Ca orice fashionista inteligenta, stii ca trebuie sa-ti ingrijesti impecabil piesele-cheie in care ai investit considerabil. Azi iti dezvaluim cu ce se curata pielea intoarsa, o textura delicata si pretentioasa care face furori in moda momentului.

Anii ’70 s-au intors in forta in moda si, odata cu ei, cele mai sic piese din piele intoarsa. E mai simplu decat iti imaginezi sa prelungesti viata pantofilor, jachetelor, topurilor sau fustelor preferate pentru a arata impecabil chiar si la ani distanta de momentul in care au intrat la tine in garderoba. Iata cu ce se curata pielea intoarsa.

Afla cu ce se curata pielea intoarsa!

Cu ce se curata pielea intoarsa – 1. Petele de lichid se scot cu pudra de talc sau cu faina de malai

In special petele de ulei trebuie acoperite imediat cu pudra sau malai. Lasa-le sa se usuce peste noapte iar dimineata curata suprafata cu o perie.

Cu se ce curata pielea intoarsa – 2. Petele uscate se scot cu otet alb

Petele de apa sau urmele albe de sare ramase in cazul in care te-a prins ploaia se curata cu o carpa curata si otet alb. Repeta procedura de cateva ori, pana cand zona se curata complet. Lasa suprafata sa se usuce apoi improspateaza aspectul pielii folosind peria rigida.

Fereste-te de un singur lucru: nu curata pielea intoarsa cu apa! 

Cu ce se curata pielea intoarsa – 3. Noroiul se curata cu o perie rigida

Dupa ce ai curatat noroiul uscat cu o perie cu fire rezistente si tot a ramas o pata, foloseste-te de optiunea steamer de la fierul de calcat. Nu il aplica pe material, ci abureste de la distanta zona patata pentru ca pielea intoarsa sa se inmoaie usor, apoi periaza din nou. In cazul pantofilor si sandalelor din piele intoarsa foarte fina foloseste periuta de dinti.

Cu ce se curata pielea intoarsa – 4. Petele mici se indeparteaza cu o guma de sters

Vorbim aici de petele mici de praf. In cazul in care suprafata are o pata dificila, otetul este solutia!

Cu ce se curata pielea intoarsa – 5. Protejeaza pielea intoarsa de ploaie cu un spray waterproof

O doza mica de spray pe suprafata vizata si efectul waterproof va dura cateva luni. Recomandarea noastra este sa periezi bine pielea intoarsa inainte de a o da cu spray. Repeta procedura la 2-3 luni!

PS: Daca toate cele de mai sus esueaza, apeleaza la o curatatorie speciala! Oricum, o data pe an trebuie sa duci atat piesele din piele, cat si cele din piele intoarsa curatatorie. Exista firme specializate in servicii exclusive de ingrijire a materialelor delicate la care poti apela cu incredere!

Afla cum sa pastrezi intr-o stare cat mai buna ghetele din piele si jacheta biker! Specialistii iti dezvaluie cele mai accesibile solutii pe care le poti incerca singura acasa.

Foto: Guliver.