O pereche de dresuri poate sa-ti distruga imaginea sau, dimpotriva, sa te ajute sa ai o aparitie care taie respiratia. Pentru a rezolva definitiv o eterna dilema feminina iti prezentam 4 modele cu care nu dai gres!

Dresurile, acele piese nevazute din garderoba, cele pe care le ascunzi sub vestimentatia obisnuita, transmit mesaje celor din jur despre tine despre si felul in care te simti. Asa cum lenjeria sexy iti da un aer seducator, si o pereche de dresuri ar trebui sa aiba acelasi efect asupra ta si… a celorlalti.

In moda de azi, ideea de a purta dresuri nu mai apartine vreunei rigori impuse de codul vestimentar. Aceasta alegere iti apartine cu desavarsire, mai ales daca vrei picioare sexy! Nici Casele Regale nu mai respecta formula deja depasita prin care se considera ca o doamna trebuie sa poarte intotdeauna dresuri cu un deux-pieces sau o rochie eleganta la un eveniment de gala. Importat e sa alegi modelele cele mai sofisticate.

Look-ul impus de frantuzoaice, care poarta sandale pe piciorul gol chiar si iarna, a devenit din ce in ce mai popular. Cu toate astea, femeile nu au rezolvat dilema unor dresuri potrivite nici in 2015. Pentru ca stilul strazii este de obicei o bogata sursa de inspiratie, nu-ti vom spune acum ce dresuri sa eviti, ci exact ce sa alegi pentru a nu da gres niciodata.

Cele mai irezistibile 4 modele de dresuri care iti fac picioare sexy!

1. Dresuri opace negre – e vorba de cele groase de 100 den, care sunt ideale pe timpul iernii si se pot purta cu cizme sau pantofi la fel de usor. Dar daca vrei sa fii cu adevarat un trend setter, alege varianta lucioasa. Materialul este dens si foarte elastic (strange bine formele si subtiaza picioarele) si aminteste de colantii extrem de stralucitori care erau la moda in anii ’90.

2. Ciorapii plasa negri – provocarea in 2015 este sa nu-i porti doar cu rochii cu franjuri sau alte tinute stil anii ’20, la petreceri tematice sau seara la club. Ci alaturi de piese moderne, cu un design minimalist. Si mai ales sa combini aceste dresuri pretentioase cu pantofi fara toc masculini sau cu ghete rock, pentru a crea un contrast seducator intre masculin/feminin.

Regandeste felul in care privesti dresurile: combina latura utilitara cu senzualitatea!

3. Dresuri fine cu talon – negre sau nude (o nuanta deschisa, identica cu cea a pielii) dresurile subtiri cu talon au revenit din nou in atentie gratie tendintelor care se inspira din decade trecute. Te vei intreba de ce cu talon si nu simple? Nu sunt excluse nici aceste variante. Insa daca vrei sa obtii un aer mai fresh si picioare sexy, talonul (dunga care porneste de la calcai si urca pana sus, pe pulpa) este cheia. O varianta pe care ti-o recomand, desi se gaseste destul de greu pe piata, este dresul nude cu talon rosu. Un detaliu mic, dar de maxim efect!

4. Ciorapii cu portjartier – daca alegi varianta cu banda adeziva, asigura-te ca partea de prindere este simpla, pe cat se poate fara modele florale dantelate. Pe cei clasici, care se pot purta doar cu portjartier, ii vei gasi in variante fine, cu talon sau fara.

Foto: Guliver.