Plan de combatere a celulitei: rezultate bune, mai ales in cazul celulitei proaspat formate

Dupa statistici, opt din zece femei sufera de celulita, chiar si cele care au o silueta perfecta. Nu este o problema de sanatate, ci mai degraba una de ordin estetic, care a aparut in timp, poate dupa vreo cura stricta sau o perioada mai dezordonata din punct de vedere al alimentatiei. Daca sunt proaspete, cicatricile de pe piele pot fi estompate. Iata un plan de combatere a celulitei. Rezultate garantate!

Dieta echilibrata si exercitiile fizice regulate ar trebui sa faca parte din rutina de zi cu zi, daca vrei sa previi aparitia celulitei. Aceste masuri sunt de baza si daca vrei sa scapi de ea. Daca problema a aparut recent, adica daca liniile sunt rosiatice, le poti sterge de pe piele relativ usor, cu acest plan de combatere a celulitei.

Pe scurt, trebuie sa urmezi cateva saptamani o dieta sanatoasa, sa faci antrenamente fizice cel putin de trei-patru ori pe saptamana si sa apelezi la dermatologi, pentru un mic ajutor, de exemplu, pentru masajul endermologic (cu role).

Atentie la alimentele care favorizeaza agravarea celulitei!

Cafeaua

La exterior, cafeina este un ingredient esential pentru tratamentele corporale menite sa lupte impotriva celulitei. La interior, insa, lucrurile stau pe dos. Ingerata, cafeaua nu mai este la fel de benefica pentru piele, deoarece nu mai stimuleaza circulatia sangvina si acest lucru duce la retentia apei in tesaturi.

Dulciurile

Cand mai vrei ceva dulce, gandeste-te ca mica placere vinovata te va costa. Dulciurile se transforma in grasimi, care se depun exact unde nu te astepti, in orice caz, cat mai la vedere. Iar kilogramele in plus distrug rezistenta colagenului care este responsabil pentru fermitatea pielii.

Sare

Ca si zaharul, sarea reprezinta un alt factor care favorizeaza aparitia celulitei. De ce? Pentru ca este principalul vinovat pentru retentia de apa in organism. Este mai mult decat logic ca o piele „pufoasa“ nu poate fi in acelasi timp o piele ferma.

Plan de combatere a celulitei – tratamente eficiente

In cazul in care celulita este vizibila si fara sa strangi pielea, trebuie sa-ti dau o veste proasta: nu prea mai poti face nimic fara interventia specialistului. Din punct de vedere cosmetic, masajul endermologic, adica masajul cu role, si tratamentul cu radiofrecventa dau cele mai bune rezultate. N-o sa dispara complet, daca este o celulita veche de mai multi ani, dar cu siguranta se va estompa. Daca celulita este proaspat formata, acest tratament o poate sterge de pe suprafata corpului, iar pielea va ramane neteda.

Si masajele locale pot fi de ajutor

Celulita recenta poate fi ameliorata cu impachetari cu argila, zat de cafea si ceai verde. Exista multe formule eficiente, sub forma de creme si uleiuri anticelulitice, care pot reda elasticitatea pielii si imbunatatesc aspectul fizic. Acestea sunt mai eficiente daca urmezi si un regim alimentar.

Mezoterapia reda elasticitatea pielii

Ultima sansa de a scapa de celulita este reprezentata de interventia medicala. O procedura foarte eficienta in acest sens este mezoterapia, care foloseste anumite substante menite sa topeasca grasimile si sa redea pielii fermitatea.

Tratamentul consta in microinjectii superficiale, cu remedii homeopate, la care se adauga vitamine, minerale, antioxidanti. Acestea echilibreaza metabolismul local al pielii, „dizolva“ grasimile si refac nivelul de colagen al pielii.

Iata cum poti face masaje cu zatul de cafea. Este un tratament-minune pentru celulita!

Foto: Guliver