5 superalimente negre obligatorii in meniu

Oricat de surprinzator ar parea, negrul face legea cand vine vorba despre beneficiile alimentelor in functie de culori. Medicii nutritionisti ne sfatuiesc sa consumam legume, fructe sau cereale de culoare neagra deoarece sunt mai bogate in multi nutrienti decat restul. Daca te-am facut curioasa, iata ce semnifica negrul in limbajul alimentelor.

Va povesteam cu putin timp in urma despre beneficiile vegetalelor in functie de culori. Spuneam atunci ca pentru a fi sanatosi trebuie sa consumam fructe si legume cat mai colorate. Asadar, nutritionistii spun ca fiecare culoare este indispensabila pentru un meniu echilibrat, de la galben si rosu pana la verde si mov, deoarece fiecare contine nutrienti specifici extraordinari. Toate aceste culori au fost integrate intr-o asa numita “roata colorata a fructelor si legumelor”.

Alimentele negre contin antioxidanti puternici, ce protejeaza inima de boli

Desi de cele mai multe ori atentia cade asupra celor mai pregnante culori, negrul reprezinta o categorie la fel de importanta ca si celelalte. Unii nutritionisti sustin chiar ca alimentele de culoare neagra ar fi mai bogate in minerale si isoflavoinoizi decat celelalte alimente de alte culori. In plus, fructele, legumele si cerealele de culoare neagra sunt extrem de bogate in antioxidanti, numiti antocianine, ce lupta impotriva aparitiei bolilor de inima, dar si impotriva imbatranirii.

Cu toate ca se prea poate sa nu-ti vina in minte prea multe alimente de culoare neagra in acest moment, ele sunt o gramada: piper negru, ceai negru, otet balsamic sau seminte de susan negre, iar lista poate continua. Ca sa te conving de beneficiile alimentelor negre, iata cateva dovezi: semintele de susan sunt o sursa buna de proteine si fier, in timp ce piperul negru furnizeaza o cantiatate insemnata de acizi hidroclorici ce ajuta la digestie. Dar iata si alte alimente de culoare neagra care n-ar trebui sa lipseasca din meniul tau!

5 superalimente de culoare neagra benefice pentru sanatatea ta!

1. Orez negru. Desi poate fi mai putin atragator din cauza aspectului  (prin fierbere isi schimba culoarea din negru in mov inchis), orezul negru este bogat in antocianine, vitamina B, vitamina E, calciu, magneziu, fier si zinc. Nivelul acestor nutrienti este mai crescut decat in cazul orezului alb. Consumul de orez negru micsoreaza colesterolul si ajuta la o buna activitate celulara, protejand celulele de radicalii liberi.

2. Fasole neagra. Ai mancat vreodata fasole neagra? Daca ai ocolit-o pana acum este cazul sa-ti reconsideri decizia. Fasolea neagra este o buna sursa de fibre, ce iti confera o senzatie mai mare de satietate (foarte bune pentru dieta), scad colesterolul si imbunatatesc sistemul imunitar. Studiile arata ca fasolea neagra contine si flavonoizi care inhiba cresterea celulelor canceroase in colon, ficat si sani.

3. Murele contin fitoestrogeni, niste hormoni de origine vegetala, care ajuta la prevenirea cancerului de san, dar si antioxidanti ca antocianine si polifenoli. Daca nu stiai, murele mai sunt bogate si in fibre, o ceasca de mure contine aproximativ opt grame din cele 25 de care ai nevoie zilnic. Ca si fasolea neagra inhiba dezvoltarea celulelor canceroase in colon.

4. Ceaiul negru este extrem de binefacator pentru sanatate deoarece contine o multime de aminoacizi care mentine inima sanatoasa (scade riscul de infarct) si reduce nivelul stresului. Studiile arata si ca ceaiul negru distruge virusii care duc la aparitia herpesului, pneumonieisau infectiilor de piele etc. Totodata, antioxidantii din ceaiul negru lupta impotriva cancerului de stomac si colon.

5. Soia neagra. Se pare ca daca mananci soia neagra scazi riscul aparitiei trombozelor (formarea unor cheaguri de sange) ce pot provoca infarcturi. In plus, toate uleiurile de soia au in compozitie acid alfa-linoleic, un acid gras omega 3, care reduce incidenta bolilor de inima. Soia mai este o sursa buna de proteine, fibre si antocianine (scad colesterolul rau).

Imbogateste-ti regimul cu alimente de culoare neagra si fereste-te de primejdiile celor mai intalnite pofte alimentare!

Text: Andreea Marinescu, Foto; Guliver