inghetarea ovocitelor

Daca vrei sa te concentrezi pe cariera si sa faci un copil la varste inaintate sau sa te asiguri ca poti procrea, desi urmeaza sa faci un tratament oncologic, poti lua in calcul inghetarea ovocitelor. Afla ce presupune o astfel de procedura si care sunt sansele de reusita.

Ianiotescu Carmen, medic specialist obstetrica-ginecologie, supraspecializare tratamentul infertilitatii cuplului si reproducere umana asistata, spitalul Wellborn, din Bucuresti, spune cum trebuie sa te pregatesti pentru inghetarea ovocitelor si ce categorii de varsta sunt vizate.

Cu ce scop se face inghetarea ovocitelor?

„Indicatiile medicale ale inghetarii de ovocite sunt urmatoarele:
• pentru pacientele care doresc pastrarea fertilitatii, deoarece vor urma tratament oncologic – chimioterapie sau radioterapie, terapie care este toxica pentru ovocite. Recoltarea ovocitelor si crioprezervarea acestora va avea loc inainte de inceperea tratamentului oncologic.
• pentru pacientele care doresc sa amane o sarcina pentru mai tarziu.
• pentru paciente cu anumite conditii genetice, cum ar fi mutatia BRCA. Aceste femei prezinta un risc crescut de cancer ovarian. De asemenea, inghetarea ovocitelor este recomandata in cazul pacientelor cu insuficienta ovariana prematura (sindrom Turner, sindrom X fragil, deletii pe cromozomul X).
• pentru pacientele care in momentul recoltarii de ovocite nu au disponibila proba de sperma de la partener.“

Ce categorie de varsta poate sa beneficieze de aceasta procedura?

„Ideal, inghetarea ovocitelor este recomandata pacientelor sub 35 ani, daca este posibil. La varsta de peste 38 ani, procedura nu este recomandata de rutina, decat in cazuri bine selectionate si dupa ce rezerva ovariana a fost testata in prealabil.“

Este o interventie dureroasa? E nevoie de anestezie?

„Crioprezervarea ovocitelor inseamna recoltarea acestora de la nivelul ovarului. Procedura presupune un tratament injectabil in vederea stimularii ovariene, pentru ca ovarul sa produca un numar mai mare de foliculi, adica sa apara supraovulatia, nu doar unul singur, cum se intampla in mod fiziologic. Cand foliculii ovarieni ajung la dimensiunea dorita, se va stabili data procedurii de recoltare a ovocitelor, care se va efectua printr-o punctie ovariana ghidata ecografic, aspirandu-se lichidul folicular. In laborator, embriologul va colecta ovocitele, iar cele mature vor fi crioprezervate. De obicei, procedura de recoltare de ovocite se efectueaza in anestezie generala intravenoasa, insa exista situatii in care recoltarea are loc si in anestezie locala.“

Unde se face inghetarea ovocitelor la noi in tara? Se deconteaza de stat aceasta procedura?

„Crioprezervarea ovocitelor se efectueaza in cadrul Spitalului Wellborn Bucuresti si nu este o procedura decontata de catre stat.“

Conservarea materialului genetic se face si la barbati, prin conservarea spermei?

„Crioprezervarea spermei este o procedura simpla si se recomanda inaintea unor tratamente ce pot afecta fertilitatea (inainte de chimioterapie sau radioterapie), inaintea unor interventii chirurgicale, inclusiv inaintea efectuarii vasectomiei. Se pot recolta si crioprezerva mai multe probe la un interval de cateva zile, daca se considera necesar. Proba de sperma crioprezervata poate fi pastrata mai multi ani si poate fi folosita in tratamentul infertilitatii, in vederea inseminarii intrauterine sau fertilizarii in vitro.“

Exista riscuri in dezvoltarea fatului sau, mai tarziu, a copilului?

„Numarul copiilor nascuti in urma crioprezervarii ovocitelor este inca mic, iar pana in momentul de fata nu sunt indicatii cum ca ar exista un risc crescut in aparitia de anomalii cromozomiale, malformatii sau tulburari in dezvoltare la fat.“

Dintr-o recoltare pot fi generate mai multe nasteri? Care e rata de esec?

„Rata de nastere a unui copil in urma crioprezervarii per ovocit este de 4-5% pentru femeile sub 36 ani, ceea ce inseamna ca sunt necesare aproximativ 20-25 ovocite crioprezervate pentru nasterea unui copil. (ESHRE 2012).“

Exista un termen de valabilitate pentru ovocitele inghetate?

„Pana in momentul de fata, nu exista o recomandare standard in ceea ce priveste durata crioprezervarii ovocitelor.“

Daca ti se pare interesant articolul despre inghetarea ovocitelor, citeste si: Vrei sa ramai gravida dupa 40 de ani? Riscurile nasterilor amanate.

Foto: Guliver