. Pe langa ceai, cafea sau ciocolata calda, este esential sa te asiguri ca bei suficienta apa pe zi. Pielea ta va fi hidratata si va arata bine chiar si cand temperaturile vor fi scazute.

2. Protejeaza-ti pielea de razele soarelui

Multe persoane considera ca nu este important sa foloseasca creme cu factor de protectie pe timpul iernii, insa razele soarelui sunt destul de periculoase chiar si cand temperaturile sunt scazute. Inainte sa iesi din casa, aplica putina crema pe fata, gat si maini. Cu alte cuvinte, este recomandat sa aplici o crema cu factor de protectie pe zonele care sunt expuse la soare.

3. Evita sa faci baie cu apa fierbinte

Ti s-a intamplat ca pielea ta sa fie uscata imediat ce ai iesit din baie? Apa fierbinte deshidrateaza pielea si usuca parul, asa ca este indicat sa o lasi la o temperatura mai mica. Pielea ta va arata bine mai mult timp.

4. Aplica o crema imediat ce ai iesit din baie

Daca vrei sa ai o piele perfect hidratata si ingrijita, este esential sa aplici crema imediat ce ai iesit din baie. Asteapta aproximativ cinci minute pentru ca apa sa se absoarba in piele, apoi fa-ti ritualul de ingrijire. Foloseste miscari usoare, circulare si opteaza pentru o crema pe baza de ingrediente naturale. Nu neglija coatele, umerii, genunchii, calcaiele si degetele.

5. O piele exfoliata este o piele sanatoasa si frumoasa

Exfolierea pielii se afla si ea pe lista cu ritualul pentru ingrijirea pielii uscate in sezonul rece. Chiar daca pielea ta are tendinta sa se deshidrateze, este important sa folosesti un exfoliant cel putin o data pe saptamana. Acesta indeparteaza celulele moarte, curata porii si te ajuta sa ai o piele curata si sanatoasa.

6. Foloseste ulei de masline pentru hidratare

Pielea ta este prea uscata, iar cremele sau lotiunile nu sunt suficient de bune? Aplica ulei de masline dupa fiecare dus si pielea ta va fi hidratata si va avea un aspect frumos. Daca nu iti place sa aplici ulei direct de piele, poti sa adaugi cateva picaturi in lotiunea de corp.

Iata si un articol despre cum faci sa reziste machiajul daca ai pielea uscata

Foto: Guliver