sport

Sa-ti faci un plan de exercitii e una si sa ajungi la rezultatul dorit e alta. Afla cum ramai motivata sa continui acest antrenament pana iti atingi scopul.

Te-ai hotarat sa slabesti si ti-ai ales un plan care crezi ca ti se potriveste. Ai stabilit ce tip de alimentatie vei urma si care este tipul de antrenament fizic cel mai potrivit pentru organismul tau. Dar cum faci sa ramai motivata, mai ales daca planul este unul de lunga durata?

De multe ori, te simti motivata atunci cand te urci pe cantar sau cand vezi ca incapi in haine pe care nu le mai purtasei de vara trecuta. Insa, spune psihologul Michelle Segar, citat de Realsimple.com, acest tip de motivatie nu functioneaza pentru toata lumea. Si asta pentru ca rezultatele pot aparea fie dupa o zi, fie dupa o saptamana, fie dupa mai mult timp. Si, atunci, ce faci? De obicei, esti tentata sa renunti la sport.

Gandeste-te la antrenament ca la arma ta secreta!

Daca vrei sa iti faci suficient timp pentru sport, atunci trebuie sa ii acorzi o importanta sporita. “Un mod prin care poti face asta este sa vezi in el o evadare din rutina ta zilnica, o sursa de energie si de stare de bine”, spune un cercetator de la Universitatea din Michigan, care a studiat motivatia.

Exista studii care au demonstrat ca femeile care abordeaza astfel sportul reusesc sa faca exercitii regulat, in timp ce celelelate – care nu se raporteaza la mersul la sala ca la o sursa de energie – renunta sa o mai faca. E important, de asemenea, sa gasesti o activitate care sa iti faca placere si pe care sa o combini cu alte lucruri care te relaxeaza. De exemplu, dupa ce mergi la sala de fitness, poti alerga in parc, in aer liber, in loc sa alergi pe banda. Sau poti asculta muzica ta preferata in casti in timp ce te antrenezi.

Antrenamentul trebuie sa faca parte din rutina ta zilnica, la fel ca dusul sau somnul.

Concentreaza-te pe cate un singur lucru, pe rand

E tentant sa vrei sa schimbi mai multe lucruri din viata ta in acelasi timp. Adica sa incepi un program rigid de exercitii in saptamana in care decizi sa elimini zaharul din alimentatie, de exemplu. Dar asta e o cale destul de sigura catre esec. Nu avem capacitatea cognitiva sa schimbam prea multe lucruri in acelasi timp si sa mentinem acele schimbari, spun cercetatorii. Daca acum ai decis ca te axezi pe sport, acorda-ti cateva saptamani in care sa te concentrezi doar pe asta, inainte sa iti stabilesti un alt scop.

Infrunta mentalitatea de sportiv de weekend!

E mult mai bine sa faci sport cate 10 minute de patru ori pe saptamana decat o ora, numai sambata. Studiile arata ca persoanele care reusesc sa duca planul de exercitii la bun sfarsit sunt cele care fac miscare si in cursul saptamanii. Cand antrenamentul fizic face parte din rutina ta, la fel ca dusul sau somnul, barierele ca vremea rea de afara, oboseala sau problemele de la serviciu nu te vor opri sa faci macar putin sport.

Gaseste-ti o partenera de antrenament

Mai ales cand vrei sa transformi antrenamentul fizic intr-o rutina, e bine sa ai pe cineva – o prietena – care sa te insoteasca, scrie Health.com. Sa fie un fel de intalnire a voastra, speciala. Atunci cand ai o partenera, exercitiile par mai placute si timpul trece mai repede pentru ca povestesti tot felul de intamplari de peste zi. Va sunati inainte de ora de aerobic si, asa, nu o sa fii tentata sa spui ca nu te mai duci.

Afla si care sunt Orele potrivite la care sa faci antrenament. 

Foto: Guliver