Trucuri de amenajare pentru o energie mai buna

Arta feng shui este stiinta care se ocupa cu echilibrarea energiilor dintr-un spatiu pentru a asigura sanatatea si bunastarea celor care il locuiesc. Desi feng shui este o disciplina complexa si presupune ajutorul unui specialist, poti totusi sa apelezi si la cateva trucuri simple si practice pentru a-ti crea singura spatiul perfect. Astazi vorbim despre dormitor!

Desi nu-i acordam atentia cuvenita, dormitorul ar trebui sa fie cea mai importanta camera din casa: o camera unde nu mergem doar ca sa dormim, ci si ca sa ne odihnim, sa ne relaxam, sa fugim departe de agitatia cotidiana si de tensiunile de peste zi.

In filosofia feng shui, dormitorul trebuie sa emane o energie pozitiva si relaxanta

In filosofia feng shui, in dormitor trebuie sa existe o energia armonioasa, care sa te invite inauntru, sa te ispiteasca la relaxare si visare, dar sa te si ajute sa dormi mai bine. Aranjarea dormitorului dupa cateva principii feng shui iti poate aduce si beneficii in viata de zi cu zi in sensul ca poti deveni mai energica, mai pozitiva si mai fericita.

O energie buna a dormitorului se obtine printr-o decorare specifica a camerei, care trebuie sa fie cat mai confortabila, luminoasa si aerisita. Din pacate, de multe ori dormitorul este o camera inghesuita, in care obisnuim sa depozitam tot felul de lucruri nefolositoare, care, intr-un final, au un impact negativ asupra starii noastre de spirit. Ca sa te bucuri de o energie armonioasa in dormitor, ce poate contribui si la propria ta bunastare, invata cateva trucuri simple si practice pentru amenajarea acestuia. Te vor ajuta sa-ti construiesti o oaza de liniste numai a ta.

6 trucuri feng shui simple si practice pentru a aduce linistea si pacea in dormitorul tau

1. Scapa de toate electronicele din dormitor: TV, laptop

Orice echipament care consuma electricitate poate distruge energia pozitiva din camera. Televizorul, laptopul si chiar un radio cu ceas transmit radiatii electromagnetice, chiar daca sunt scoase din priza, ce sunt periculoase pentru sanatate. Multe persoane folosesc dormitorul si pe post de birou, iar acesta este un lucru rau pentru ca, practic, aduc stresul si grijile intr-un loc care ar trebui sa fie calm si sa imbie la relaxare.

2. Aeriseste camera des sau cumpara un purificator de aer

Ca sa ai un bun feng shui in dormitor, aerul trebuie sa fie proaspat si bine oxigenat, altfel vei respira poluanti care nu fac bine starii de spirit si sanatatii. Daca stai la bloc, iar apartamentul da pe un bulevard principal sau pe o strada intens circulata, unde poluarea este mai mare, investeste intr-un purificator de aer: imbunatateste calitatea aerului din incapere si distruge bacteriile si microorganismele din aer.

3. Patul: fii foarte atenta la pozitionarea lui

Patul trebuie sa aiba tot timpul un perete in spatele tabliei, sa nu fie asezat in mijloc sau pe colt; trebuie sa fie accesibil de pe ambele parti laterale, sa aiba doua noptiere de o parte si de alta si, important: sa nu fie pus pe aceeasi linie cu usa. De asemenea, patul nu trebuie asezat sub fereastra sau pe peretele cu fereastra, deoarece creeaza o senzatie de nesiguranta. Ce mai trebuie sa ai in vedere: o saltea buna, o tablie a patului solida si niste asternuturi din fibre naturale pentru a crea o energie pozitiva.

4. Alege culori care calmeaza si relaxeaza

Culorile sunt importante deoarece creeaza o atmosfera potrivita pentru un somn linistit, dar ajuta si la mentinerea unei energii sexuale pozitive. Cele mai recomandate culori sunt cele deschise sau pastelate, de la alb si pana la ciocolatiu, bej, galben, pasteluri foarte soft.

5. Pastreaza camera curata tot timpul

Dezordinea blocheaza deplasarea energiei pozitive, ceea ce te poate scurge de energia si iti poate strica si somnul. Foarte important: nu depozita nimic sub pat pentru ca impiedici “curgerea” energiei. De asemenea, fa-ti curat in dressing, pastreaza o buna organizare a hainelor (sau a cartilor, daca pastrezi in dormitor cateva dintre preferatele tale) si tine usa dressingului inchisa noaptea.

Text: Andreea Marinescu, Foto: Guliver