Dupa cum era de asteptat, musicalul „La La Land“ a fost marele castigator de la Premiile Bafta 2017, editia 70-a a premiilor Academiei Britanice de Film. Gala s-a tinut la Royal Albert Hall din Londra, iar printre invitatii speciali s-au numarat Ducii de Cambridge, Kate si William, dar si actori de renume: Meryl Streep, Penelope Cruz, Amy Adams sau Emma Stone.

Premiile Bafta 2017

Filmul in care Emma Stone este personaj principal a fost premiat cu cinci trofee si astfel exista tot mai multe sanse ca actrita sa castige un Oscar. „Son of Saul“, in care joaca si actorul Levente Molnar, a fost remarcat de critici, care l-au apreciat ca fiind „cel mai bun film intr-o limba straina“, scrie people.com. Viola Davis a emotionat publicul cu un discurs in care si-a pomenit tatal si a plecat acasa cu premiul pentru interpretare intr-un rol secundar.

Unul din cele mai frumoase momente ale serii de la Premiile Bafta 2017 a fost cand Mel Brooks, in varsta de 90 de ani, a fost omagiat pentru intreaga sa cariera si a primit o distinctie speciala chiar de la Printul William. Regizor, actor, scenarist si producator, acesta a glumit pe scena si a primit aplauze pentru reusitele lui din industria cinematografica. Insa inainte de a incepe gala de decernare a premiilor, vedetele au defilat pe covorul rosu, asa ca am ales tinutele care au atras toate privirile la evenimentul de ieri seara.

Best dressed la Premiile Bafta 2017