Folosim levantica sa ne relaxam, dar te-ai gandit vreodata ca din parfumatele flori violet poti face si adevarate tratamente pentru piele si par?

Levantica este foarte benefica pentru piele datorita proprietatilor ei antiseptice si antifungice care ajuta la reducerea cicatricelor si la grabirea vindecarii ranilor. Uleiul esential de levantica este un ingredient intalnit in produsele cosmetice dedicate tenului acneic, dar si in cele antiaging. Iar intrebuintarile lui se extind si asupra parului: il ajuta sa creasca mai repede si reduce matreata.

Iata cateva idei ca sa folosesti si tu aceasta planta in ingrijirea pielii si a parului.

Tratament pentru acnee

Cele mai multe femei nu stiu ca uleiurile din plante, precum cel de levantica, nu infunda porii si nu incarca pielea. Datorita proprietatilor antiseptice si antiinflamatorii, uleiul de levantica lupta cu bacteriile care cauzeaza acne si infectii, reducand umflaturile si roseata.

Cum procedezi: pune cateva picaturi de ulei pe o discheta demachianta si tamponeaza cosurile sau petele lasate de acestea.

Uleiul este un remediu si pentru eczeme – amelioreaza mancarimile si decongestioneaza zonele iritate de piele, hidratandu-le si grabind procesul de vindecare.

Tratament antiaging cu levantica

Planta calmeaza tensiunea, stresul si inflamatia de la nivelul pielii, factori declansatori pentru imbatranire. Totodata, imbunatateste circulatia de la nivelul epidermei, ajutand la “alimentarea” pielii cu oxigen si nutrienti.

Ca sa mentii pielea tanara, fa-ti urmatoarea masca: bate un albus de ou si amesteca-l cu 3-4 picaturi de ulei de levantica. Aplica pe fata si stai cu masca pana se usuca, apoi indeparteaz-o cu apa calduta.

Tratament pentru matreata

Daca ai matreata, scalp uscat si mancarimi, incearca urmatorul tratament: fierbe patru cesti de apa si adauga o jumatate de ceasca de flori de levantica uscata si un sfert de ceasca de otet de mere. Micsoreaza focul si lasa-l ingredientele sa fiarba in jur de 20 de minute. Cand mixtura s-a racit in totalitate, strecoar-o si foloseste-o ca sa-ti clatesti parul dupa ce te speli pe cap.

Acest tratament va indeparta eficient straturile de matreata acumulate la nivelul scalpului, va ameliora iritatia si va reface echilibrul pH-ului de la nivelul scalpului.

Poti folosi levantica si pentru a-ti face un exfoliant incredibil cu sare de mare!

Foto: Guliver