Tinutele din fotografiile de street style arata impecabil chiar daca uneori vremea nu tine cu fashionistele. Fie ploaie, vant, frig, ninsoare, ele gasesc solutii prin care sa nu faca niciun compromis vestimentar major. Iar noi vrem sa le urmam exemplul!

In fiecare an primim zilele ploioase cu… umbrelele deschise. Din moment ce suntem pregatite sufleteste cu faptul ca aceste luni de toamna/iarna aduc o multime de precipitatii si implicit de balti, incercam sa strangem in dulapul nostru piese care sunt deopotriva stylish dar si adecvate pentru ploaie.

Avem cizme de guma, umbrele cu imprimeuri chic, jachete impermeabile. Si desi starea noastra de spirit e „asortata” cu vremea de afara, incercam sa nu lasam sa se vada asta si vestimentar. Plus ca exista o multime de moduri prin care poti sa arati stylish atunci cand vremea nu este de partea ta!

Trucuri pentru zile ploioase furate din imaginile de street style

Adauga putina culoare! Chiar daca de obicei esti genul Morticia (adica all-black), cand conditiile meteo nu sunt favorabile te poti razvrati un pic. Nu-ti sugeram sa te imbraci la polul opus, adica in alb, ci sa adaugi macar un element viu colorat in outfitul tau. Daca nu te tenteaza ideea unui palton intr-o nuanta puternica sau cu un imprimeu fantezist, poti merge pe un simplu accesoriu cum ar fi de exemplu un fular galben.

Si umbrela poate fi un accesoriu cu ajutorul caruia sa spargi monotonia. Pe noi ne-au cucerit cele decorate cu picturi clasice semnate de Renoir, Degas, Monet sau Van Gogh. Nu cheltui totusi mai multi bani decat e cazul pe o umbrela pentru ca dupa cum probabil stii, sansa ca ea sa fie distrusa de vant sau uitata intr-un bar e destul de mare.

Daca ai umbrela nu trebuie sa te chinui sa gasesti si o jacheta 100% impermeabila care de cele mai multe ori nu are un design tocmai stylish. In schimb poti alege un trenci clasic care-ti confera un aer elegant, de inspiratie britanica, fara sa depui niciun fel de efort. Plus ca-l poti purta in nenumarate ocazii.

Citeste si: „Clasic vs. cool: 2 abordari pentru tinuta de ploaie”!

Foto: Guliver