Riscul de Alzheimer e corelat cu stilul de viata. Desi nu exista metode 100% sigure de a-l preveni, alimentatia, miscarea si provocarea continua a creierului pot fi de un real ajutor.

Peste cinci milioane de americani au Alzheimer, o boala degenerativa si progresiva care ataca celulele nervoase din creier. Alzheimer distruge memoria si alte functii mentale. Efectele bolii Alzheimer sunt ireversibile. Boala poate cauza dementa, iar cei care au Alzheimer ii uita chiar si pe cei mai importanti oameni din vietile lor, cum ar fi sotii sau copiii.

Unele medicamente si tratamente pot imbunatati temporar simptomele, insa nu exista tratament care sa vindece sau care sa previna aparitia bolii, potrivit Aol.com. Totusi, Charles J. Fuschillo Junior, presedintele Fundatiei Americane de Alzheimer din New York, spune ca, daca iti pastrezi mintea, memoria si functiile cognitive pe cat de agere posibil, ai putea atenua riscul de Alzheimer. Asta inseamna, mai spune specialistul, ca trebuie sa fii proactiva in ceea ce priveste sanatatea creierului tau.

9 strategii pentru a reduce riscul de Alzheimer

1 Test de memorie

Cand mergi sa iti faci analizele anuale, cere-i medicului tau sa iti aplice un test de memorie. Nu ar trebui sa dureze mai mult de 10 minute. Un astfel de test poate fi facut de un medic sau de un psiholog. Daca e cazul, ti se vor recomanda teste suplimentare.

2 Dieta pentru minte

Unii cercetatori considera ca riscul de Alzheimer este mai mic daca adopti o dieta pentru minte. Ce inseamna asta? O combinatie intre dieta DASH – bazata in principal pe fructe, legume, grasimi slabe, lactate cu un continut scazut de grasimi si cereale integrale – si dieta mediteraneana. Leigh Tracy, dietetician la o clinica endocrinologica din Baltimore, considera ca, daca vei manca alimente bune pentru creier, poti diminua riscul de Alzheimer. De aceea, e bine sa optezi pentru legume, mai ales verdeturi, nuci, fructe de padure, fasole, peste, cereale integrale, ulei de masline si, eventual, vin. De asemenea, limiteaza consumul de unt, branza, fast food si prajeli.

3 Grasimi Omega-3

O alta idee buna este sa consumi grasimi Omega-3. Exista studii care au aratat ca acestea reduc riscul de Alzheimer sau ii incetinesc progresul. Omega-3 se gaseste in somon, sardine, seminte de in, ulei de in, seminte de chia, seminte de dovleac sau nuci.

4 Sanatatea cardiovasculara

Tensiunea arteriala crescuta, diabetul sau colesterolul crescut pot duce la boli cardiovasculare. Mai departe, bolile cardiovasculare reprezinta un risc crescut pentru a face Alzheimer. Asadar, daca te feresti de bolile cardiovasculare, te feresti – intr-o anumita masura – si de aceasta boala degenerativa. Mananca sanatos si fa miscare!

5 Starea psihica de bine

Unele studii fac o corelatie intre depresie si izolarea sociala si predilectia catre Alzheimer. Astfel, crearea si pastrarea unor legaturi sociale puternice reprezinta strategii bune pentru a evita depresia si izolarea. Intalneste-te cu prietenii, participa la intalniri in grup sau vorbeste la telefon cu cei dragi. Atingerile, discutiile, tinerile de mana iti stimuleaza si ele creierul. Creierul e creat astfel incat sa te recompenseze pentru conexiunile cu alti oameni. Incearca sa te conectezi in fiecare zi cu cineva.

6 Gestionarea stresului

Stresul poate fi un factor de risc pentru Alzheimer. Un studiu publicat recent arata ca stresul cronic contribuie la dezvoltarea dementei si a depresiei. Practicarea de yoga sau de meditatie poate fi eficienta pentru reducerea stresului. Dar si vizitele la prieteni, voluntariatul si unele practici spirituale te pot ajuta.

7 Provocarile personale

A-ti mentine mintea agera si tanara poate avea legatura cu a descoperi si dezvolta noi abilitati. Cand iti provoci creierul sa faca ceva nou, cum ar fi sa inveti o noua limba straina, creierul e pus la treaba si functioneaza. E important sa iti stimulezi partile din creier care implica limbajul, comunicarea si rezolvarea de probleme.

8 Studii clinice

Daca ai ocazia, ia in calcul sa te oferi ca voluntar in studii legate de Alzheimer. Acest lucru nu te ajuta imediat si nici nu previne boala, dar poti contribui la cercetari folositoare pentru generatiile urmatoare.

9 Nu mai fuma si fa sport!

Prevenirea hipertensiunii si a diabetului reduce riscul de a dezvolta Alzheimer, potrivit unui studiu. Dar cele doua – hipertensiunea si diabetul – pot fi evitate daca te lasi de fumat si faci sport.

Asadar, daca vrei sa fugi de Alzheimer pe cat posibil, imbunatateste-ti alimentatia, fa miscare, slabeste, lasa-te de fumat si fa exercitii pentru creier!

FOTO: Guliver

Citeste si: Tine minte sa tii minte: cum se imbunatateste memoria.