6 pasi catre un stil de viata mai echilibrat

Micile excese culinare au fost permise doar de Sarbatori, asa ca acum a venit momentul sa spui stop si sa te reorientezi catre un stil de viata echilibrat. Iti impartasim cateva reguli de baza pentru o dieta sanatoasa dupa Sarbatori. Urmeaza-le ca sa nu ai probleme nici cu sanatatea, dar nici cu greutatea!

Una dintre rezolutiile mele pentru anul 2013 este sa incerc sa mananc mai sanatos. Stiu ca nu este un lucru usor de infaptui, insa in anul care tocmai a trecut am inceput sa-mi dau seama cat de importanta este alimentatia pentru a avea o viata mai frumoasa. Asa ca voi incepe anul cu dreptul si ma voi stradui sa am o dieta mai echilibrata.

Respecta niste reguli de baza pentru o dieta sanatoasa dupa Sarbatori si nu vei mai avea probleme cu digestia, calitatea pielii sau greutatea

In plus, simt si nevoia sa-mi detoxific organismul si sa elimin toate toxinele pe care le-am acumulat. Sunt convinsa ca si voi resimtiti aceasta nevoie de a consuma alimente mai usoare dupa toata nebunia preparatelor traditionale cu carne. Orientarea catre un regim alimentar mai sanatos este o idee buna nu numai pentru sanatate (digestia ta se va imbunatati considerabil), dar si pentru starea ta psihica. Vei vedea ca dupa ce iti vei fi schimbat dieta, vei avea parte de mai multa energie si de o concentrare mai sporita.

La ce ma refer cand spun ca ar trebui sa-ti detoxifici organismul? Sa nu te gandesti ca iti sugerez o dieta detox drastica, pe parcursul careia sa bei numai ceaiuri si sucuri. Mai degraba, ma refer la aplicarea unor reguli alimentare de baza ce te vor ajuta sa-ti “cureti” organismul, dar in acelasi timp si sa-ti schimbi modul in care mananci.

Sfatul pe care eu l-am tot auzit, si pe care vreau sa-l urmez, este sa incepi progresiv si sa nu te chinui impunandu-ti niste reguli prea severe. Asta pentru ca, daca iti interzici din prima prea multe lucruri care iti fac placere, s-ar putea sa esuezi in demersul tau.

6 reguli de baza pentru o dieta sanatoasa care iti va imbunatati si starea psihica

1. Incepe chiar acum. Inainte de Sarbatori ne gandim ca ne permitem sa manancam orice vrem, iar dupa ce perioada aceasta se va fi terminat, vom trece la un regim alimentar drastic ca sa ne spalam pacatele. Cand insa vine momentul sa ne apucam de dieta, nu este asa de usor pe cat am crezut. Asa ca sfatul specialistilor este sa nu iti mai proiectezi la nesfarsit ziua in care vei incepe dieta si sa te apuci de ea chiar de azi.

2. Planifica-ti mesele astfel incat sa mananci de 3 ori pe zi alimente din toate grupele si intre mesele principale, ia mici gustari: 2 ar fi cel mai bine. Daca esti determinata sa te apuci de dieta, uita de mancarea ramasa de la Sarbatori. Trebuie sa-ti organizezi mesele astfel incat sa contina o sursa slaba de proteine (carne de pui, ton sau oua), cereale intregi, legume si fructe. Este important ca intre mese sa mananci o gustare formata din fructe, daca simti nevoia.

3. Acorda o mare atentie bauturilor pe care le consumi. In general, sucurile acidulate, dar si cele care se vor naturale (asa zisele sucuri de fructe ce se comercializeaza pe piata) au in compozitie cantitati mari de zahar si, in consecinta, si multe calorii. Ar fi bine sa le eviti in totalitate. Daca insa nu te poti dezvata de ele, redu consumul treptat, pana ajungi sa nu mai bei deloc. Poti sa-ti prepari acasa sucuri naturale de citrice, mere, morcov sau orice alte fructe ai la indemana.

4. Gustarile sanatoase sunt slabe in calorii si bogate in proteine. Numeroasele studii facute in ceea ce priveste alimentatia arata ca proteinele si fibrele iti tin de foame pentru o perioada mare de timp. Poti incerca iaurt slab, branza, piept de curcan sau de pui, migdale crude, oua fierte, unt de arahide sau legume si fructe crude, in locul dulciurilor sau gustarilor sarate din comert.

5. Evita sa mananci pe fuga sau in picioare. Cand mananci, stai joi si savureaza-ti mancarea. Totusi, evita sa consumi portii mari de mancare. Recomandat este sa gusti din toate cate putin, iar in acest fel iti vei tine in frau mai usor pofta de mancare, iti vei imbunatati energia si iti vei creste viteza metabolismului. Ca sa nu exagerezi cu portiile de mancare, foloseste farfurii mici.

6. Confera un echilibru dietei tale, in timp. Pentru ca dieta este mai degraba un regim de viata sanatos, care nu se vrea a fi chinuitor, este important sa stii sa-ti echilibrezi mesele. Nu iti cerem sa renunti la toate lucrurile care iti fac placere. Ci mai degraba sa compensezi consumul de alimente mai putin sanatoase cu unele sanatoase. De exemplu, daca la o masa alegi sa mananci un aliment gras, sarat sau dulce echilibreaza-ti portia cu legume, salate etc. Daca intr-una din zile nu ai mancat deloc fructe, recupereaza a doua zi.

Poti aplica aceste reguli pentru o perioada determinata de timp, pana ajungi la forma care iti convine, sau, si mai bine ar fi sa transfomi aceasta dieta sanatoasa dupa Sarbatori intr-un mod de viata a la long. E mai usor decat crezi si vei avea beneficii nenumarate.

Text: Andreea Marinescu, Foto: guliver