O cura cu efect de detoxifiere

Orezul nu este doar un aliment bogat in substante hranitoare ci si un meniu sarac in calorii care poate fi transformat intr-un fel gustos de mancare pentru o dieta cu orez si nu numai. Volumul fiecarui bob se tripleaza prin gatire si e de ajuns o cantitate relativ redusa pentru a crea senzatia de satietate. Chiar daca orezul e compus in cea mai mare parte din carbohidrati contine doar foarte putina grasime. Astfel apetitul e satisfacut, dar nu te ingrasi.

Dieta cu orez are doua faze

Daca te apuci de aceasta dieta cu orez, nu trebuie sa te ingrijorezi ca organismul tau va retine apa. Orezul are un continut scazut de sodiu si sporit de calciu. Dieta cu orez este folosita inca din 1903 in tratarea problemelor legate de obezitate, hipertensiune, diabet si afectiunile cardiace.

In prima faza a dietei in care are loc detoxifierea organismului se consuma doar orez si fructe. Cel mai indicat sortiment de orez este cel brun. Aceasta faza poate dura intre 3 si 7 zile, in functie de cat de bine va simtiti cu respectivul regim si poate fi repetata dupa incheierea dietei o data pe saptamana pentru mentinerea rezultatelor. Consuma de-a lungul zilei 4-5 cesti cu orez fiert, peste care poti pune piper pentru a-i da gust. Cele mai potrivite fructe in dieta cu orez sunt merele verzi care au un continut scazut de calorii si de carbohidrati. Este important sa eviti in aceasta perioada ceaiul sau cafeaua si sa bei cel putin opt cani cu apa zilnic.

In cea de-a doua faza a dietei poti consuma, pe langa orez si fructe, si legume. In plus, la una dintre mesele consumate in respectiva saptamana puteti manca un fel cu peste. Sunt recomandate supele din legume, salatele si produsele lactate dietetice. Legumele nu trebuie prajite in ulei, ci gatite la abur sau pe gratar. Consumul de sare trebuie evitat in aceasta perioada. Alimentatia noastra zilnica include de obicei intre 4 si 7 grame de sodiu, iar corpul are in mod normal nevoie de mai putin de o jumatate de gram. Sarea este problematica pentru persoanele care au hipertensiune si probleme cu rinichii. In plus, sarea creste apetitul. Cand alegi sa urmezi dieta cu orez, foloseste condimente si ierburi pentru a da gust mancarii si redu consumul zilnic de sare.

Text: Diana Marasoiu, Foto: Thinkstock