Ustensila obligatorie care iti usureaza munca

Nicio bucatarie raw care se respecta nu poate functiona fara un deshidrator. Este ustensila care iti usureaza munca si te ajuta sa prepari multe dintre mancarurile raw. Daca esti consumator de hrana vie, stii cu siguranta despre ce vorbesc. Iar daca nu, ai putea oricum sa investesti untr-un deshidrator pentru ca te va ajuta sa gatesti sanatos!

Daca ne citesti, nu se poate sa nu fi auzit macar o data despre deshidrator. Daca n-ai idee la ce foloseste, afla ca deshidratorul este pentru consumatorii de hrana vie un fel de “cuptor”. Deoarece adeptii dietei raw nu consuma alimente preparate la foc, au la indemana varianata deshidratorului, un aparat electrocasnic ce “gateste” prin deshidratare legume si fructe folosind temperaturi mici (44-47 de grade Celsius).

Practic, un deshidrator indeparteaza apa din fructe si legume, uscandu-le. In acest fel, alimentele pot fi conservate pentru a fi consumate ulterior (unele legume deshidratate pot fi pastrate chiar si ani) sau pot fi folosite ca atare la preparea unor feluri de mancare.

Un deshidrator pastreaza valoarea nutritionala fructelor si legumelor

Consumatorii de hrana raw folosesc deshidratorul si din alt motiv. Alimentele deshidratate isi pastreaza valoarea nutritionala intacta, pastrandu-si toate enzimele importante, spre deosebire de prepararea la foc, cand vitaminele si mineralele se pierd. In plus, legumele si fructele deshidratate isi pastreaza aromele naturale (in cazul fructelor, pierderea cantitatii de apa le face sa devina mai dulci, fara a avea adaugate zaharuri si aditivi).

Poate singurul dezavantaj al deshidratorului este timpul mare de uscare a alimentelor, de la cateva ore si pana la cateva zile, in functie de consistenta acestora (cele care vor avea mai multa apa in compozitie vor fi mai greu de deshidratat).

Daca esti consumator de hrana raw sau, pur si simplu, iti doresti sa mananci mai sanatos, un deshidrator este o investitie isteata.

5 modalitati de a folosi un deshidrator si de a-ti usura munca in bucatarie

1. Principala functie a deshidratorului este de a deshidrata fructe si legume. Din categoria fructelor poti usca mere, banane, ananas, piersici, capsuni, cirese, mango, fructe de padure etc. Legumele, inainte de a fi deshidratate, este indicat sa fie oparite. Poti deshidrata rosii, morcovi, ceapa, broccoli, ciuperci, castraveti, ardei gras. Legumele si fructele trebuie taiate in felii foarte subtiri.

2. In afara de fructe si legume, in deshidrator mai poti usca si diverse ierburi si condimente: oregano, busuioc, salvie, dafin, cimbru. Ca sa obtii condimente cat mai naturale, este recomandat sa le cultivi chiar tu, iar apoi sa le deshidratezi. Le poti folosi la prepararea dressingurilor, a supelor, salatelor etc.

3. Poti face iaurt raw. Ai nevoie de lapte raw (nefiert) si cultura bio pentru iaurt (gasesti acest produs in magazinele bio sau pe website-urile specializate). Amesteca cele doua ingrediente si introdu-le in deshidrator (dupa ce initial le-ai pus in niste borcanele), la temperatura de 43 de grade. Daca deshidratorul nu are un compartiment special, pot fi scoase plansele pe care se usuca legumele si fructele.

4. Poti “praji” nuci si seminte. Nucile, migdalele, alunele, semintele contin enzime sanatoase care pot fi pastrate numai daca inainte de a fi consumate sunt inmuiate in apa si deshidratate. Acestea trebuie tinute in apa cel putin 12-24 de ore inainte de a fi consumate. In plus, cunoscatorii spun ca nucile si semintele deshidratate sunt mult mai gustoase.

5. Poti  face tempeh (un alimente raw – vegan obtinut din boabe de soia fermentata). Boabele de soia pot fi fermentate cu ajutorul deshidratorului la o temperatura de 30 de grade Celsius pentru 24-48 de ore. Ca sa obtii tempeh trebuie sa mai folosesti otet si o cultura de drojdie. Toate ingredientele se amesteca si se pun in deshidrator. Tempehul este un aliment extrem de apreciat pentru ca da energie organismului si imbunatateste sistemul imunitar.

Si pentru ca tot suntem la capitolul ustensile de bucatarie, iti recomandam, pentru a-ti usura munca in bucataria raw si nu numai, un procesor de alimente!

Text: Andreea Marinescu, Foto: Guliver