
Tocmai m-am mutat intr-un nou apartament si, lasand la o parte faptul ca mobila lipseste pentru moment, mi-am adunat puterile suficient cat sa ma deplasez la Ikea doar pentru a-mi cumpara rapid un cabinet care sa imi depoziteze cosmeticele.
Asadar, prima cutie pe care am desfacut-o a fost cea cu cosmetice. Fireste, nu aceasta este ordinea normala de a te instala intr-un nou camin, dar cateodata regulile sunt facute pentru a fi incalcate, nu?
Prioritatile fiecaruia difera in functie de interese si interesul meu primordial este sa imi ordonez cosmeticele si sa le asez la racoare si intuneric. Va spun asta pentru ca prin aceasta relocare, tocmai am pierdut trei sticlute pretioase cu serumurile mele preferate. Le-am trecut la categoria daune colaterale, mi-am asumat pierderea si am incercat sa nu repet greseala de a le plimba cu mine in poseta, doar de dragul de a le avea la indemana. Despre aceste serumuri – potiuni moderne de infrumusetare – eu, personal, sunt indragostita. De ce? Pentru ca livreaza un rezultat vizibil, de durata si pentru ca am vazut cu ochii mei, intr-un prestigios laborator din U.K., minutiosul proces de creare a acestor serumuri. Este adevarat ca platesti mai mult decat dai pe o crema de fata, dar tehnologia folosita pentru obtinerea acestor serumuri si ingredientele din compozitie, justifica costul.
In primul rand, rolul acestor serumuri este de a trata anumite imperfectiuni ale pielii, de la pete pigmentare, pana la imbatranirea prematura a pielii. Serumul este un fluid ce contine ingredienti foarte concentrati, sub forma de molecule mici, mai mici ca cele dintr-o crema obisnuita. Acest lucru face ca absorbtia produsului sa fie una in profunzime.
O crema poate penetra doar primul strat al pielii, pe cand un serum poate atinge toate cele trei straturi. Datorita acestor molecule mici din formula oricarui serum facial, diferite probleme ale fetei pot fi rezolvate, printre acestea numarandu-se: tratarea acneei, a petelor maronii cauzate de imbatranirea tesutului sau a expunerii excesive la soare, diminuarea ridurilor fine si a celor adanci sau, foarte la moda in zilele noastre, iluminarea fetei prin conferirea unei texturi radiante, sexy si fresh (aceste ajective de fapt reflecta actiunea de stimulare a colagenului). Formulele serumurilor sunt diferite, in functie de ce vrei sa previi sau sa tratezi, cei mai comuni ingredienti fiind vitamina C, amino-acizii, anumite ciuperci, glicerina sau aloe. Pentru a beneficia cu adevarat de serumul de fata, este foarte important sa alegi unul care serveste nevoilor tenului tau, fie ca ai o piele uscata, grasa, combinata, cu imperfectiuni sau una care nu ridica niciun fel de problema si cere doar hidratare. Se intinde pe intreaga fata, decolteu si gat si cosmeticienele recomanda ca aplicarea serumului sa fie printr-un masaj, de la interior catre exteriorul fetei, cu miscari circulare si insistent pe zonele cu probleme. Acest tip de produs are o textura usor absorbabila si foarte placuta.
Aplica-l pe fata curata si uscata, asteapta intre trei si cinci minute si apoi foloseste-ti in mod obisnuit crema de fata si pe cea de ochi. Poti folosi doar serumul, asa cum am mentionat mai sus. Folosirea serumului poate creea dependenta (vis-à-vis de buget), eu, cum spuneam, am pus serumul in capul listei necesare pentru ritualul de ingrijire. Si nu trebuie sa ai trei, nici macar doua, unul ales corect isi va atinge scopul. Este bine sa iti indrepti investitia catre branduri dermatocosmetice care prin definitie, au formule fara parfum, parabeni sau alti factori agresivi.
Text: Alice Bursuc, Foto: Guliver
Indraznesc sa spun ca industria frumusetii se misca repede si bine....
Astazi am avut ocazia de a participa la lansarea unor produse de be...
Mainile tradeaza cel mai repede trecerea anilor, dar cateodata tris...
Odata cu varsta, pielea se subtiaza, devine mai uscata si mai putin...
Mereu suntem cu ochii pe noile fonduri de ten, pentru ca mereu avem...
Melvita este o companie originara din tara frumusetii – Franta, l...
Am spune ca cele 11 produse Ritessens sunt o oferta destul de res...
Mereu imi face placere sa scriu despre demachiante. Fie ca acestea ...
Mai nou, am intrat prin farmacii si plafare pentru a descoperi cu c...
Un cos razlet ne poate strica toata ziua, dar daca acest lucru se i...
Demachierea este, poate, cel mai important ritual aplicat tenului n...
In fiecare an, am grija sa fac o curatenie/evaluare a tuturor fardu...
Am ales sa ignor botoxul. Desi mi s-au povestiti atat de multe lucr...
Este esential ca fata sa fie curatata, chiar daca nu porti machiaj....
Yon-Ka este un brand-pionier in dezvoltarea si promovarea aromotera...
O noua vizita la doctorul Sebastian Pop m-a determinat sa-ti povest...
Ascult in dreapta si in stanga despre proceduri antiaging, interven...
Ne coloram parul pentru ca ne place sa il punem in valoare si, cate...
Am fost martora la o discutie interesanta in care se dezbatea ordin...
Daca sunteti puse la punct cu ingredientele-cheie antirid preluate ...
Suntem in permanenta cu ochii pe cele mai discutate podiumuri pentr...
Kate Moss este una dintre cele mai ocupate modele, fiind mereu intr...
Atunci cand nu mai stii ce sa faci pentru ingrijirea pielii uscate,...
L’Erbolario este un brand recunoscut pentru calitatea extractelor...
Februarie este luna dragostei: dupa Ziua Indragostitilor va urma Dr...
Un ten mixt inseamna, pentru cele mai multe dintre noi, o dubla pro...
Din ce in ce mai multe persoane se plang de o sensibilitate sporita...
Cicatricile sunt destul de suparatoare, mai ales daca sunt la veder...
In prezent, tot mai multi oameni aleg sa isi impodobeasca trupul cu...
De indata ce ai primit vestea ca vei fi mamica, trebuie sa iti reor...
Pentru aceasta masca ai nevoie de cateva ingrediente naturale si o ...
Exfolierea reprezinta indepartarea celulelor moarte cu ajutorul uno...
O noua pudra care ne-a atras atentia la inceputul acestui sezon toa...
Iata de ce voi alege un deodorant bio in defavoarea formulelor clas...
Daca esti in cautarea unui exercitiu de yoga, simplu dar care sa is...
Pentru a te bucura de beneficiile reale si a-ti mentine consecventa...
Tine cont de cele mai importante reguli de viata sanatoasa – ...
Sa recunoastem, cate dintre noi n-am mers la culcare macar o data f...
La sfarsitul anului trecut, am primit cadou un beauty card cu un tr...
Pranayama (sau exercitiile de respiratie) este unul dintre principi...
Apa termala e o adevarata minune a naturii. Daca nu ai ocazia sa me...
Prepararea si savurarea unui ceai se numara printre cele mai relaxa...
Lancome a lansat in aceasta toamna Visionnaire (LR 2412 4%) – un ...
Stiai ca, pe langa fard, perii pensulelor ascund praf, piele moarta...
Este vorba despre un tratament facial pe care il poti face doar la ...
Dr. Sebastian Pop, medic dermatolog, ofera informatii Iuliei Captar...
Pe parcursul lunilor de sarcina nu este suficient sa acorzi grija a...
Cu siguranta, stii cum arata mainile si tenul tau dupa o zi petrecu...
Intoarsa din vacanta, gasesc pe birou comunicatul de presa despre p...
Departe de a fi o practica dificila si solicitanta, meditatia nu po...
Locuiesc in Bucuresti de 25 de ani, adica de cand m-am nascut. De c...
Tot ce ai nevoie pentru manichiura-pedichiura, de la lacuri de ungh...
Este adevarat – durerile de cap afecteaza in mai mare masura feme...
Insomniile sunt neplacute si trebuie tratate cu maxima atentie. Nu ...
In meditatie, cel mai important este sa stai confortabil, dar sa ai...
Meditatia nu este o forma de concentrare si nici o modalitate prin ...
Ce-i drept, mereu m-au interesat noutatile din domeniul cosmeticii ...
Prima si cea mai importanta schimbare pe care meditatia o aduce in ...
Cu toate ca este mai cunoscuta in cazul copiilor, aceasta afectiun...
Stresul si ritmul foarte aglomerat al vietii moderne poate genera p...
Poate una dintre cele mai reconfortante noutati in ce priveste coaf...
Stiu ca exista persoane care stramba din nas cand aud de cartofi pr...
Reputatia Babor in ceea ce piveste crearea serumurilor sau a concen...
Porii mariti sunt efecte ale mostenirii genetice, ale mediului, dar...
Industria frumusetii ne pune la dispozitie accesorii practice, doar...
Imagineaza-te la o petrecere sic, purtand o rochie vaporoasa, cu pr...
Odata cu sezonul cald, tenul incearca sa se acomodeze. Din pacate, ...
Daca iti petreci zlele de vacanta pe plaja, cu siguranta vei prinde...
Afara este in ce in ce mai cald, asa ca daca ai parul mediu, poti r...
Ciresii infloriti sunt un spectacol vizual si olfactiv, iar francez...
Sunt anumite cosmetice-cheie cu care poti realiza retusuri mici si ...
Ziua nuntii se propie insotita de o tensiune maxima, pentru elimina...
Machiajul unei mirese poate fi un subiect controversat. De la un ma...
Rochia, coafura si machiajul miresei sunt considerate cele mai impo...
Daca una dintre prietenele tale stie sa foloseasca drotul, atunci v...
Madonna lanseaza Truth or Dare, primul ei parfum, aroma creata in c...
Detaliile sunt cele de care depinde reusita intregului. Ti-am prega...
Sunt multe tendinte in ce priveste manichiura, iar noi te punem la ...
De cele mai multe ori nu acordam atentia cuvenita sprancenelor noas...
Tin minte ca acum cativa ani, sa tot fie vreo 6, acest serviciu nou...
Evenimentele pot fi casual sau pot impune eleganta, dar de obicei, ...
Daca iti verifici trusa de machiaj, sigur gasesti farduri vechi de ...
Daca ai urmarit podiumurile internationale de fashion&beauty al...
Ne plac florile acestor luni de tranzitie, intre primavara si vara,...
Am fost invitata sa incerc un altfel de masaj si anume masajul fitn...
Printre colectiile de machiaj ale sezonului de primavara, se numara...
Trebuie sa recunoastem ca in ultimul an am avut multe surprize plac...
Jongleaza cu stilurile primaverii si elibereaza-ti parul din mult p...
Imediat ce vine caldura, colectiile de machiaj apar pe rafturile ma...
Iti propun sa incerci arome proaspete, placute, de purtat in zilele...
Ne straduim prin diverse mijloace sa obtinem un trup (mai) suplu si...
Colectia Terracotta de la Guerlain este creata pentru femeile care ...
Cu o istorie care incepe in 1954, YonKa propune formule aromoterape...
Daca te trezesti cu fata obosita sau ai senzatia ca tenul tau este ...
Cand vine vorba despre o coada asimetrica, in primul rand trebuie s...
De obicei, cand spui Clarins, multa lume se gandeste la creme, loti...
Se spune ca in zilele speciale de Sarbatori, femeile trebuie sa ado...
Poate ati mai citit despre acest trend care a revolutionat segmentu...
Specialistii Biotherm ne atentioneaza ca noaptea pielea poate pierd...
Pentru zilele de Paste, si in special pentru ziua de Duminica, iti ...
Daca vei calatori cu ocazia zilelor de Paste, impacheteaza-ti neces...
L-am rugat pe Razvan Dobrescu sa ne arate cum putem obtine rapid, a...
Inca de la primele raze de soare au inceput sa apara si cele mai no...
Apa termala este perceputa ca un lux in bugetul alocat frumusetii. ...
Indiferent daca le folosim ca atare sau pentru a forma anumite umbr...
Fendi reprezinta unul dintre cele mai puternice simboluri de stil a...
Pentru saptamana in curs, am adoptat un stil de coafura a la Diane ...
Ma numar printre persoanele care testeaza iar si iar produse noi pe...
Uscarea parului este un obicei comun, iar pentru ca nu traim intr-o...
Tu ce preferi, ondulatorul sau bigudiurile? Dintre acestea, eu mi-a...
Adoptand un ten lucios in aceasta primavara, vei fi nu numai in ten...
Am primit la redactie un set cu noi geluri de dus, proaspat lansate...
Un simplu gest conteaza! Folosirea zilnica a unui produs adecvat se...
Subiectul acestei Lectii de Frumusete a adus aplauze pe platoul de ...
Cine ar fi crezut ca biletul spre Paradis are acum un pret convenab...
Gama Matissime de la Givenchy isi completeaza portofoliul cu un nou...
Este primavara si dupa o iarna grea, pielea si parul au de suferit....
Regenerarea pielii este un proces care ne ajuta sa aratam mai tiner...
Colorarea parului este un subiect omniprezent in industria frumuset...
Multe fete ne intreaba cum pot avea pleoape lucioase fara ca gloss-...
Se incalzeste de la saptamana la saptamana si putem purta balerini,...
In urma cu doi ani, Stefano Pilati, Director de Creatie al casei Yv...
Ne-a placut intrebarea Monicai N., care ne-a scris: „Vreau sa sus...
La granita dintre doua sezoane, pielea este afectata fie ca observa...
Cautand in trusa lui Razvan Dobrescu – hairstylistul cu care lucr...
Odata cu primele raze de soare, brandurile anunta lansarile pentru ...
Taparea este o tehnica, nu un look, iar popularitatea acesteia revi...
Sunt trei produse-vedeta care contureaza sezonul de primavara-vara:...
Sunt cateva branduri care stiu sa ne taie respiratia! Printre ele, ...
V-am mai scris despre Pharmaceris toamna trecuta si pot sa va spun...
Pentru aceasta saptamana, am ales doua terapii corporale potrivite,...
Sezonul de primavara 2012 este foarte generos in ceea ce priveste s...
Cand am deschis mapa de presa pentru lansarea tratamentelor intensi...
Intampinam luna martie cu un top al celor mai populare cosmetice ca...
Pentru ca ne-ati intrebat despre machiajul pentru ochelari, am deci...
Cui nu-i place mascara? Este produsul care ne scoate cel mai bine i...
La 15 ani, Adriana Lima nu visa sa ajunga un model celebru, asa cum...
Coafura cu aspect ud este categoric o tendinta puternica printre pr...
In fiecare februarie si august scriu cu efervescenta despre tendint...
Atunci cand trebuie sa ma pregatesc pentru vreun eveniment special ...
Industria frumusetii isi reinventeaza pleiada de trenduri atat de r...
Coafarea parului fin poate deveni o corvoada, daca nu stim exact ce...
Tendintele impun colorarea intensa a buzelor. Practic, sunt doua ma...
Curioase de fel, am cotrobait la propriu si cu permisiune, in portf...
Un alt sezon trece peste noi si suntem de-a dreptul spulberate de v...
Cand privim fetele defiland pe podiumuri, ne intrebam mereu oare cu...
In ultimii ani, pe covorul rosu al celor mai asteptate premii din c...
Multe femei folosesc parfumul aplicandu-l dupa ureche, aceasta meto...
Daca esti in cautarea unui nou job, mai mult ca sigur ca aceasta Le...
Mie imi place sa-mi fac unghiile cu tot felul de culori ciudate, de...
YonKa este un brand creat de laboratoarele Multaler, pionieri ai ar...
Cand am facut cunostinta cu marca Lois, m-am simtit cumva mandra ca...
Hair-stylistul nostru preferat, Razvan Dobrescu, ne-a lasat pur si ...
Ingrijirea si stilizarea unghiilor este un segment al frumusetii ca...
Multe dintre voi ne-ati intrebat la ce machiaj sa recurgeti pentru ...
Se spune ca pielea are propria ei varsta, in functie de mostenirea ...
Cand se apropie sezonul sandalelor, toate femeile incep sa se preoc...
Cu o textura fina, supla si elastica, tenul normal este o binecuvan...
Pielea luminoasa si tonica este una dintre principalele conditii al...
Cand eram mica ma fascina Rapunzel, fata frumoasa sechestrata in tu...
Bijuteriile le-au cucerit pe femei din cele mai vechi timpuri. Ele ...
Multi barbati se feresc sa foloseasca vreo crema sau orice altceva ...
Una dintre cititoarele noastre ne-a intrebat: „Cum pot trata irit...
Cristiana I. ne-a scris: „Am 26 de ani si am inceput deja sa obse...
Fiecare tip de ten necesita o ingrijire speciala. Ca sa stii ce est...
Indiferent daca iti vei petrece Ziua Indragostitilor in doi sau sin...
Vremea din ultimile zile mi-a amintit de perioada liceului cand iar...
Posetele sunt pentru femei un fel de truse de prim-ajutor. Ele po...
Am asteptat cu nerabdare colectia Versace pentru H&M si trebuie...
Inteleg motivul pentru care unele femei aleg sa poarte genti cu mon...
Tinutele create pentru acest sezon de Ricardo Tisci, designerul cas...
Doctorul dermatolog Sebastian Pop a dat cateva sfaturi Sabinei Ion,...
Uleiul de corp se consuma cel mai mult in timpul lunilor reci. Fie ...
Te-ai gandit ca pectina din mar este atat de bogata in elemente nut...
Ceea ce mi-a starnit interesul de a testa un scrub anticelulitic a ...
Nu stiu de ce, dar toamna ma apuca mai tare cheful de calatorie dec...
Studiile spun ca 59% dintre femei folosesc fardul de obraz si bine ...
Ne bucura sa descoperim ca viitoarele mamici au tot mai multe optiu...
Pe masura ce creste speranta de viata, devine tot mai importanta ga...
Odihna determina regenerarea celulara. Acesta este principalul bene...
3 M, 6 M, 12 M. Aceste coduri, care pot parea o necunoscuta pentru ...
Apa are beneficii multiple iar una dintre modalitatile prin care te...
Pentru acelea dintre noi care avem un ten uscat, stresul este cu at...
Cred ca majoritatea femeilor au o mare problema legata de par, mai ...
Pentru a putea simti pe propria-ti piele efectele benefice ale aces...
Relatia dintre ciocolata si trup este, poate, cea mai nabadaioasa p...
Cand La Prairie anunta lansarea un produs revolutionar, toata lumea...
Perioada sarbatorilor de iarna ne prilejuieste tuturor un moment de...
Ce poate fi mai mai imbietor decat un ulei de cocos delicios, c uo ...
De obicei este greu sa te apuci de o dieta si si mai greu sa te tii...
Eu sunt o persoana care iubeste animalele. De cand ma stiu, am stat...
Atunci cand organismul are probleme de adaptare la schimbarile de t...
Saptamina trecuta ti-am scris despre un tip special de elastic de p...
In ultima vreme se vorbeste din ce in ce mai mult despre nevoia de ...
Sanii au fost de-a lungul timpului unul dintre simbolurile feminita...
Medicul ortoped Vasile Druta a oferit raspunsul Mirunei S., care ne...
Agenda iti dicteaza programul in fiecare zi? Ai deadline-uri presan...
Machiajul ar trebui sa ne sublinieze frumusetea si sa ne puna in ...
Contraceptivele orale reprezinta una dintre cele mai sigure metode ...
Ce poti face pentru sanatatea ta in doar 10 minute? Mai mult decat ...
Pentru dilema Mariei D., raspunsul prompt a venit din partea medicu...
Trei dintre cele mai efciente tehnici de relaxare fizica te pot aju...
Osteoporoza a fost asociata mult timp cu inaintarea in varsta si nu...
Despre masurile de combatere a micilor vase de sange vizibile pe su...
Medicul dentist Catalina Ana Bortun a raspuns dilemei Ralucai Miron...
Gandeste-te de doua ori atunci cand iti cauti scuze pentru stilul d...
Dr. Sebastian Pop, medic dermatolog, a raspuns dilemei Ancai Preda:...
Schimbarile bruste de temperatura ne afecteaza pe toate planurile &...
De cate ori se lanseaza un roll-on pentru ochi sunt prima la testat...
Nu toata lumea stie ca nesuferitele cearcane au si cauze mai comple...
Eu sunt una dintre persoanele care nu isi pot mentine unghiile lung...
Citeste cu atentie propozitiile de mai jos si gandeste-te la propri...
Te-ai gandit ca dansul este o buna metoda de a arde calorii? Fie ca...
Fiindca pentru realizarea acestei coafuri vom folosi ondulatorul el...
Medicul dentist Catalina Ana Bortun raspunde la intrebarea care ne...
De ce iti recomand masajul indian? Pentru ca este incredibil de rel...
Daca urmeaza sa faci un drum catre o destinatie cu un alt fus orar,...
Medicul dentist Catalina Ana Bortun a raspuns intrebarii primite d...
Organismul reactioneaza imediat la temperaturile extrem de scazute ...
Inlocuieste-le cu splendidele foite demachiante de la Boots, mult m...
Stiai ca trebuie sa-ti periezi parul inainte de a-l spala? Afla cum...
Marturisesc, intii de toate mi-a atras atentia locatia spa-ului Vit...
Cand ma gandesc ce mascara sa imi cumpar, recunosc ca Lancome este ...
Ingredientele extrase din natura sunt un atu apreciat de consumator...
Stii bine ca un par sanatos si stralucitor se obtine prin ingrijire...
Din experienta mea si a prietenelor mele, stiu ca toate avem proble...
Daca esti in cautarea programului ideal de exercitii fizice, ai san...
La cei 75 de ani, bunica din partea mamei are un ten fara prea mult...
Andreea Orhei ne-a scris: „Marturisesc ca am cea mai proasta alim...
In copilarie, Gisele Bundchen era poreclita Olive Oyl. Da, acea Oli...
Sunt calatorii pe care le fac pentru a descoperi peisaje si oameni ...
Deschizi sifonierul si cauti ceva cu care sa te imbraci. Bluza asta...
Prima oara cand mi-am cumparat o sticluta cu apa de trandafiri a fo...
In urma cu cateva zile, iti spuneam cateva trucuri pentru a te preg...
V-am mai scris despre Benefit si v-am marturisit ca sunt indragosti...
Eram in cautarea unor masti pentru par si pentru ten, ceva nou si d...
Asa cum am promis, revin cu sfaturi de machiaj pentru femeile ce se...
Marturisesc ca acum vreo patru ani, cand iluminarea tenului a deven...
In ultimul timp, femeile au devenit din ce in ce mai atente la prod...
Asa cum spuneam in articolul de ieri, Tipuri coloristice, in care t...
Exista patru tipuri coloristice ale persoanelor, denumite sugestiv ...
Ti se intampla sa petreci o ora in fata oglinzii, sa iti faci un ma...
M-am hotarat sa-ti scriu despre crema colorata pentru ten pentru ca...
Ritualul de demachiere face parte din viata fiecarei femei. Ca sa e...
Sunt deja patru sezoane de cand marele branduri creatoare de machia...
Unul dintre motivele pentru care sunt prezenta frecvent in Sephora ...
Daca va numarati printre iubitoarele cafelei si modei, cu...
Chiar daca moda uneori ne pune in dificultate prin propun...
Daca te-ai saturat sa folosesti placa pentru intinderea p...
Look-uri care scriu istorie
In fiecare februarie si august scriu cu efervescenta despre tendintele frumusetii. Aceste mult-asteptate repere sunt impuse de marile case de moda printr-un concept de machiaj propus de artistii cu...
citeste articolulLook-uri din filme, in trend in acest sezon
Pentru ca zilele acestea va avea loc ceremonia premiilor Oscar, mi-am propus sa va povestesc cate ceva despre filme. Mai exact despre acele machiaje celebre din filme care vor fi de actualitate in ...
citeste articolulParfumul care transmite spiritul casei
Lansarea parfumului Burberry Body, despre care v-am vorbit in articolul Parfumuri sofisticate, a fost unul dintre cele mai spectaculoase evenimente ale anului care tocmai s-a incheiat.
Nu m...
citeste articolulPrima mascara moderna
Toata lumea cunoaste brandul, dar putini sunt aceia care stiu ca Eugene Rimmel a fost cel care a inventat prima mascara non-toxica. De atunci au trecut multe decenii care au marcat de-a lungul timp...
citeste articolulDe vorba cu Victoria Christian
In 1999, designerul de mobila de lux Clive Christian, isi demonstreaza talentul si calitatea indiscutabila a creatilor sale intr-o zona diferita, parfumeria. In segmentul de lux, cand spui Clive Ch...
citeste articolulParfumul succesului
Un adevarat pionier in crearea de bijuterii, Frédéric Boucheron a impus tehnici revolutionare de imbinare a celor mai speciale pietre. Curand, semnatura Boucheron a devenit o adevarata emblema a ...
citeste articolulPastreaza doar ce folosesti!
In fiecare an, am grija sa fac o curatenie/evaluare a tuturor fardurilor din arsenal. Astfel, am deprins un obicei care se dovedeste a fi foarte sanatos. Pe langa faptul ca imi da o stare excelenta...
citeste articolulTendinte, toamna 2011
Daca primavara sau vara stau cu sufletul la gura ca sa vad ce culori si accente sunt triumfatoare in viziunea specialistilor, sezonul de toamna este pentru mine cel mai creativ si absorb informatii...
citeste articolulMicsoreaza-ti trusa beauty fara sa-ti lipseasca nimic!
Industria frumusetii ne pune la dispozitie accesorii practice, doar ca trebuie sa avem ochi pentru ele. Daca te plimbi prin buticurile si magazinele de frumusete vei descoperi ca exista recipiente ...
citeste articolulIngrijirea corespunzatoare este cheia succesului
Parul electrizat poate fi enervant atunci cand vrei sa te coafezi, deoarece ai senzatia ca nu il poti „stapani” sub nicio forma. Ca sa scapi de aceasta problema, trebuie sa incepi prin a acorda...
citeste articolulUn produs pentru o piele ideala
Cele care sunt pasionate de beauty s-au obisnuit ca o data pe an brandul Vichy, a carui istorie a inceput in 1931, sa vina pe piata cu o noutate spectaculoasa.
De curand a aparut Idealia de ...
citeste articolul