Prepararea iti ia doar cinci minute!

Cateodata, la birou, avem zile mai agitate si nu reusim sa luam pranzul asa cum ar trebui. Mancam ceva in fuga, uneori chiar in timp ce muncim, iar alteori sarim peste aceasta masa. In aceste situatii, putem incerca un sandwich cu ton pregatit de acasa.

Ca sa nu ajungi sa te infometezi si chiar sa ai probleme de sanatate, cea mai buna solutie pentru zilele cand stii ca nu ai timp sa mergi sa mananci, este sa-ti prepari de acasa o mica gustare. Astazi, ne-am oprit asupra unui sandwich cu ton. Este o alternativa satioasa si foarte sanatoasa la un pranz copios. In plus, nu iti ia decat cinci minute ca sa-l prepari, inainte sa pleci la birou. Iata ce iti trebuie!

Ingrediente:

– 1 cutie de ton

– 1/3 ceasca de branza feta

– 1 ceapa rosie micuta, tocata marunt

– 5-6 masline

– zeama de la o jumatate de lamaie

– 2 linguri de patrunjel, maruntit bine

– 1 lingurita de mustar de Dijon

– cateva frunze de salata

– 3-4 rosii cherry

Preparare:

Intai si intai: daca tonul este in apa, scurge-l bine de exces si amesteca-l cu o lingurita de ulei de masline.

Intr-un bol, amesteca tonul cu zeama de lamaie si mustarul, iar apoi adauga legumele: ceapa, patrunjelul, salata si rosiile cherry, iar la sfarsit branza, taiata cubulete mici, si maslinele. Adauga sare si piper dupa gust. Din aceasta compozitie poti face doua sandwich-uri. Foloseste paine integrala si “asambleaza” sandwich-ul cum iti face placere! Fie pe o singura felie de paine, fie folosind doua felii.

Un sandwich cu ton poate fi o buna alternativa pentru masa de pranz, insa mai poti manca si salate, supe sau legume!

Text: Andreea Marinescu, Foto: Guliver