In perioada 8 mai - 10 august muzeul Metropolitan din New York gazduieste expozitia Beyond Fashion inchinata legendarului couturier Charles James.

Cea mai interesanta expozitie de moda a lui 2014 este cu siguranta Beyond Fashion. Ea pune sub lupa cariera extraordinara a legendarului couturier anglo-american, Charles James, si scoate la lumina cele mai inovative rochii couture create de acesta. 

Expozitia a reprezentat tema din acest an a celebrei Gale MET care a adus pe covorul rosu o serie de tinute spectaculoase. Evenimentul este si o trecere in revista a procesului de creatie si se concentreaza pe abordarile sculpturale, stiintifice si matematice utilizate de creator pentru realizarea unor rochii de bal considerate revolutionare in secolul 20.

Couture obsession: elementele-cheie din cadrul expozitiei

65 dintre cele mai notabile rochii realizate de creator sunt expuse la doua adrese diferite. Una dintre ele este galeria Lizzie and Jonathan Tische din cadrul Centrului de Costume Anna Wintour si cealalta Muzeul Metropolitan din New York.

Expozitia Charles James: Beyond Fashion a inspirat tema Galei MET din acest an.

Elementele caracteristice ale creatiilor sunt proportiile armonioase, formele arhitecturale si accentele glamour, iar ele sunt prezentate prin intermediul unor obiecte de arhiva: schite si bucati de material. Piesele de rezistenta ale galeriei sunt insa rochiile sale de bal iconice, realizate in anii `40 si `50: “Trifoi cu patru foi”“Fluturele”“Copacul”“Lebada” si “Diamantul”.

Desi nu a beneficiat de studii de specialitate Charles James este considerat unul dintre cei mai mari creatori americani pentru ca a lucrat respectand traditia Haute Couture. Pasiunea sa pentru taieturi si cusaturi complexe a condus la realizarea unor elemente de design cheie pe care a continuat sa le perfectioneze de-a lungul carierei sale: cape si rochii din panglici, ornamente realizate din taieturi in spirala, fuste ce urmau forma cifrei 8 si multe altele. Majoritatea rochiilor create de Charles James aveau rolul de a sculpta si reconfigura formele feminine. Simtul inovator al celebrului creator in croirea hainelor continua sa influenteze si astazi designerii contemporani.

Chiar daca nu ajungeti sa vedeti live spectaculoasele piese din cadrul Charles James: Beyond Fashion puteti urmari un clip amplu care va ajuta sa va faceti o impresie asupra expozitiei couture.

Foto: metmuseum.org