Mini-pavlova - reteta dietetica.

Mini-pavlova – reteta dietetica – este buna chiar si cand te preocupa kilogramele in plus. O poti manca fie ca esti la dieta, fie ca nu, pentru ca e la fel de buna ca cea care are zahar si frisca!

Daca nu ai gustat niciodata pavlova, nu stii ce ai pierdut! Din punctul meu de vedere, e cea mai buna si extravaganta prajitura, fara sa fie greu de facut! Asa ca nu ai absolut niciun motiv sa nu o incerci acasa! Daca nu te-am convins, iti dau o idee si mai buna: mini-pavlova – reteta dietetica! Mica atat cat sa stabilesti din start portiile, ca sa nu mananci prea multa deodata, si dietetica, adica fara zahar, dar totusi dulce! Reteta este de la learnlovelift.wordpress.com.

Cum sa faci mini-pavlova – reteta dietetica

Din ingredientele prezentate de noi, poti face sase portii de mini-pavlova – reteta dietetica. Fiecare portie are 61 de calorii, deci poti manca fara temeri!

Ingrediente

4 oua

15 grame stevia (pudra, nu lichida!)

1/4 lingurita bitartrat de potasiu sau crema de tartar

Ulei de cocos pentru uns tava

Topping:

100 grame iaurt grecesc

1 lingura pudra de vanilie

Stevia dupa gust

Fructe la alegere

Ciocolata neagra (optional)

Preparare

Preincalzeste cuptorul la 180 de grade Celsius.

Pune hartie de copt pe tava si unge-o usor cu ulei de cocos.

Separa albusurile de galbenusuri si bate albusurile pana se formeaza spuma fina. Apoi, adauga stevia si crema de tartar, care are rolul de a intari albusurile. Continua sa bati albusurile pana cand spuma devine lucioasa si se tine tare pe lingura.

Pune spuma de albusuri cu o lingura de inghetata pe tava cu hartie de copt, apoi da-i o forma circulara cu o spatula. Lucreaza repede, ca sa nu se lase bezeaua pentru mini-pavlova – reteta dietetica.

Pune bezelele in cuptor pentru 45 de minute. Atentie! Nu deschide cuptorul ca sa vezi cum arata bezelele, pentru ca se vor lasa de la racoare!

Cand bezelele sunt gata, deschide putin usa cuptorului si inchide aragazul. Lasa-le sa se raceasca 30 de minute – o ora.

Inainte de servire, amesteca iaurtul cu vanilia si stevia. Pune amestecul de iaurt pe fiecare mini-pavlova si orneaza cu fructe la alegere. Poti folosi piersici, kiwi, afine, zmeura, capsune, banana sau mango. Daca vrei, razuieste deasupra putina ciocolata neagra.

FOTO: Guliver

Citeste si: Prajituri de casa in versiuni sanatoase: trucuri de preparare.