Presedintele SUA, Donald Trump a respectat traditia si ieri a salvat de la taiere doi curcani. Pasarile vor putea trai intr-o ferma din Virginia, unde stau si cei doi curcani gratiati anul trecut de Barack Obama.

Inainte de a pleca la clubul sau din Palm Beach, Florida, pentru a sarbatori cu familia Ziua Recunostintei, cea mai populara sarbatoare din tara, politicianul si-a folosit prerogativele si astfel cei doi curcani o sa traiasca la o ferma in loc sa ajunga in cuptorul unei gospodine.

Donald Trump a salvat pentru prima data curcani la Casa Alba

Drumstick si Wishbone, care cantaresc 21 si respectiv 16 kilograme, provin dintr-o ferma din Minnesota. In urma unui vot, publicul american a ales care dintre cei doi va ajunge in fata lui Donald Trump. Norocos a fost Drumstick, care a fost prezentat in gradina de la Casa Alba. Daca primul curcan a avut privilegiul de a cunoaste familia prezidentiala, Wishbone a ajuns in sala de presa a Casei Albe.

Cine l-a insotit pe presedintele american

Donald Trump a fost insotit la ceremonie de sotia sa, Melania, si de fiul lor, Barron, in varsta de 11 ani. Anul acesta, Casa Alba a publicat pe Twitter un video cu sosirea curcanilor la Washington. Pana sa ajunga in fata presedintelui, pasarile au fost cazate la un hotel de lux, fiecare curcan avand patul lui.

Melania stie sa se faca remarcata

Pentru acest eveniment, Melania a captat toata atentia cu o tinuta cool, in culori tomnatice. Ea a ales o fusta de piele Hervé Pierre, foarte mulata, crapata pe picior, si un pulover cu guler maneci bufante, intr-o nuanta aprinsa de rosu, ce poarta semnatura Victoriei Beckham. Peste acestea, Prima Doamna a Americii a purtat un palton cu model floral de la Stella McCartney, scrie Instyle.com.

First Lady Melania Trump at the pardoning of the National Thanksgiving Turkey (November 21, 2017)

A post shared by Melania Trump (@alwaysmelania) on

Cum a aparut aceasta traditie

Presedintele american care a salvat curcani pentru prima data si care a instituit aceasta traditie este Abraham Lincoln, la rugamintea fiului sau. Federatia Nationala pentru Curcani a inceput sa furnizeze curcani pentru familia prezidentiala in 1947, iar cel care a reluat acest obicei, in anul 1989, este George Bush.

Daca ti s-a parut interesant articolul despre Donald Trump, care a gratiat doi curcani, citeste si: Vedete care iubesc animalele si militeaza pentru drepturile lor.

Foto si video: Guliver/Instagram/Youtube