Ce nu iubesc barbatii in garderoba femeilor

De cate ori nu v-ati intors acasa de la cumparaturi cu un zambet larg de bucurie, iar iubitul nu a fost incantat de noua achizitie? Mie mi s-a intamplat de suficiente ori cat sa fiu convinsa ca trebuie sa fac un mic sondaj printre tipii din jurul meu pentru a descoperi care sunt hainele care-i fac pe barbati sa ridice o spranceana de nemultumire atunci cand le vad pe o femeie.

La prima intalnire

Chiar daca esti adepta unui stil elegant, evita sa porti din prima seara o blana foarte scumpa si accesorii excentrice precum voaleta (Farah Angsana), caciula din blana, coliere supradimensionate, manusi lungi. Incearca sa-ti obisnuiesti treptat iubitul si poti incepe cu o rochie scurta neagra peste care sa porti un palton simplu cu un cordon pretios in talie. Daca te invita la un eveniment unde trebuie sa porti o rochie lunga si alegi una neagra, cauta un model care sa-ti lase bratele goale sau spatele dezvelit (Tadashi Shoji). Barbatii sunt rareori fanii Morticiei din familia Addams.

In club

Tipilor le place sa aiba alaturi de ei o fata sexy, o fata care atrage toate privirile, dar cu siguranta nu-si doresc una care sa se confunde cu animatoarele din club. De aceea, daca ai de gand sa porti un body, evita sa-l pui peste o pereche de dresuri (Rebecca Minkoff) sau daca alegi sa porti colanti, evita sa-i combini cu un t-shirt scurt.

Imprimeul extravagant

Chiar daca este la moda de cateva sezoane incoace, barbatii tot nu par sa se fi obisnuit cu animal printul. Li se pare vulgar, exagerat si dau ochii peste cap ori de cate ori vad o domnisoara purtandu-l (Betsey Johnson).

De inspiratie masculina

Nu e rau sa imprumuti elemente din garderoba masculina sau sa-ti aranjezi parul intr-un mod diferit. Doar ca daca vrei sa-i faci iubitului tau o placere, foloseste un ruj rosu atunci cand porti un smoking sau o salopeta military. Iti va readuce feminitatea pe chip (Max Azria).

Era hippie

Luate separat, piesele specifice libertinajului din anii ’60 sunt senzuale. Fustele lungi transparente dezvaluie multa piele, bluzele traditionale au farmecul lor, iar parul despletit esexy. Insa atunci cand combini toate aceste elemente, iese un stil nomad (Nicholas K) care nu se potriveste cu ideea tipilor despre eleganta si feminitate.

Bunica style

Spre disperarea barbatilor, piesele care par desprinse din garderoba bunicii sunt din ce in ce mai indragite de designeri. Le poti purta la o iesire cu prietenele, dar nu la intalnirea cu iubitul tau, oricat de solida ar fi relatia voastra. Fustele lalai, jachetele fara forma, dresurile si sosetele din nylon bej (Tory Burch) nu sunt considerate atragatoare in lumea sexului tare.

Text: Diana Marasoiu Foto: image.net