Dieta young sau dieta alcalina.

Dieta young presupune ca 80% din alimentele pe care le consumi sa fie alcaline. Dar cel care a creat aceasta dieta se afla acum in inchisoare, pentru escrocherie si practicarea medicine fara licenta. Acum ca ai aflat acest amanunt, mai ai curaj sa o urmezi?

Robert Oldham Young este un adept al medicinei alternative bazate pe metode de tratament considerate naturale, cum ar fi homeopatia, plantele medicinale sau acupunctura. A scris o serie de carti foarte populare peste tot in lume, una dintre ele fiind “Miracolul pH”. “Dieta Young. Miracolul pH pentru o sanatate perfecta”, poate fi cumparata cu mai putin de 20 de lei in Romania. Cartea, scrisa impreuna cu sotia sa, promoveaza dieta young, bazata pe alimente alcaline.

Wikipedia citeaza o cronica realizata de Academia de Nutritie si Dietetica din Statele Unite, care spune ca unele aspecte din dieta young, cum ar fi consumul de verdeturi, este sanatos. Dar dieta young, in ansamblul ei, nu reprezinta o metoda sanatoasa de a slabi. De fapt, Robert Young a fost acuzat deseori de escrocherie, acesta avand mai multe probleme cu legea.

Robert Young, un escroc promovat drept “medic nutritionist”

Robert Young a fost arestat in ianuarie 2014 si condamnat la inceputul acestui an pentru doua din trei acuzatii de furt si practicare a medicinei fara licenta. In plus, va fi judecat din nou pentru sase acuzatii de frauda. In prezent, el se afla in inchisoare.

David Gorski, chirurg si medic cercetator, a scris pe Sciencebasedmedicine.org ca Young a sustinut ca dieta young si alte practici pe care le promova ar trata cancerul si alte boli, cum ar fi lupusul si diabetul de tip 1. Mai mult, a militat impotriva vaccinarii, publicand “citate” ale unor parinti cu copii care ar fi avut de suferit de pe urma acesteia.

Dieta Young are inca multi adepti in lume. Unii dintre ei au avut insa mult de suferit. In 2007, Kim Tinkham a fost diagnosticata cu cancer la san, stadiul al III-lea. Ea a adoptat dieta young si a promovat-o pe site-ul ei cu mlt entuziasm. Un comunicat de presa publicat de Robert Young in 2008 continea un citat in care femeia spunea ca s-a vindecat complet de cancer. Ea a murit in 2010, de cancer, ceea ce i-a adus lui Robert Young si mai multe critici.

Ce principii are dieta young

Dieta young presupune consumul de vegetale, uleiuri esentiale, apa alcalina, saruri minerale. Cartile in care este promovata dieta young au si retete cu alimente alcaline, despre care se spune ca iti echilibreaza organismul. Printre aceste alimente se afla rosiile, avocado, semintele incoltite, nucile, lamaile, lime, grapefruit si legume verzi.

Robert Young considera ca grasimea este creata de organism pentru a tine departe aciditatea de organele vitale. Asa ca, daca nu ai mai avea atat de multa aciditate in organism, corpul tau nu ar mai produce atat de multa grasime. Prin urmare, solutia ar fi alimentatia alcalina. De fapt, procentul ar trebui sa fie asa, in opinia lui Young: 80% alimente alcaline si 20% alimente acide.

Ca o concluzie, e bine sa consumi legume si verdeturi, dar nu exagera! Alimentatia echilibrata si sportul conteaza mult mai mult pentru sanatate si numai cu acestea doua poti slabi sanatos!

Acum ca stii de unde vine dieta young, invata si Cum sa tii o dieta sanatoasa care te ajuta si sa slabesti.

FOTO: Guliver

Daca ti s-a parut interesant acest articol, da like paginii noastre de Facebook si o sa gasesti acolo si alte articole asemanatoare!