Solutii eficiente cu costuri minime

Ingrijirea tenului, mai ales daca ai un ten cenusiu si uscat, nu e cel mai simplu lucru din lume. Dar nu e nici cel mai greu si poate deveni o placere daca studiezi mai bine situatia si ii acorzi putin timp.

Tenul cenusiu este un ten uscat, cu zone mai albe decat restul pielii sau cu aspect tern, cretos. Uneori, pentru ca este extrem de uscat, face chiar mici si neplacute cojite. Un ten cenusiu este mai intalnit in cazul persoanelor care au pielea mai inchisa la culoare, fiind si mai evident din cauza contrastului dintre piele si petele care pot aparea.

Desi sa ai o astfel de piele poate fi demoralizant, nu este un capat de lume! Exista solutii pentru a-i limita aspectul neplacut: cateva reguli de frumusete pe care este nevoie sa le incluzi in rutina zilnica de ingrijire.

Prima regula de frumusete in ingrijirea tenului pentru femeile cu ten cenusiu: exfolierea pielii

Primii pasi pe care trebuie sa-si faci pentru ca pielea ta sa capete acea frumusete si luminozitate la care visezi, este sa incepi un tratament de exfoliere. Acesta te va ajuta sa scapi de toate celulele moarte de la suprafata pielii, care se depun in straturi si o fac sa arate inchisa la culoare si bolnavicioasa. Ca sa exfoliezi pielea fetei corect, trebuie sa folosesti un scrub bland, care contine ingrediente abrazive: ovaz, zahar, sare, granule mici de seminte de migdale, caise si nuci, dar si substante chimice precum piatra de siliciu sau esteri ai uleiului de jojoba. Fie folosesti un scrub facial (nu-ti exfolia niciodata tenul cu un scrub pentru corp pentru ca este mai dur si poate declansa iritatii) din comert, fie incerci unul acasa. Iata aici niste retete de exfoliante naturale.

Dupa ce pielea a fost exfoliata, urmatorul pas necesar este aplicarea unei creme hidratante. Pentru ca tenul cenusiu este uscat, ar trebui sa alegi o crema de fata puternic emolienta; produsele pe baza de uleiuri functioneaza foarte bine in acest caz si ar trebui aplicate dimineata si seara.

Odata ce aspectul pielii se imbunatateste, fii atenta la cativa stimul inegativi!

1. Fereste-te de dusurile fierbinti, pentru ca „dezbraca” pielea de uleiurile naturale si o usuca. In special in lunile reci, este recomandat sa eviti baile lungi in cada daca ai un ten cenusiu. Dupa ce iesi de la dus, sterge-ti fata cu un prosop, lasand-o putin umeda si aplica imediat crema hidratanta; va patrunde mai bine in piele.

2. In anotimpul rece, un umidificator poate fi de ajutor. Perioada de trecere de la cald la frig si de schimbare a umiditatii, poate declansa aspectul cenusiu al pielii. In aceeasi masura, caldura uscata din interior poate deshidrata pielea. Solutia este sa-ti cumperi un umidificator si sa-l folosesti pe timp de iarna, ca sa limitezi uscaciunea si culoarea terna a tenului.

3. Foloseste produse de fata blande si evita-le pe cele care contin alcool, pentru ca pot fi iritante si usuca rau pielea. Stai departe de cosmeticele antibacteriene si de cele care contin parfumuri. De asemenea, sapunurile pentru spalarea fetei trebuie, categoric, ocolite: sunt alcaline si indeparteaza lipidele de la suprafata pielii.

4. Fa-ti saptamanal o masca de fata cu miere si banane. Combina jumatate de banana cu o lingura de miere (poti adauga si cateva picaturi de ulei de migdale sau chiar si de masline). Aplic-o pe fata si stai cu ea 15 minute, iar apoi clateste-te. Desi este o masca simpla, bananele si mierea iti vor rehidrata pielea si o vor face catifelata si supla.

Text: Andreea Marinescu, Foto: Guliver