In urma cu 90 de ani, la numai 6 ani, Mihai I era incoronat rege al Romaniei, chiar in ziua in care a murit regele Ferdinand I. Dupa o lunga perioada de suferinta, cauzata de disparita Reginei Ana si de afectiunile grave cu care a fost diagnosticat in urma cu aproape doi ani, Regele Mihai I a coborat definitiv de pe tron. Principesa Margareta a Romaniei poate deveni Regina.

Joi, 2 noiembrie 2017, a avut loc la București sărbătorirea primilor patru ani de la fondarea Programului The Duke of Edinburgh’s International Award Romania, aflată sub patronajul regal al Principesei Moștenitoare Margareta. Alteța Sa Regală Ducele de Edinburg a creat The Duke of Edinburgh’s Award în anul 1956, pentru a ajuta la desăvârșirea fizică, psihică și morală a tinerilor, mai ales a celor din medii mai puțin favorizate. Astăzi, la aproape șase decenii de existență, rezultatele fundației sunt excepționale. Organizația activează în 144 de țări din lume, iar numărul tinerilor care au beneficiat de programele ei se ridică la peste 10 milioane. Organizația funcționează în România din anul 2013. #margaretacustodelecoroanei #principesamargareta #romaniaregala

A post shared by Familia Regala a Romaniei (@familiaregalaaromaniei) on

Ultimele zile au fost tensionate si triste pentru Altetele Lor Regale, deoarece Majestatea Sa Regele Mihai I s-a aflat in stare de suferinta, conform comunicatului Casei Regale. Cu atat mai mult cu cat, la 8 noiembrie, cu prilejul onomasticii, Majestatea Sa obisnuia sa salute public urarile venite din partea romanilor care inca mai cred ca Monarhia ar putea aduce schimbari pozitive tarii. De la retragerea Regelui Mihai I din viata publica, atributiile Coroanei au fost preluate de Alteta Sa regala Principesa Margareta a Romaniei.