Evadasem într-una din duminicile trecute din cotidian și mă ocupam cu lejeritate de raftul sfânt cu crème și produse de față din baie. Cred că uneori avem nevoie de timpul acesta doar pentru noi, fetele, dincolo de micile momente de răsfăț de la salon.

Parcă am mintea mai limpede după ce mă răzgândesc de câteva ori care să fie criteriul după care îmi organizez produsele cosmetice, pare așa… că le-am cântărit cu seriozitate și supraviețuiesc doar cele care realmente îmi sunt de ajutor și cărora le-am rămas fidelă multă vreme. La voi cum e?

Cum îmi organizam eu tacticoasă pe policioara de la baie cremele și spumele și loțiunile tonice mi-am dat seama că de ceva vreme mă tot țin să povestesc despre un ritual de îngrijire pentru față și despre ce efecte are și mai tot timpul am amânat această „povestioară”. Oricum, sper că stați comod, cu un smoothie bun de tot alături pentru că vom povesti despre cum arată un ritual de îngrijire de care mă țin de vreojumătate de an, marca Alina.

Chiar dacă scriem des despre frumusețe aici, trebuie să vă mărturisesc că sunt un consummator destul de normal de produse cosmetice. Sigur, mă entuziasmez și eu ca orice femeie în fața unui produs nou și natural care promite și promite și promite, dar de obicei rămân fidelă cosmeticelor care m-au cucerit prin eficiență. Uneori mă cuceresc și prin raportul excellent calitate-preț. Spre sfârșitul lunii mai ales.

De data aceasta cred că am câștigat loteria cosmeticelor. Am dat peste gama Dr. Organic, pe care mi-o lăudase o prietenă, că are multe premii de specialitate, că are ingredient naturale, că dacă te rogi frumos de ea, face și curat în casă. Mă rog, mă înțelegeți, era foarte încântată. Eu de obicei caut întâi tot felul de informații și recenzii, să mă asigur că nu-I totul o poveste frumoasă și la final trebuie să revin dezamăgită la cremele mele. Și de data aceasta am căutat și produsele acestea chiar sunt premiate de multiple ori – Marie Claire Prix d’Excellence de la Beaute 2015; Beauty Awards 2016, bronz; The Healthy Awards 2017 – câștigător Brandul Anului, și-ar mai fi câteva premii, dar acestea mi s-au părut mie cele mai interesant de menționat.

Cu ce e Dr. Organic mai special ca alte branduri?

Toate produsele dr. Organic folosesc ingredient organice culese de prin toata lumea – argan, rodie, aloe, cocos, ce să mai? E ca și când ai avea acces la un catalog cu toate secretele frumuseții diverselor personaje din lume. Și să nu uităm că au produse pentru tot ce ar putea să meargă less than ideal în corpul tău. Au produse pentru păr (dumnezeiești), produse de față, de corp, de îngrijire orală.

Îmi place la Dr. Organic că produsele lor păstrează proprietățile ingredientelor naturale, nu au parabeni, SLS, arome artificiale, substanțe petrochimice, nimic. Chiar și cel mai sensibil și iritabil ten sau păr se poatebucura în liniște de îngrijire fără peripeții.

Și mai e ceva. Am aflat direct de la sursă că oricând e posibil, înlocuiesc apa care e un ingredient inactiv, cu aloe vera, ingredient activ cu efecte calmante și reparatoare după cum bine știm din copilărie. Mâna sus cine și-a tratat juliturile cu frunze de aloe vera din balcon.

Ritualul de îngrijire pentru față

Întâi și întâi trebuie să vă spun că mie îmi place să folosesc produsele sinergic. (Am auzit și eu la o farmacistă, nu ridicați din sprâncene) Adică toate produsele din aceeași gamă și niciodată doar crema sau doar loțiunea tonică. Mi se pare că au efect mai bun așa. La urma urmei au fost gândite să funcționeze împreună.

Produsele pe care le-am folosit pentru acest ritual de îngrijire sunt din gama Dr. Organic Skin Clear. Am un ten nehotărât, cu tendințe de îngrășare, iar „prospectul” acestei game s-a pliat pe necesitățile mele.

Gel pentru curățare în profunzime – Deep Pore Cleansing Face Wash

Eu plec mereu de la o curăţare atentă şi profundă a tenului, de impurităţi sau urme de machiaj. Pentru mine este important ca această curăţare să aibă loc atât dimineaţa, ca să am tenul pregătit pentru machiaj, cât şi seara, când toate urmele de machiaj trebuie îndepărate. Deep Pore Cleansing Face Wash de la Dr. Organic este soluţia ideală, mai ales dacă vă luptați cu un ten cu tendinţe de îngrăşare. Curăţă tenul în profunzime, lăsându-l curat şi hidratat.

Loțiune tonică – pentru hidratare și tonifiere – Loțiune tonică Skin Clear de la Dr. Organic

Tonifierea tenului este cel de-al doilea pas, după ce mă asigur că tenul este curăţat în profunzime. Loţiunea tonică din Gama Skin Clear de la Dr. Organic revitalizează tenul și ajută și la înnoirea celulară. Hai să recunoaștem, cine n-a visat măcar un pic la piele nouă pe ten? După ce am folosit loțiunea aceasta, am rămas cu o senzație foarte fresh, ca și când aș fi dat jos primul strat de celule moarte și prezint lumii o față nouă.

Cremă de față – Oil Control Moisturiser Skin Clear de la Dr. Organic

Încheierea acestui ritual trebuie făcută cu o cremă sau un gel, care să ţină sub control excesul de sebum şi care să îţi ofere protecţie şi confort, iar pentru asta am ales Crema Oil Control Moisturiser din aceeași gamă. În primul rând mi-a plăcut textura acestei creme, ușoară și mătăsoasă. Am aplicat-o prima dată seara, iar a doua zi dimineață când m-am spălat pe față nu s-a luat ca o mască, așa cum am pățit la alte creme, ci am simțit doar o mică, mică, foarte mică senzație cremoasă. Am folosit din plin în vacanță crema.

Am înțeles încântarea prietenei mele după prima utilizare și astfel Dr. Organic a primit un loc de cinste pe policioara de cosmetice. Dacă vi se pare interesant acest ritual de îngrijire, mergeți în farmaciile Sensiblu (doar acolo se găsește Dr. Organic), puneți o mie de întrebări și testați produsele. Eu am intrat zilele trecute să-mi refac stocul și-am nimerit în mijlocul promoției pentru produsele de par – la fiecare produs achiziţionat, ai reducere de 50% la cel de-al al doilea. Promoția mai durează până la sfârșitul lunii septembrie. Ce-nseamnă, domnule, să ai noroc!

Foto: StockSnap.io/Matthew Kane