nu porti la birou

Chiar daca nu ai un loc de munca cu un dressc-code office strict, exista cateva reguli despre ce sa nu porti la birou niciodata! Indiferent unde lucrezi!

In ziua de azi, tinuta office este mai degraba una relaxata, casual. In multe companii dress-code-ul office a fost inlocuit de jeans si T-shirt. Si totusi, cat de casual este “prea casual”? Ce trebuie sa nu porti la birou niciodata?

Expertii de la The List de dau cateva sfaturi despre eticheta si maniere la locul de munca:

  • Ce sa nu porti la birou? Prea mult parfum!

Sa mirosi frumos este o parte importanta din aspectul tau. Insa, desi nimeni nu vrea sa stea langa colegul de birou care pare ca nu mai are apa calda de cateva zile, la fel de adevarat e ca nimeni nu vrea sa stea langa colegul de munca care foloseste prea mult parfum.

Specialistii recomanda o igiena buna, deodorant si parfum foarte discret la birou. O picatura este in regula, daca nu lucrezi intr-o corporatie mare si ai un job in directa relationare cu clientii.

  • Fa un efort sa nu porti la birou sandale sau flip-flops

Incearca sa stai departe de pantofii decupati de tip peep-toe si mai ales de sandale si papuci cand mergi la job. Daca job-ul este un restaurant pe plaja, fie! Expertii spun ca atunci cand te incalti astfel nu vei fi luat in serios.

  • Incearca sa nu porti la birou haine neglijente

In niciun mediu de munca, oricat de relaxat, nu este bine vazut un stil vestimentar neglijent. Nu trebuie sa apari niciodata la munca ca si cum de abia te-ai dat jos din pat!

Chiar daca poti purta tricou si jeans, nu trebuie sa arati neingrijit. Orice piesa vestimentara veche, rupta, uzata trebuie evitata la munca. O pereche de jeans, un tricou si un sacou sau jeans cu camasa si balerini pot fi perfecte, atata timp cat arati ingrijit.

  • Nu purta echipament sportiv la locul de munca!

Zilele noastre sunt din ce in ce mai aglomerate, insa asta nu inseamna sa mergem in hainele sport la birou, chiar daca dupa mergem la sala. Este un trend acum, insa chiar si cei mai eleganti leggings pot parea deplasati.

Si, chiar daca stilul este unul casual, evita sa porti pantofi sport. Poti sa te simti confortabil si cu pantofi fara toc, insa eleganti.

  • Este indicat sa nu porti la birou haine mulate sau decoltate

Probabil cea mai stramta piesa vestimentara dintr-o tinuta business este fusta-creion sau fusta conica. Nu vei purta niciodata bluze decoltate sau care lasa pielea la vedere prea mult, la locul de munca.

Indiferent cat de bine arati sau cat de lejer este dress-code-ul, intr-un mediu profesional este indicat sa eviti tinute care transmit alt mesaj decat acela ca te afli acolo pentru a munci.

  • Nu adopta un stil mai casual ca restul colegilor

Cea mai buna metoda de a iti da seama ce sa nu porti la birou este sa iti urmaresti colegii. Cum se imbraca majoritatea, asa este indicat sa te imbraci si tu.

Felul in care te imbraci la munca spune multe despre tine atat colegilor, cat si superiorilor tai.

  • Nu purta la job bijuterii mari, stralucitoare

Indiferent de job, nu alege accesorii sau bijuterii ce atarna, zangane sau pot lovi ori rani. Si nu purta bijuterii masive sau ce ies in evidenta. La locul de munca, cel mai bine este sa porti accesorii minimal, simple.

  • Daca ai un dress-code este indicat sa nu porti la birou haine ce sfideaza regulile

Regulile vestimentare pot fi dure uneori, stricte. Poate parea ca iti pierzi individualitatea, insa daca nu respecti codul vestimentar, vei iesi in evidenta intr-un fel nu tocmai bun.

Lumea corporate nu este locul in care sa impingi limitele sau “sa fii tu insati”. Orice ai crede despre reguli, intr-o corporatie, trebuie sa le respecti.

Si poti ramane tu chiar daca porti o unifrma sau haine formale. Hainele tale nu te definesc pana intr-acolo incat sa nu mai fii tu daca te imbraci altfel decat de obicei, iar eticheta nu este un atac la persoana. Ci o metoda de a-i pastra pe toti egali.

  • Oricat se schimba vremurile, pastreaza decenta tinutei tale

Locul de munca nu mai este acelasi mediu ca acum zece ani. Totul se schimba repede. Insa, oricat de relaxate devin regulile, incearca sa nu depasesti limitele de mai sus.

Mereu asigura-te ca porti haine curate, ingrijite si ca esti bine pusa la punct. Nu spune nimeni sa porti mereu taior si pantaloni la dunga, insa o camasa va arata mereu bine.

Citeste si: Camasi pentru tinuta office: 10 modele cool pentru orice zi a saptamanii

Foto: Guliver