Alimente interzise consumatorilor de hrana vie

O serie de alimente controversate fac din dieta raw un regim cu o multime de semne de intrebare, mai ales in cazul neinitiatilor care sunt inca la inceput de drum. Totusi, si cei care urmeaza regimul de mult timp pot incalca regulile, chiar fara sa-si dea seama, atunci cand consuma unele alimente “inselatoare”.

La prima vedere, aceste alimente par sa indeplineasca standardele raw, insa la o privire mai atenta sunt, de fapt, interzise in dieta raw ca si mancarea preparata la foc.

Este vorba despre unele alimente pe care consumatorii de hrana vie le cumpara din comert si care par a fi sanatoase, insa anumite ingrediente pe care le contin, dar si modul prin care au fost obtinute incalca principiile alimentatiei raw.

Am intocmit o lista cu aceste alimente pe care este indicat sa le eviti, daca iti doresti ca dieta raw sa fie una corecta. Ca sa minimizezi pe cat posibil greselile, iti recomand sa te documentezi temeinic inainte de a incepe un regim raw. Iata si cateva trucuri care garanteaza succesul!

5 tipuri de alimente pe care ar trebui sa le eviti in dieta raw si variante mai sanatoase

1. Miere

Desi mierea pare un produs natural, din pacate, cea din comert, trece printr-o procesare destul de puternica, inainte de a fi ambalata in borcane: este incalzita la temperaturi de peste 70 de grade Celsius (raw-foodistii nu consuma alimente gatite la temperaturi la mari de 40-45 de grade) ca sa fie pasteurizata pentru a preveni fermentarea si alterarea ei. Pentru a avea o consistenta cat mai limpede, mierea este incalzita si strecurata de impuritati. In loc de miere, poti sa folosesti la preparatele tale raw alti indulcitori naturali: nectar de agave, pasta de smochine sau sirop de cocos. Si mierea raw este o optiune!

2. Produse din soia: tofu, lapte de soia, tempeh

Desi sunt considerate a fi foarte sanatoase, mai ales pentru ca sunt bogate in proteine, calciu si alti nutrienti necesari persoanelor care nu consuma deloc carne, din pacate, produsele din soia nu sunt o varianta viabila pentru consumatorii de hrana vie pentru ca nu sunt raw. Laptele de soia este o bautura popular atata in dieta vegetariana, cat si in dieta raw, insa versiunea comerciala a acestuia este supusa pasteurizarii pentru a i se prelungi perioada de valabilitate.

Totusi, exista o solutie: laptele de soia obtinut acasa. In cazul dietei raw, soia nu trebuie consumata cruda, pentru ca poate creea probleme digestive, insotite de stari de greata si voma. Soia poate fi inlocuita in unele preparate raw cu nuci si seminte inmuiate cateva ore sau cu legume.

3. Otetul

Desi otetul nu trece prin niciun proces de incalzire si se obtine prin fermentarea unor sucuri de fructe (mere, struguri), pentru a putea fi obtinut ii este adaugat acid acetic, un compus care ii da acestuia gustul acid. Totusi, acidul acetic nu este un ingredient agreat de raw foodisti si pentru ca mai este folosit ca si pesticid (consumatorii de hrana vie au o alimentatie “curata” si incearca sa-si procure fructe si legume bio, tocmai pentru a evita pesticidele care se regasesc in alimente).

4. Uleiurile imbuteliate

Este adevarat ca multe dintre uleiurile pe care le gasim in comert, chiar daca sunt variante si mai sanatoase (ulei de masline, ulei din seminte de in, ulei de susan etc), trec printr-o procesare; adica, ingrediente sunt incalzite la temperaturi mari si, uneori, le sunt adaugati si solvent. Temperaturile mari din procesul de rafinare a uleiul duc la scaderea calitatii acestuia, proprietatile sale nutritionale fiind considerabil reduse. Atunci cand cumperi un ulei din comert, cel mai indicat este sa alegi uleiuri presate la rece.

5. Legume congelate

Legumele congelate par a fi raw, insa acestea sunt oparite rapid cu apa fiarta sau fierte perioade scurte de timp inainte de a fi congelate. Acest proces de pre-fierbere nu numai ca nu este acceptat intr-o dieta raw, dar impacteaza negativ si calitatile nutritionale ale legumelor: acestea isi pierd enzimele pretioase pentru care pledeaza un regim raw. Atentie si la unele fructe uscate, pentru ca si acestea pot fi pre-fierte inainte de a fi deshidratate. Pentru a te asigura ca faci cele mai bune alegeri, fa-ti cumparaturile de pe un site bio de incredere!

Text: Andreea Marinescu, Foto: Guliver