Pasteluri de primavara

Pastelurile imi aduc aminte de gusturile copilariei, de cutia cu fondante de la Capsa si de bomboanele in nuante diafane de roz, vernil, galben pal si lila. Vestea buna este ca aceste culori in sezonul de primavara-vara  domina prezentarile de moda, fiind unele dintre preferatele designerilor.

Daca esti pasionata de moda, cu siguranta ai vazut deja campania Louis Vuitton fotografiata de Steven Meisel. Imaginea retro, in stilul anilor ’50, este pusa in valoare de doua dintre cele mai bine cotate modele ale momentului, Daria Strokous si Kati Nescher.

Cu ajutorul pastelurilor, Marc Jacobs a creat pentru acest sezon o imagine delicata si feminina, dar in acelasi timp extrem de grafica. Acest trend diafan se remarca in multe dintre colectiile de primavara-vara iar designerii par foarte fericiti ca au trecut de la nuantele electrice puternice la o lume desprinsa parca dintr-un magazin cu dulciuri. Philip Lim, Balmain, Lanvin, Diane Von Furstenberg, Fendi, Gianbattista Valli, Hussein Chalayan sunt doar cateva dintre numele care ne propun tinute pastel delicioase.

O alternativa practica si rafinata a tinutelor de pe catwalk o poti regasi in selectia noastra de shopping, unde vei descoperi piese pastelate vesele, alese cu grija. Puloverul roz Koton, este foarte delicat accesorizat cu cateva perle la gat si se poate purta intr-o tinuta care sa includa pantofii bleu de la Top Shop, daca iti doresti sa alegi un look pastel din cap pana in picioare. Si sfatul meu este sa mergi pe aceasta idee pentru o aparitie de impact, in tendinte.

De asemenea, daca accesorizezi rochia bleu Zara cu esarfa Mango in culoarea lamaii, vei da stralucire tinutei tale de zi. Pentru evenimente speciale, rochia PNK este o optiune tonica si de efect. Desi este o piesa pretioasa, este si foarte comod de purtat gratie materialului elastic si ramane o optiune viabila pentru serile relaxate de vara, daca o vei purta cu sandale fara toc la o terasa pe malul marii sau la o cina in oras. Intr-o nuanta deschisa, derivata din culoarea anului 2012 – tangerine, fusta din piele oranj de la Gerard Darel are un aer hippie si este perfecta pentru un look boem, contemporan.

Text: Miruna Micsan, Foto: Manole Sava, topshop.com