par subtire

Un par subtire, care n-are niciun pic de volum, poate fi o mare de bataie de cap. Si, credeti-ma, stiu ce zic! Fac parte din categoria fetelor carora parul le sta bine doar cateva ore dupa ce se spala pe cap. Mai apoi isi pierde cu desavarsire volumul…

Daca ai un par subtire si lipsit de viata, ca sa-i dai volum, trebuie sa-ti regandesti cu totul ritualul de ingrijire. Iti spun din start, nu e un lucru usor, insa, daca esti dispusa sa acorzi putin mai multa atentie parului tau, vei ajunge, intr-un final, sa te intelegi mai bine cu el. Iata ce sa faci de cand intri la dus si pana iesi din casa!

1. Spala-ti parul mai des! 

Nu trebuie sa-ti speli parul zilnic, insa, daca ai un fir subtire, automat, ai si un scalp care secreta mai mult sebum. Iar daca parul se incarca la radacina cu sebum, inevitabil, va sta mai lipit de cap. Ca sa-i dai volum, spala-l macar la doua zile. Cand n-ai timp sa te speli pe cap, poti folosi si un sampon uscat. Aplica-l la radacina parului si maseaza scalpul pana cand pudra absoarbe sebumul. Vei vedea cum parul se “ridica” si capata volum.

2. Foloseste un sampon care indeparteaza sebumul eficient

Sebumul ingreuneaza parul si ii ia din volum. Schimba-ti actualul sampon cu unul care sa contina macar cateva din ingredientele urmatoare: musetel, ulei din arbore de ceai, aloe vera, rozmarin, extract de portocale, extract de lamaie si vitamine si minerale precum calciu, zinc, vitamina C, vitamina A, vitamine din grupul B-urilor.

3. Nu pune balsam la radacina parului

Balsamul este un produs creat pentru a inmuia firul de par si pentru a-i da stralucire. Dar unele ingrediente din balsam precum uleiurile sau siliconul pot ingreuna parul. Cel mai bine este sa eviti sa intinzi balsam pe radacini sau, cel putin, sa pui mai putin decat pe restul parului.

4. Usuca-ti parul cu o perie

Foloseste o perie rotunda si usuca-ti parul in sensul opus cresterii ca sa-i dai mai mult volum. La final, lasa-ti capul in jos si usuca-l in toate directiile. Inainte de a usca parul, poti sa aplici o spuma pe radacina ca sa-i dai si mai mult volum.

5. Nu aplica prea multe produsele de styling pe un par subtire

Daca exagerezi cu produsele de styling (spuma de par, serumurile, spray-urile), e posibil sa-ti faci mai mult rau decat bine. Aceste produse incarca parul si ii iau din volum. Mai mult, fiindca scalpul va transpira si in contact cu spuma, ceara sau fixativ, se va ingrasa si mai repede.

6. Maseaza-ti scalpul saptamanal

Exfolierea nu e indicata numai pentru piele, ci si pentru scalp. Un masaj usor, facut saptamanal, ajuta la curatarea si desfundarea porilor de sebum. Maseaza-ti scalpul cu degetele, apasand foarte usor, cinci minute, inainte sa te culci. Masajul ajuta si la imbunatatirea circulatiei de la nivelul scalpului, imbunatatind si cresterea parului.

7. Fa-ti un tratament cu otet

Otetul este un degresant natural datorita proprietatilor sale astringent. Indeparteaza cu succes sebumul si mizeria acumulate la nivelul foliculilor de par, lasandu-l sanatos si stralucitor. Otetul se foloseste la clatirea parului, fie inainte de a te spala cu sampon, fie dupa. Amesteca o ceasca de otet cu doua cesti de apa calduta. Aplica mixtura aceasta pe par, las-o sa actioneze cateva minute, iar apoi clateste. In loc de otet, poti folosi si lamaie daca nu vrei ca parul sa iti miroasa foarte puternic.

8. Opteaza pentru o tunsoare in scari

Daca vrei mai mult volum, tunde-ti parul in scari, in loc sa-l lasi drept. Scarile creeaza textura si parul va capata mai mult volum. E important, insa, sa mergi la un hair-stylist care sa stie sa-ti faca scarile. “Scarile ar trebui sa fie intotdeauna echilibrate. Adica, cu cat parul este mai lung, cu atat si scarile trebuie sa fie mai lungi. Daca sunt facute corect, parul tau va prinde viata!”, spune un expert de la Schwarzkopf Professional pentru prima.co.uk.

9. Nu pieptana parul cu un pieptan de plastic

Cand piepteni parul uscat cu un pieptan de plastic, exista riscul nu doar sa-l rupi, dar si sa-l electrizezi. Pe deasupra, plasticul iti poate incurca si parul destul de rau. Cel mai intelept este sa folosesti o perie de calitate ca sa te piepteni. Foloseste o perie cu “perna” din caucic daca ai un par subtire. Aceasta pernita are rolul de a proteja scalpul de periatul agresiv, deoarece este flexibila si nu permite perilor sa zgarie pielea capului. Rolul ei este de a descurca parul subtire cu tendinta de rupere.

10. Fa-ti bucle

Buclele sunt calea cea mai usoara de a-ti “ridica” parul! Ca sa arate bine, buclele trebuie sa fie cat mai naturale. Daca ai un par care se lasa repede, fa-ti bucle mai mici, adica mai stranse. Dupa ce ai terminat de facut buclelele, lasa-le sa se raceasca, asta in cazul in care le ondulezi cu placa, si apoi piaptana-le usor cu peria. Sau incearca sa le mai desfaci folosind degetele. Daca ai parul foarte fin, aplica o spuma de par inainte de a-l increti. Daca n-ai intotdeauna timp sa-ti faci bucle, poti sa-ti impletesti parul intr-o coada noaptea.

O masca cu avocado si galbenus de ou hidrateaza parul si ii confera volum! Incearc-o!

Foto: Guliver