Adio unghii casante si fragile!

De un tratament cu ulei de masline beneficiaza, in primul rand, pielea si parul, insa il poti extinde si asupra ingrijirii mainilor. In vizor sunt unghiile, care pot deveni sensibile in perioada rece, casante si fragile.

Partea proasta este ca daca deja ai unghii sensibile, anotimpul rece le poate inrautati si mai mult starea. Numai slalomul de la rece la cald si de la cald la rece, face ca unghiile sa inceapa sa se usuce, iar, mai apoi, la contactul cu sapunul de maini sau cu detergentul de vase, sa se exfolieze si chiar sa se rupa.

Tratament cu ulei de masline vs. oja si dizolvant cu acetona

Daca vei fi tentata sa-ti dai unghiile cu oja, ca sa ascunzi felul in care arata, ar fi bine sa te mai gandesti… lacurile de unghii contin unele substante, una dintre ele este formaldehida, care pot accentua si mai mult uscaciunea unghiei, facand-o mai predispusa la rupere; si dizolvantul de unghii are un efect de uscare de doua ori mai mare, daca contine acetona!

Renunta sa mai folosesti oja, cel putin o vreme, pentru ca unghiile sa respire. In schimb, poti sa-ti faci, saptamanal, un tratament cu ulei de masline, ca sa le intaresti. Tot ce trebuie sa faci, este sa incalzesti jumatate de ceasca de ulei de masline, il lasi putin sa se raceasca, il torni intr-un bol si iti inmoi degetele in el 15-30 de minute, iar apoi clatesti.

Un mica schimbare in rutina: zeama de lamaie albeste unghiile!

Poti, de asemenea, sa folosesti si zilnic un tratament cu ulei de masline: inainte de a merge la culcare, maseaza-ti unghiile si cuticulele cu ulei de masline ca sa le pastrezi hidratarea; fa miscari usoare si circulare, pana cand uleiul este absorbit in totalitate. Aditional, tratamentul cu ulei de masline poate fi combinat si cu cateva picaturi de zeama de lamaie. La trei linguri de ulei de masline este indicat sa foloseti o lingura de suc proaspat de lamaie; acesta va “deschide” unghia la culoare, facand-o sa arate mai sanatoasa.

Uleiul de masline va fi absorbit, lent, hidratand patul unghiei si ajutand-o sa devina mai flexibila, ca sa nu se mai rupa. De asemenea, va hidrata si cuticulele, facandu-le sa para mai putin vizibile. Complexul de vitamine si minerale (vitamina E, vitamina A, vitaminele B, calciu, fier, fosfor, magneziu), din uleiul de masline, lucreaza ca un intariror natural pentru unghii.

Foto: Guliver