Solutia ideala pentru hidratare si aport nutritional

Pentru ca este din ce in ce mai cald iar noi avem nevoie sa consumam multe lichide ca sa ne hidratam, ne-am gandit sa-ti reamintim despre importanta pe care o au in regimul raw nenumaratele sucuri de fructe si legume. Ca sa te bucuri insa de cele mai sanatoase sucuri de fructe si legume, urmeaza niste pasi obligatorii de preparare!

Sucurile naturale sunt poate cea mai la indemana bautura pentru raw-foodisti (in afara de apa, bineinteles) in aceasta perioada in care oferta de fructe si legume este din ce in ce mai bogata. In afara faptului ca imbogatesc considerabil dieta raw, proaspetele sucuri de fructe si legume sunt si o metoda buna de a ne hidrata corpul in aceste zile calduroase pe care le traversam.

In sucuri de fructe si legume gasesti mai multe enzime, vitamine si minerale ce se absorb mai repede in organsim

Cele mai bune fructe si legume pe care le poti folosi in sucuri hidratante sunt cele bogate in apa: pepenele rosu (mai e putin pana cand il vom putea cumpara din piete), ananasul, grepfrutul, zmeura, ciresele, capsunile, lamaia, telina, castravetii, varza, salata verde, rosiile si multe altele. Doar imaginatia ta este limita cand vine vorba despre combinatiile de fructe si legume pe care le poti face pentru a obtine sucuri delicioase, hranitoare si racoritoare.

Sucurile de fructe si legume mai au insa un mare atu pe langa buna hidratare pe care o pot oferi: sunt un pachet concentrat de vitamine, minerale si antioxidanti de care corpul are nevoie pentru a functiona sanatos. Spre exemplu, stiai ca atunci cand bei sucuri naturale absorbi cu 80% mai multi nutrienti si enzime decat daca consumi fructele intregi?

In plus, sucurile mai pot fi si o modalitate de a incorpora in dieta ta raw cat mai multe fructe si legume, chiar si unele dintre ele pe care poate ca nu le consumi in mod normal. Cu cat bei mai multe sucuri de fructe si legume zilnic, cu atat vei reusi sa consumi toate cele cinci portii de fructe si legume zilnice indicate de nutritionisti intr-o dieta echilibrata. Pentru a-ti prepara insa cele mai delicioase sucuri de fructe si legume, tine cont si de niste sfaturi importante.

4 pasi pe care ar trebui sa-i iei in considerare cand iti faci sucuri de fructe si legume naturale

1. Foloseste fructe si legume fara pesticide sau ierbicide

Incearca sa cumperi pe cat posibil fructe si legume organice sau fructe si legume despre care stii ca sunt produse de tarani, drept urmare sunt mai naturale. Daca nu prea obisnuiesti sa mergi la piata, acum este un moment bun sa-ti dezvolti acest obicei. Organizatia mericana de ediu Environmental Working Group listeaza printre legumele cu cele mai multe pesticide telina, spanacul, varza furajera, salata, morcovii.

2. Spala bine fructele si legumele in apa rece

In acest fel, vei indeparta pesticidele, alte substante chimice si mizeria de la suprafata. Spala usor fructele si legumele sub un jet puternic de apa, fara sa folosesti vreun detergent, pentru ca substantele toxice vor ramane pe acestea. Este important sa cureti si partile pe care nu le folosesti, deoarece bacteriile se pot transfera usor din aceste zone pe cutit si pe fructul in sine.

3. Adauga ingrediente cheie pentru a-ti face sucuri delicioase

Lamaia este un ingredient esential in multe sucuri de legume in care folosesti telina, andive, papadie, varza furajera deoarece are capacitatea de a prelua din gustul amar al acestor legume. Pentru un plus de aroma poti insa sa adaugi si ierburi proaspete sucurilor: patrunjel, busuioc. Dar mai poti folosi si apa de cocos (este super-hidratanta), fructe de padure (o jumatate de ceasca pentru un singur suc) sau ghimbir, daca iti place gustul putin mai picant.

4. Bea sucul imediat ce il faci

Pentru ca este foarte perisabil, sucul de fructe si legume trebuie baut imediat ce il faci. Cu cat il consumi mai tarziu dupa ce l-ai obtinut, cu atat risti sa pierzi mai multi nutrienti. Totusi, daca esti atenta, poti pastra sucurile de fructe si legume pana la 24 de ore inainte ca sa-si piarda toate vitaminele si mineralele. Asadar, pune sucul intr-un vas ermetic si pastreaza-l la frigider. Umple vasul cat poti de mult, altfel aerul ramas va oxida fructele si legumele.

Text: Andreea Marinescu, Foto: Guliver