Sos de soia in legume “trase” la tigaie, in orez sau in salate…este delicios, dar cat este de sanatos? Multe dintre produsele existente pe piata sunt de evitat, insa asta nu inseamna ca e interzis sa gatesti cu sos de soia. Incercam sa elucidam controversa, ca sa faci cele mai bune alegeri in dieta vegetariana.

Sa folosesti sos de soia sau nu, in preparatele vegetariene? Lucrurile sunt mai complicate decat par. Majoritatea sosurilor de soia pe care le gasim pe rafturile supermarketurilor sunt produse nesanatoase. Contin cantitati mari de sodiu (o lingura de sos de soia contine un gram de sodiu, aproape jumatate din necesarul zilnic de sodiu recomandat), dar si ingrediente mai putin ortodoxe, cum ar fi colorantii sau aromele artificiale (caramelul).

Sos de soia sanatos? Exista, dar trebuie sa stii sa-l identifici!

Asa ca daca esti pasionata de bucataria asiatica, ar trebui sa faci un efort ca sa gasesti un sos de soia sanatos. Pentru ca exista si asa ceva si chiar iti ofera beneficii nebanuite vizavi de sanatate. Suna surprinzator, tinand cont de ce ti-am povestit mai sus, nu?

Cele mai bune varietati de sos de soia, sunt cele preparate traditional, adica prin presarea boabelor de soia sau, uneori, a boabelor de soia in combinatie cu grau, care au fost mai intai inmuiate in apa, fierte, transformate in pasta si fermentate pe o perioada de timp. Lichidul care se obtine in urma presarii “piurelui” de soia este, de fapt, sosul de soia. Acesta poate avea culori diferite, de la chihlimbar pana la maro inchis. Unul dintre cele mai populare sosuri de soia este sosul tamari (care are in compozitie putin grau sau chiar deloc).

Sos de soia cu coloranti si arome artificiale: o alegere proasta, pe care n-ar trebui sa o mai faci!

De asemenea, sosul de soia NU trebuie sa aiba in compozitie conservanti si aditivi alimentari (mentiunea naturally brewed / fermentat natural” iti poate inlesni alegerile, fiind o garantie a faptului ca produsul a fost obtinut prin mijloace traditionale). De regula, magazinele bio ofera variante mai sanatoase, deci indreapta-te catre acestea daca vrei sa folosesti sos de soia. Produsele etichetate ca fiind organice sunt cele mai sigure. Exista si sosuri de soia care sunt etichetate ca avand cantitati mai mici de sodiu. Sunt indicate pentru a reduce consumul de sare.

Beneficii pe care ti le poate aduce un sos de soia. Da, are!

Daca este bio sau organic, sosul de soia iti poate aduce si multe beneficii vizavi de starea de sanatate. Datorita procesului de fermentatie prin care trec boabele de soia, se obtine un produs dens in nutrienti (care nu se regasesc in concentratii asa de mari in alte alimente), care ne ajuta sa ne construim un sistem imunitar puternic, si sustin sistemul digestive si pe cel cardiovascular.

Sosul de soia mai contine insa si multe tipuri de antioxidanti: mangan, isoflavonoizi si fitonutrienti (unele studii spun chiar ca sosul de soia are mai multi fitonutrienti decat vinul rosu), dar si o cantitate considerabila de proteine (densitatea proteinelor este mai mare decat in cazul produselor de origine animal: somon, miel).

Text: Andreea Marinescu, Foto: Guliver

zp8497586rq