Extracte vegetale marine

Dintre organismele mediului marin, structura si compozitia algelor marine denota activitati biologice benefice corpului uman.

Algele au fost si vor ramane un subiect constant de cercetare, un lucru explicabil, daca ne gandim la diversele industrii care le exploateaza -cea farmaceutica, alimentara sau industria frumusetii. Dar acum ma refer la beneficiile algelor marine in ingrijirea pielii si la aportul produselor cosmetice formulate cu diverse alge.

Exista sute de mii de feluri de alge si fiecare tip detine proprietati diferite, de pe urma carora putem avea diverse beneficii.

Este cunoscut faptul ca algele, in general, indiferent de specie, sunt bogate in minerale si vitamine si sunt extrase si prelucrate pentru a fi folosite in industria frumusetii. De la creme de fata, saruri de baie, tratamente corporale (masti, exfolieri, impachetari) sau lotiuni tonice, etc, brandurile cosmetice care contin aceste ingrediente marine sunt vandute peste tot si, de obicei, consumatorii de astfel de produse raman fideli.

Algele marine rosii

Reprezinta un grup compus din aproximativ 6000 de specii, toate au beta caroten si contin multe proteine, stimuland circulatia si jucand un rol important impotriva tenului obosit.

Algele marine brune

Sunt bogate in iod, vitamina C si E, avnd efecte antioxidante si detoxifiante.

Alegele marine verzi

Sunt folosite de cele mai multe ori pentru proprietatile antioxidante, au o compozitie bogata in vitaminele A,C si E, cat si magneziu.

Algele marine albastre

Spirulina, cea mai cunoscuta din categoria algelor albastre, este folosita pentru a calma si echilibra pielea. Detine cantitati impresionante de proteine si este sursa vegetala cea mai bogata in vitamina B12. Cea mai populara specie este Spirulina Platensis care este saraca in calorii, bogata in proteine, carotenoizi (betacaroten si luteina) sau fier. Folosita ca ingredient cosmetic, spirulina tonifica pielea, o restructureaza si o calmeaza.

Cum poti sa beneficiezi de atuurile algelor marine pentru frumusete

Daca vrei sa incerci impachetarile corporale cu alge, care detoxifica si hranesc pielea, iti recomand sa mergi la un Spa; te vei scuti de curatenia necesara dupa impachetare. Pastreaza pentru acasa produsele simplu de folosit, ca mastile faciale, lotiunile tonice de fata sau gelurile si cremele de dus. Tot la domiciliu poti folosi o masca corporala pentru a impacheta doar anumite zone-cheie, cum ar fi abdomenul sau coapsele. Astfel, vei elimina toxinele si vei tonifia zona respectiva. Sau daca, de exemplu, iti apare pe zoma umerilor o explozie cu aspect acneic (lucru care se intampla, in general, vara), recurge la o masca cu alge si aplic-o pe umeri si pe zona afectata; vei observa cum aceasta se curata treptat si cum inflamatia sau roseata dispare.

Exista foarte multe branduri care folosesc ca ingrediente algele, asa ca ai de unde alege! Daca esti foarte ocupata, poti comanda si online, pentru a te scuti de un drum, dar inainte de a plasa comanda, citeste cu atentie eticheta si eu te sfatuiesc sa alegi un brand care sa aiba experienta in prelucrarea algelor. Este usor de verificat pozitia si istoria oricarui brand si daca nu il gasesti pe internet, relativ usor, poate ar fi bine sa alegi un alt producator.

Beneficiile algelor marine tintesc toate tipurile de ten, chiar si pe cel sensibil sau pe cel acneic, iar produsele cu ingrediente marine sunt disponibile in diverse categorii de pret.

Text: Andreea Raicu, Foto: Guliver