Festivalul de film de la Venetia, care se va incheia pe 9 septembrie, a adus impreuna nume mari din industria cinematografica. Starurile internationale s-au intrecut in tinute care mai de care mai spectaculoase, iar Jennifer Lawrence nu a facut exceptie. Vedeta a ales pentru covorul rosu o rochie cu buline care a primit doar note de 10 din partea fashion designerilor.

Octavia Spencer, Julianne Moore, Michelle Pfeiffer, Penélope Cruz, Isabelle Huppert, Sienna Miller si Jane Fonda au atras toate privirile la Festivalul de Film de la Venetia, iar la celebrul eveniment sunt asteptate in continuare dive de la Hollywood care sa acapareze bliturile fotografilor si care sa ne impresioneze cu tinute demne de Cetatea Filmului.

Dintre toate actritele care au pasit pe covorul rosu, Jennifer Lawrence a impresionat cel mai mult pana acum prin vestimentatiile alese pentru acest eveniment important din industria cinematografica, scrie telegraph.co.uk.