produse de ingrijire pentru barbati nn cosmetics

Nu stiu cum e-n cazul vostru, dar eu mai mereu ajung sa fiu cea care cumpara in casa produse de ingrijire atat pentru mine, cat si pentru el. Iubitul meu stie ca sunt pasionata de domeniu si de aceea se lasa luna de luna pe mana mea.

Din acest motiv nu mai sunt atenta doar la noutatile dedicate femeilor ci incerc sa fiu la curent si cu ce produse de ingrijire se mai lanseaza pentru barbati. Iar in luna aceasta nu au aparut doar multe noutati pentru noi, ci si pentru ei. Unele branduri au introdus noi arome de sezon, in timp ce altele care se axau exclusiv pe zona de femei au facut loc in portofoliul lor si produselor de ingrijire pentru barbati.

NN Cosmetics: brandul romanesc care are in acest moment si surprize la masculin

La inceputul lui 2015, colega mea, Radiana Bratu, povestea pe www.andreearaicu.ro despre lansarea unui nou brand de creme naturale 100% romanesti. „NN, adica Natural Nutrition, este un nume despre care cu siguranta vom mai auzi”, spunea ea. Si iata ca nu s-a inselat. Acum in 2016, shop-ul nncosmetics.ro are un portofoliu mult mai diversificat in cadrul caruia au aparut si doua produse dedicate barbatilor: crema nutritiva revitalizanta cu ulei de chimen si extract de musetel si uleiul de corp nutritiv energizant cu ulei de piper negru si extract de arnica. Produsele sunt facute in laboratorul brandului din Romania, iar ingredientele din surse organice sunt importate din Germania si respecta normele europene. Au o valabilitate de pana la 6 luni, iar acesta este primul indiciu ca nu contin conservanti chimici, deci e o veste cat se poate de buna. Uleiul costa 79 de lei, iar crema 120 de lei si le gasiti pe www.nncosmetics.ro. Crema se aplica pe fata si gat, fie imediat dupa ras, fie dupa spalare. Ideal este sa se aplice si dimineata si seara, printr-un masaj usor, iar uleiul se aplica pe tot corpul, dupa dus si-n special dupa sport.

Aloe Vera, vitamina E si musetel: toate produsele din gama HYMM de la Amway contin aceste ingrediente

produse de ingrijire pentru barbati amway

Amway a lansat in luna mai noua gama HYMM pentru barbati, o colectie de produse ale caror formule sunt testate dermatologic avand in compozitie ingrediente botanice. Astfel, barbatii se pot bucura de un adevarat ritual reconfortant de ingrijire zilnica pentru fata si corp, iar barbieritul se va transforma intr-o activitate placuta si eficienta. Intreaga colectie este bazata pe ingrediente precum Aloe Vera, vitamina E si musetel, iar fiecare produs contine cate un ingredient special, care ii confera eficienta si unicitate: gelul de barbierit HYMM are la baza extractul din seminte de fenicul, ce ajuta la calmarea pielii; extractul din menta acvatica si minerale marine din samponul 2 in 1 pentru par si corp HYMM asigura o ingrijire completa si un parfum proaspat; deodorantul roll-on HYMM fara aluminiu contine extract din frunze de salvie, cunoscuta pentru proprietatile de combatere a mirosurilor neplacute, datorita efectului sau antimicrobian.

Bottega Verde: lemnul si casmirul sunt vedetele din noile produse

produse de ingrijire pentru barbati bottega verde

Noul aftershave Bottega Verde ofera o senzatie de confort instantaneu pielii indepartand stresul dupa barbierit si emanand toata prospetimea parfumului sau. Un buchet rafinat care imbina aromele incantatoare ale citricelor cu cele ale condimentelor si cafelei. Formula alcool-free contine extracte de Abanos si Mahon cu activitate astrigenta, calmanta si protectoare pentru o energizare de la primul moment al diminetii! Gelul de dus Bottega Verde poate fi folosit atat pentru corp, cat si pentru par. Formula sa inovativa emana toata puterea extractului de abanos si mahon si are o actiune astringenta. Parfumul lui este ideal de vara deoarece mizeaza pe prospetimea citricelor si a notelor calde de condimente si cafea. Concentrat de energie pentru piele! Gelul de dus costa 22 de lei, iar aftershave-ul 62 de lei.

Citeste si: „Stiri beauty: noutati de mai testate si indragite de noi”!

Daca ti-a placut acest articol, da like paginii noastre de Facebook sau aboneaza-te la newsletter si o sa gasesti acolo si mai multe astfel de informatii!

Foto: PR