Fie ca alergi in parc, fie ca iti place sa arzi calorii facand aerobic ori cycling, e important sa fii foarte atenta la ingrijirea tenului inainte si dupa ora de sport! Asta fiindca afara s-a incalzit si poti declansa foarte usor aparitia cosurilor daca nu ai o igiena potrivita. Iata cateva reguli de ingrijire a pielii inainte si dupa sport.

E simplu de inteles ce se poate intampla: transpiratia in exces, combinata cu machiaj si sebum natural, infunda porii si chiar ii infecteaza. In scurt timp, pe fata apar puncte negre si, mai rau, daca ai un ten predispus la acnee, te poti confrunta cu o eruptie neplacuta de acnee. Pentru a evita toate aceste situatii neplacute trebuie sa tii cont de cateva reguli de ingrijire a pielii inainte si dupa sport.

Reguli de ingrijire a pielii cand faci sport

Ca sa eviti neplacerile, ingrijirea tenului ar trebui facuta cu mare rigurozitate inainte, dar si dupa ce faci sport. Am intocmit o lista cu cele mai importante reguli de care ar trebui sa tii cont!

Reguli de ingrijire a pielii inainte de sport

Reguli de ingrijire a pielii – Demachiaza-te. Cand pleci de la serviciu direct la sala si ai machiaj pe fata, e important sa-l indepartezi. Altfel, fondul de ten, fardurile si chiar rimelul se vor amesteca cu transpiratia de pe fata si iti vor intra in piele, astupand porii cu bacterii si microbi. Pielea trebuie lasata sa “respire” cat faci sport!

Reguli de ingrijire a pielii – Hidrateaza fata cu o crema usoara. Daca ai pielea uscata, efortul o va usca si mai tare din cauza ca pierzi apa prin transpiratie. Dupa ce te demachiezi, aplica o pe fata crema hidratanta, care se absoarbe usor in piele.

Evita si sa-ti atingi fata cat faci sport, ca sa nu o incarci cu bacterii!

Reguli de ingrijire a pielii – Foloseste o crema cu factor de protectie pentru afara. Sportul in natura e minunat, dar daca te expui la soare fara protectie iti poti face mai mult rau decat bine intr-un final. Protejeaza-ti pielea cand iesi la alergat cu o crema cu SPF. Atentie, insa! Alege o formula light, pe baza de apa. Produsele care contin uleiuri pot incarca pielea si declansa aparitia cosurilor.

Reguli de ingrijire a pielii – Evita produsele de par. Suna ciudat? Nu si daca auzi explicatia. Fixativul, serumurile de par si chiar balsamurile cu ingrediente uleioase se transfera de pe par pe fata cand faci sport. Partea proasta este ca substantele din aceste produse pot astupa porii si incarca pielea, ducand la aparitia acneei.

Reguli de ingrijire a pielii dupa sport

Reguli de ingrijire a pielii – Fa dus imediat ca sa indepartezi transpiratia de pe piele si sa o detoxifiezi. Un gel de dus hidratant, imbogatit cu migdale sau miere, e ideal pentru indepartarea transpiratiei si a impuritatilor de pe piele. Daca nu ai posibilitatea sa faci dus, macar sterge-ti pielea cu servetele umede.

Reguli de ingrijire a pielii – Acorda atentie fetei. Foloseste un gel de curatare pentru tipul tau de piele ca sa o cureti eficient, fara sa o agresezi. Dar nu freca pielea prea tare; dupa sport, pielea este mai sensibila. Spala-te pe fata cu apa rece ca sa revigorezi tenul.

Reguli de ingrijire a pielii – Aplica o crema hidratanta pe fata. Daca ai o piele care se inroseste repede, foloseste o crema cu ingrediente ca apa termala sau zinc – sunt calmante si reduc roseata.

Faci sport machiata? Iata cat si cum trebuie sa aplici machiajul, daca nu poti fara!

Foto: Guliver