Cu cat mai groase si mai mai lungi, cu atat mai bine! Moda sezonului readuce in atentie calduroasele esarfe supradimensionate, cele mai practice si de efect accesorii de iarna.

In sezonul rece nu avem prea multe solutii de styling pentru a ne scoate din anonimat tinutele de zi cu zi. Cel mai hot trend al momentului si-a intrat firesc in drepturi tocmai din nevoia de a aduce un plus de savoare look-ului nostru de iarna. Da, se poarta din nou esarfe supradimensionate!

Moda accesoriilor oscileaza de obicei intre doua extreme. Ieri iti spuneam ca cele mai sic accente sunt esarfele subtiri, azi iti spunem ce esarfe supradimensionate nu trebuie sa-ti lipseasca din garderoba. Nu, nu ne-am razgandit, ambele variante sunt la moda! La fel ca in cazul colierelor maxi versus colierele fine suprapuse. Tot ce trebuie sa faci e sa alegi variantele care-ti plac si care te ajuta sa-ti stilizezi tinutele in asa fel incat sa atraga atentia in mod placut.

Esarfe supradimensionate in trend: idei de buna purtare

  1. Peste paltoane! In trei moduri diferite: ton pe ton (ambele piese in aceeasi nuanta), in contrast si mix & match (esarfa cu motiv grafic peste palton cu carouri).

2. Prinse cu o centura in talie: peste sacouri sau rochii .

Bloggerul Carmen Negoita

3. Elegant, sub forma de sal: esarfele uni, intr-o nuanta puternica pot fi lasate sa curga natural peste piesele in nuante de baza.

4. Legate la gat in doua feluri diferite

Inainte de a porni la shopping invata sa le alegi corect. Putine dintre noi isi pot permite o esarfa oversized din casmir. Pentru simplul fapt ca aceasta poate costa cat un palton (depasesc 500 lei in functie de model). De aceea e important sa-ti aloci putin timp pentru a selecta esarfe supradimensionate din materiale placute la atingere, chiar daca nu sunt 100% naturale. Variantele ideale sunt cele din combinatie de lana, bumbac si acrylic, care pot ajunge si la 300 lei, dar poti alege fara probleme si esarfe doar din acrylic cu tesatura fina, care sunt in jur de 100 lei in magazinele Zara, Mango si H&M.

Pornind de la ideea ca accesoriile iti fac viata mai frumoasa in fiecare zi de iarna, iti sugerez sa-ti faci un obicei din a le purta zilnic! Iata topul celor 7 accesorii super trendy in acest moment.

Foto: Guliver.