Tu acorzi destula atentie sprancenelor?

In privinta sprancenelor, nu exista o forma perfecta, care sa se potriveasca oricui; atunci cand incerci sa stabilesti o forma, cel mai bine este sa o urmaresti pe cea naturala, dictata de linia superioara. Sprancenele prea subtiri nu mai sunt demult la moda , in plus, confera un aspect imbatranit; ideale sunt cele mai groase.

Ar fi bine sa te lasi pe mana unor specialisti atunci cand vrei sa dai o forma sprancenelor tale, iar apoi ti le poti ingriji singura, urmand conturul deja format. La modul general, retine acest truc pentru a determina forma care ti se potriveste: foloseste coada unei pensule subtiri, asaz-o langa nara, spre coltul interior al ochiului si fa un semn. De acolo trebuie sa inceapa spranceana. Apoi, indreapta pensula dinspre nara spre iris, fa un semn si ai identificat punctul cel mai inalt al sprancenei. La final, tot cu ajutorul pensulei, uneste nara cu coltul extern al ochiului: acolo trebuie sa se termine spranceana.

Daca vrei sa te pensezi singura, inlatura doar firele din partea de jos. Nu te pensa si deasupra pentru ca risti sa strici forma naturala a sprancenelor. Linia de jos trebuie sa fie continua, armonioasa, fara goluri. Un procedeu des folosit este tunderea sprancenelor, in special a firelor din coltul interior al ochiului, care dau un aspect neingrijit daca sunt mai lungi si nu se incadreaza in forma stabilita.

In cazul in care sprancenele tale sunt prea rare sau au cateva fire lipsa, poti corecta aceste minusuri cu ajutorul unui creion special sau al unui fard care sa fie in aceeasi culoare cu firul sprancenelor. Aplica creionul in linii fine, scurte, in sensul cresterii firelor de par si evita sa creezi un bloc de culoare compact. Mult mai natural arata fardul pentru sprancene, pe care il intinzi cu ajutorul unei pensule unghiulare, iar daca  ai  fire rebele, foloseste si un gel special pentru a le mentine la locul lor.

Text: Carmen Calin, Foto: Guliver