5 piese sofisticate pentru o diva moderna

James Bond, celebrul spion, a devenit renumit pentru sarmul, eleganta si misterul care l-au ajutat mereu sa se inconjoare de femei superbe. Eroinele James Bonde au purtat intotdeauna piese iconice care pot deveni oricand elementele esentiale pentru tinuta perfecta de party a oricarei femei contemporane.

De-a lungul celor 50 de ani de misiuni alaturi de agentul 007, stilul si atitudinea celebrelor fete Bond s-a transformat in mod constant. In primul rand, “nu mai vorbim de fete Bond, acum vorbim de femei Bond“, dupa cum declara chiar actrita Judi Dench pentru ziarul The Telegraph. Desigur, eroinele din James Bond au devenit mai inteligente si ambitioase, iar personajul in sine s-a apropiat din ce in ce mai mult de modelul femeii din ziua de azi, activa si independenta, care a reusit sa-si pastreze in acelasi timp eleganta si gratia.

Bo Derek, Kim Basinger, Sophie Marceau, Halle Berry, Eva Green, Berenice Marlohe sunt doar cateva dintre divele filmelor James Bond

Un aspect important care subliniaza originalitatea si unicitatea personajelor feminine din seria 007 este si stilul lor vestimentar impecabil. Astfel, pentru o tinuta perfecta de party, chiar de Revelion – doar spuneam ca aceasta este ocazia cea mai potrivita de a fi oricine visezi – m-am gandit sa iti propun un look de diva inspirat de eroinele James Bond. E suficient sa aruncam o privire la colectia celebrului designer Emilio Pucci. Odata cu celebrarea a 50 de ani de James Bond, acesta s-a inspirat din stilul frumoaselor eroine pentru a crea tinute luxoase irezistibile.

Este necesar, asadar, sa investim in cateva piese esentiale, de calitate, dar care sa fie totodata accesibile si de impact. Pentru a obtine un look de diva precum cel al Evei Green din Casino Royale sau un stil apropiat de al actritei Berenice Marlohe din ultimul film 007, Skyfall, m-am oprit asupra unei tinute Emilio Pucci din colectia sezonului actual, din care nu lipseste eleganta rochie lunga neagra si provocatorul tuxedo. O poti interpreta in acord cu personalitatea ta si bugetul, eu iti sugerez cateva piese ce sper sa te inspire.

Piesele esentiale pentru tinuta perfecta de party, inspirata de eroinele James Bond

1.  Rochia lunga neagra – este o piesa de rezistenta pe care pentru care nu trebuie sa-ti dai peste cap bugetul. Iti recomand sa alegi o rochie lunga eleganta de la H&M, un model versatil, ce poate fi purtata atat intr-o tinuta de Revelion, cat si la alte petreceri si evenimente sofisticate ce au ca dress code cocktail dress sau black tie.

2. Clasicul tuxedo – modernul tuxedo feminin alb cu rever negru (Mango) este preferatul meu deoarece poate fi purtat atat peste o rochie de seara, cat si peste un outfit neconventional cu pantaloni din piele rock sic. Daca iti doresti sa ai intr-adevar o tinuta perfecta de party, un look iesit din tipare, atunci cauta elemente surprinzatoare, precum acest tuxedo.

3. Lenjeria senzuala – cand ne gandim la eroinele din James Bond, ne vin in minte doua atuuri esentiale: rafinament si sex-appeal. Din tinuta perfecta de party a unei cuceritoare veritabile nu ar trebui sa lipseasca lenjeria intima provocatoare (Verdissima).

4.  Sandale – desi este iarna, am ales totusi aceasta pereche de sandale negre cu funda sclipitoare de la Topshop, deoarece se potrivesc de minune tinutei, iar asta datorita detaliului feminin ce intra in contrast cu stilul masculin al tuxedo-ului.

5. Accesorii in stil 007 – pentru a  intra si mai bine in pielea personajului femme fatale din filmele cu James Bond, alege un accesoriu-talisman, sugestiv si de efect marca Swarovski.

Text: Irina Culetu; Foto: Guliver, Manole Sava, topshop.com.