Stiu ca ai o pofta nebuna de shopping, mai ales acum, la inceputul noului sezon estival. Ei bine, nu trebuie sa-ti refuzi aceasta placere, atata vreme cat investesti inteligent. Iata o lista cu 10 magazine online care nu-ti vor ruina bugetul!

Trebuie sa recunoastem, nu toata lumea isi permite Chanel sau sa cumpere din mai elitiste magazine online. Si oricum, deja ne-am invatat cea mai importanta lectie de stil: nu brandurile conteaza, ci felul in care folosim moda in favoarea noastra.

Intra in liga fashionistelor istete! Iata 10 magazine online trendy si accesibile

Chiar daca alegerile noastre vestimentare s-au rafinat si investim in primul rand in piese cheie pe care le putem upgrada usor, in functie de tendinte, mai avem nevoie ocazional de mici rasfaturi vestimentare. Stiu cat de mult conteaza micile achizitii. De de cele mai multe ori nu fac o diferenta majora pentru garderoba, dar au puterea de a ne readuce zambetul pe buze. Pentru ca acest obicei sa devina un stil de viata, ti-am pregatit o lista cu 10 magazine online in care vei gasi atat piese esentiale, cat si accesorii hip de sezon. Accesibile si de calitate!

Cumparaturi istete? Iata 10 magazine online!

Haideti sa privim partea plina a paharului! Democratizarea modei ne permite sa ne rasfatam si sa economisim in acelasi timp. Brandurile mass-market nu au in selectie doar piese inspirate din colectiile de catwalk ale designerilor celebri. Mai exista un avantaj: au si magazine online care livreaza in Romania! Tot ce trebuie sa faci e sa te inscrii la newsletter! Vei afla instant despre promotii, reduceri sau noi colectii accesibile.

1. ASOS – probabil cel mai cunoscut magazin online datorita politicii geniale de retur. Platforma www.asos.com iti permite sa returnezi gratuit hainele pe care nu le doresti sau care nu te incap. In plus, vei gasi 3 categorii utile: ASOS, ASOS Curve si ASOS Petite.

2. Topshop – oricine iubeste brandurile low budget, cunoaste deja renumitul magazin online www.topshop.com, faimos si pentru colectiile realizate in colaborare cu Kate Moss.

3. H&M – in noul magazin online vei gasi o selectie mult mai mare de piese super trendy si calitative. Recent, faimosul blogger de moda Elin Kling recomanda o pereche de sandale gladiator din piele, fara toc, ca “the IT sandal of the season”. Recunosc, tocmai am plasat comanda pe www.hm.com! Pretul lor este 150 lei…tentant, nu?

Cele mai bune magazine online accesibile

4. Nasty Galnastygal.com a inceput ca un mic magazin cu haine vintage pe eBay. Acum gasesti aici cele mai sexy & cool piese in tendinte!

5. COS – considera shop-ul www.cosstores.com ca o varianta mai matura a brandului H&M. Il recomand in special femeilor de 30 de ani, cu un stil simplu, elegant si minimalist.

Magazine online: incearca Mango si Zara

6. Mango Outlet – pe www.mangooutlet.com vei descoperi toate piesele reduse din colectia brandului Mango. Este testat la noi in redactie, livrarea e impecabila!

7. Zara.com – e adevarat ca nu toata gama e accesibila, dar cu siguranta vei descoperi si piese care nu depasesc 100 de lei. Merita sa-l ai in news feed!

Magazine online cu piese de tot felul: de la funky la un stil cuminte

8. Front Row – frontrowshop.com este un magazin online dedicat fetelor care prefera stilul funky. Livrarea in Romania se face in 7 zile lucratoare!

9. ModCloth – poti returna produsele achizitionate de pe www.modcloth.com in 60 de zile. Tentatiile sezonului sunt rochiile de mireasa accesibile si piesele dedicate fashionistelor plus-size.

10. Bohoo.com – seamana putin cu Asos, dar piesele vestimentare sunt mai cuminti. Livrarea oriunde in Europa se face in jur de 7 zile lucratoare, contra sumei de transport de 6.99 lire.

Afla mai multe despre cum sa economisesti bani si cum sa nu cazi in capcana de a cheltui sume considerabile pe haine si accesorii pe care nu le vei purta vreodata!

Foto: Guliver.