Saptamana aceasta, pe 6 septembrie, mai exact, a inceput New York Fashion, editia pentru colectiile de primavara/vara 2018. Si cu Tom Ford in prim plan, dand startul saptamanii, dupa o perioada de absenta din peisajul New York Fashion Week, ziua de lansare nu putea sa fie mai exploziva. Iata care au fost high light-urile prezentarii si tot ce trebuie sa stii despre tendintele pe care ti le propune consacratul designer american pentru anul urmator.

Binx Walton a fost prima si ultima aparitie a prezentarii

Onoarea de a deschide prezentarea, pe ritmurile piesei „Fame”, a lui David Bowie, cat si onoarea de a inchide prezentarea, i-au fost ambele oferite top-modelului american Binx Walton, care este si una dintre muzele lui Tom Ford.

Pentru anul viitor, Tom Ford iti propune sa te intorci intr-un trecut ceva mai apropiat de prezent. Este vorba, desigur, despre anii 90, iar designerul american iti arata tot ce e mai frumos din ei

Nu trebuie sa ai un doctorat in moda ca sa stii ca Tom Ford este un designer care mizeaza pe sex appeal. O multime din piesele prezente in aceasta colectie au fost, ai putea spune, cu vedere la picioare. Si inca ce vedere! Nu este vorba, desigur, despre nimic vulgar. Ci despre niste rochii mini, cu maneca lunga si umeri proeminenti, care te pot transforma, intr-o fractiune de secunda, intr-o diva fabuloasa.

Anii 90 nu pleaca nicaieri

Sunt la moda acum si, dupa cum arata lucrurile, vor fi incredibil de la moda si la anul. Dar nu e ca si cand asta nu ti-ar conveni. Numai arunca o privire la rochiile si blazerele cu umeri ridicati din aceasta colectie, la culorile tari sau la texturile metalizate si spune-mi ca nu ti le doresti din toata inima.

Colectie de zi/Colectie de seara

Prezentarea a fost impartita, practic, in doua sectiuni. Una destinata hainelor de zi si una destinata celor de seara. Prima parte a fost deschisa de nimeni alta decat Gigi Hadid, iar a doua parte de catre Kendall Jenner.

O prezentare fara final plictisitor

Cam toate prezentarile de moda au o defilare de final, in care toate modelele dau un ultim tur al podiumului. Nu si aceasta prezentare a lui Tom Ford, care s-a incheiat, dupa ultima defilare a lui Binx Walton, cu o iesire scurta a maestrului la aplauze.