Palarii de cowboy, haine de blana, palarii victoriene – show-urile de moda pentru 2016 ne propun accesorii pentru mirese curajoase. Piesele viitorului, inspirate din colectiile de pret-a-porter, sunt luxoase si incitante!

Pentru unul dintre cele mai importante momente din viata ne pregatim cu luni inainte pentru a obtine tinuta perfecta. Indiferent ce stil de rochie ai ales pentru nunta, trendurile 2016 in materie de accesorii pentru mirese propun piese moderne si extravagante, care pot fi purtate si dupa marele eveniment la petreceri.

Exista solutii de accesorizare si pentru cele care vor sa fie mirese moderne!

Deoarece tendintele in ceea ce priveste trusorul de nunta (rochia, pantofii, buchetul, voalul) nu s-au schimbat foarte mult in ultimii ani, designerii celebri, precum Oscar de la Renta, Monique L’Huillier sau Carolina Herrera propun o schimbare de stil in 2016. Se poarta rochiile de mireasa nude, mini sau cu detalii metalizate. Insa croiala rochiilor se pastreaza in zona elegantei rafinate, pentru a pastra echilibrul intre elementele moderne si cele clasice.

Daca vorbim de accesorii pentru mirese oferta este extrem de mare, iar voalul si clasica bentita cu perle sunt la tot pasul. Show-urile Bridal 2016 vin insa cu niste solutii atipice, special create pentru miresele curajoase. Iata cum iti poti restiliza inedit tinuta de nunta!

5 detalii de efect: noile accesorii pentru mirese

1. Palaria de cowboy: Claire Pettibone

Pentru o nunta mai putin formala, pe pajiste sau intr-un conac la tara, o palarie cu boruri mari, din material textil sau chiar din pai e ideala. Merge perfect cu rochii de mireasa din dantela alba!

Accesorii pentru mirese neconformiste: ai curaj sa incerci o palarie de cowboy?

2. Bentite colorate in talie: Oscar de la Renta

Daca e sa alegem o culoare pentru a completa albul imaculat al rochiei clasice, atunci votam rozul!  Poti opta pentru bentite subtiri din catifea sau satin in toate nuantele de roz, de la ciclam la roz prafuit. Un mic detaliu de efect iti poate transforma total aparitia.

Accesorii pentru mirese: incearca o bentita colorata pe talie

3. Capa din dantela: Theia

Iata alternativa perfecta pentru voalul lung clasic: capa din dantela. Daca iti doresti o aparitie de neuitat, misterioasa si somptuoasa, aceasta e solutia! Rochia poate fi oricat de simpla in acest caz iar accesorizarea minimalista, doar cateva bujuterii mici pretioase.

Accesorii pentru mirese: ce parere ai de o capa din dantela?

4. Palarii victoriene: Maggie Sottero

Cum sa mixezi ceva vechi cu ceva nou? Alege o palarie spectaculoasa! Sunt convinsa ca o poti realiza usor cu ajutorul unui palarier: e nevoie doar de o bucata de vial si o brosa stralucitoare!

Accesorii pentru mirese: o palarie eleganta

5. Jacheta de blana: Houghton

Pentru nuntile toamnei poti purta peste rochie o jacheta alba din blana. Poate chiar o ai deja in garderoba! Croiala moderna, inspirata din moda hippie a anilor ’70, iti va permite sa o porti oricand si dupa marele eveniment.

Accesorii pentru mirese: o haina de blana

Foto: Guliver.