laptele de capra cap femeie

Nu include laptele de capra doar in meniul alimentar. Am descoperit o reteta libaneza de masca de fata care protejeaza tenul de inflamatii si previne imbatranirea prematura!

Shakira, Amal Alamuddin, Jenna Dewan si Salma Hayek, toate aceste vedete cu origini libaneze au un ten perfect. Iar unul dintre factorii care contribuie la mentinerea lui este… laptele de capra.  

Laptele de capra are un continut ridicat de acid lactic care actioneaza ca un exfoliator bland pentru piele, eliminand celulele moarte. Are totodata acizii grasi esentiali care hidrateaza extrem de bine si sunt o arma eficienta impotriva diverselor inflamatii ale pielii.

Laptele de capra: de ce este mai bun decat laptele de vaca

Laptele de capra contine, de asemenea, minerale si vitamine pretioase pentru piele, inclusiv vitamina A (intr-o cantitate cu 47% mai mare decat laptele de vaca). Ea este esentiala in regenerarea tesuturilor deteriorate si previne imbatranirea prematura a pielii. Laptele de capra are si proprietati antibacteriene care ajuta la tratarea acneei.

Calitati ale laptelui de capra carora nu le dam destula atentie

Plusuri surprinzatoare: Are un pH unic care este foarte similar cu pH-ul corpului uman, iar asta inseamna ca este mai putin iritant si mai usor de absorbit de catre pielea noastra.

Daca te-au cucerit proprietatile lui, a venit moment sa-ti dezvaluim si reteta unei masti de fata homemade folosita de zeci de ani de femeile libaneze. Este o masca ce elimina imperfectiunile si confera stralucire tenului.

Laptele de capra – Reteta libaneza pentru o masca antiaging

Ai nevoie de: un mar verde si un sfert de cana de lapte de capra

Cum o prepari: Zdrobesti marul si-l amesteci cu laptele pana obtii o pasta. Aplici pasta pe fata si pe gat si o lasi sa actioneze o jumatate de ora, dupa care te speli cu apa plata. Da-te cu putina crema hidratanta imediat dupa acest tratament si bucura-te de rezultatul lui.

Alternativa fara mere: Daca vrei sa te rezumi fix la o masca de fata cu lapte de capra, atunci imbiba un prosop sau mai multe dischete de vata in lapte si asaza-le pe fata ta. Lasa-le sa actioneze timp de 15-20 de minute si apoi clateste-te cu apa calda.

Laptele de capra – Foloseste-l si pentru par!

Laptele de capra face parul matasos, hidrateaza scalpul si trateaza natural matreata. Daca vrei sa profiti de beneficiile lui adauga cateva picaturi de lapte de capra in samponul si-n balsamul tau. Vei observa rezultatele de la prima incercare!

Foto: Thinkstock