
Alaturi de acupunctura si meditatie, masajul taoist pentru tratarea aparatului digestiv poate avea efecte benefice pentru unele dintre cele mai suparatoare simptome: constipatie, reflux, aciditate gastrica, hernie hietala, digestie lenta, greata, dureri sau chiar balonare. Masajul poate fi realizat de catre o persoana instruita, in cabinetul de specialitate, insa cele mai bune si rapide rezultate le are atunci cand este realizat de catre insasi persoana in cauza. Momentul optim este dimineata, inainte de a te ridica din pat. Iata cum trebuie sa procedezi:
Maseaza cu ambele maini. Maseaza abdomenul prin pozitionarea mainilor pe aceeasi parte a acestuia si tragandu-le simultan, prin sprijinire, pana in partea opusa. Apoi trebuie sa revii, tot prin sprijinire, cu cele doua maini in locul de unde ai plecat. Procedeaza in acest fel, de la stanga la dreapta, de zece ori.
Traseaza cercuri din zona ombilicului. Maseaza abdomenul asezand palmele spre ombilic si fa miscari circulare pornind din centru, apasand cu mainile spre abdomen; trebuie sa faci cercuri care se maresc progresiv, pana la coaste si bazin, de cel putin trei ori. De aceasta data, directia este tot timpul cea a evacuarii intestinului, de la dreapta spre stanga.
Coboara din talie pana in partea de jos a abdomenului. Uneste mainile si apasa cu palmele pe partea dreapta a intestinelor, la nivelul taliei, apoi, continuand sa apesi ambele maini, coboara de la talie pana in partea de jos a abdomenului. Reincepe sa apesi si coboara pana la partea inferioara a abdomenului, readu mainile la nivelul taliei si coboara din nou prin deplasare spre stanga. Apoi repozitioneaza mainile la nivelul taliei, in dreapta, si reia de trei ori.
Maseaza intestinul gros. Asaza varful degetelor la limita inferioara a abdomenului si maseaza prin sprijinire si intoarcere; deplaseaza spre dreapta si maseaza o a doua zona a intestinului gros; deplaseaza degetele si continua, de la stanga la dreapta.
Text: Daniela Mihalcea, Foto: Guliver
Trecerea de la un regim alimentar la altul se poate dovedi dificila...
Inainte cu o saptamana de menstruatie te confrunti cu senzatiile ne...
Semintele de psyllium sunt apreciate si cautate pentru rolul import...
Ne straduim prin diverse mijloace sa obtinem un trup (mai) suplu si...
Daca iti place masajul, iti propun sa incerci unul la dublu. Tu si ...
Se spune ca pielea are propria ei varsta, in functie de mostenirea ...
Ce poate fi mai mai imbietor decat un ulei de cocos delicios, c uo ...
Ritualul de demachiere face parte din viata fiecarei femei. Ca sa e...
De ce iti recomand masajul indian? Pentru ca este incredibil de rel...
Marturisesc, intii de toate mi-a atras atentia locatia spa-ului Vit...
Daca va numarati printre iubitoarele cafelei si modei, cu...
Chiar daca moda uneori ne pune in dificultate prin propun...
Cu ocazia unui eveniment special asa cum este nunta, desi...
Un program initiat de Carmen Bruma
Vedeta de televiziune Carmen Bruma a lansat in urma cu cateva zile un nou ghid de forma, cartea 3 S – Sanatoasa, Supla, Satula, adresata femeilor care vor sa slabeasca intr-un mod responsabil si ...
citeste articolul9 lucruri care te ajuta sa te mentii in forma
Nu putine persoane se confrunta cu situatia neplacuta in care li se face rau in diferite imprejurari din cauza emotiilor. Starile de lesin sunt des intalnite in astfel de momente importante, cum es...
citeste articolul5 modalitati de a te incarca cu energie
Foarte multe persoane acuza o stare de oboseala cronica, care nu le da voie sa duca la bun sfarsit provocarile de peste zi. Ba mai mult, epuizarea fizica le limiteaza viata sociala si ii constrange...
citeste articolulPentru perioada sarcinii
Ne bucura sa descoperim ca viitoarele mamici au tot mai multe optiuni de analize speciale si monitorizare medicala, care sa le asigure o evaluare corecta a starii de sanatate. Cea mai recenta desco...
citeste articolulNatura ofera solutii
Varicele sunt extrem de frecvente in randul femeilor – pe langa disconfortul cauzat, acestea fiind si inestetice. Inainte de aparitia vaselor de sange marite, simptomele afectiunii sunt de cele m...
citeste articolulOrganizeaza-ti prioritatile
Tine cont de cele mai importante reguli de viata sanatoasa – isi vor pune amprenta pe starea generala a organismului tau si vor avea efecte benefice chiar si la nivel psihic.
1. Mancar...
5 modalitati simple de exercitiu fizic
Cel mai bun mod de a incepe procesul de eliminare a kilogramelor in plus este suplimentarea activitatii fizice. Daca nu esti pregatita pentru un program sustinut, supravegheat de un antrenor specia...
citeste articolulSolutii non-invazive pentru probleme ale articulatiilor
Pe masura ce creste speranta de viata, devine tot mai importanta gasirea unor remedii reale pentru problemele articulare. Daca pana nu de mult artroza si reumatismul erau asociate cu varstele trecu...
citeste articolulRemedii naturiste
Anemia este o afectiune care apare atunci cand hemoglobina, molecula ce se gaseste in globulele rosii din sange, sufera modificari la nivel calitativ sau cantitativ. Hemoglobina este cea care trans...
citeste articolulLa fel de periculos!
Stiai ca fumatul are efecte secundare asupra vietii de cuplu? Fumatul pasiv in cuplu si cresterea riscului de imbolnavire, afectarea vietii sexuale si scaderea veniturilor disponibile pentru „a...
citeste articolulSfaturi de alimentatie si miscare
Pentru ca muncesti aproape toata ziua, nu ai timp sa mergi la sala sau sa faci miscare in aer liber. Din aceasta cauza apar deja primele kilograme in plus, iar in timp, stilul de viata sedentar poa...
citeste articolulCum sa o controlezi
Iti poti controla si utiliza energia sexuala pentru a-ti schimba viata. Maestrii taoisti au descoperit o modalitate prin care poti face acest lucru. Nu ne referim la celebrele exercitii Kegel. Vorb...
citeste articolulRevenirea la normalitate
Studiile o spun de ceva vreme – femeileau forme voluptoase, iar industria modei trebuie inevitabil sa se alinieze unei cerinte generale de promovare a siluetelor reale.
Este ironic ca, in a...
Metode noninvazive de calmare a durerii
Cercetatorii sunt tot timpul in alerta pentru a descoperi care tehnici de control a durerii sunt cu adevarat eficiente, in special in cazul durerilor de spate si a celor de gat. Toate aceste tehnic...
citeste articolul6 reguli pentru a face sport corect
Exercitiul fizic este esential pentru mentinerea sanatatii intregului organism, insa iti poate rezerva situatii neplacute atunci cand lucrezi incorect sau cand te suprasoliciti. Daca urmezi un prog...
citeste articolulUn program de facut acasa
Probabil ca foarte putine dintre pasionatele de sport nu au auzit pana acum de Luminita Nicolescu, antrenoarea in al carei portofoliu se numara programele de sport ce au modelat trupurile unor vede...
citeste articolulBeneficiile somnului
Odihna determina regenerarea celulara. Acesta este principalul beneficiu al odihnei, asa ca, daca te numeri printre cele care si-au propus ca in timp record sa intre in forma, nu o neglija. Persoan...
citeste articolulDusul Kneipp
Apa are beneficii multiple iar una dintre modalitatile prin care te poti bucura de acestea este terapia cu apa. metoda poarta numele inventatorului sau – pastorul german Sebastian Kneipp – si e...
citeste articolulActivitati care te ajuta sa slabesti
Daca in timpul verii nu ajung acasa decat pentru a dormi, iarna rareori imi parasesc locul cald. Mi-e greu sa ma trezesc in zorii zilei pentru a merge la sala inainte de birou si de aceea ma bucur ...
citeste articolulSpune adio durerilor de picioare
Este un lucru demonstrat – sportul practicat in talpile goale are beneficii multiple – poti intipari intregului organism o perceptie solida despre echilibru, poti imbunatati pozitia musculaturi...
citeste articolulAbordarea holistica a medicinei
Medicina orientala are o abordare holistica, bazata pe tratamentul tuturor sistemelor corpului. Acupunctura poate imbunatati atat conditia fizica, cat si starea mentala. Aceasta actioneaza direct a...
citeste articolulGhidul folosirii uleiurilor esentiale
Pentru a putea simti pe propria-ti piele efectele benefice ale acestui tip de medicina alternativa, tine la indemana uleiurile potrivite fiecarei afectiuni in parte.
Eucaliptul: are efct an...
citeste articolulTerapia prin frig, la -180 grade
Stilul de viata nesanatos, stresul cotidian, factorii de mediu, alimentatia dezechilibrata – toate iti scad imunitatea. Frigul a fost folosit inca din antichitate pentru revigorarea generala a or...
citeste articolulRezolutia noului an
Perioada sarbatorilor de iarna ne prilejuieste tuturor un moment de auto-evaluare a reusitelor, a implinirilor si a neimplinirilor. In final obtinem o lista a rezolutiilor pentru anul urmator. Renu...
citeste articolulIti poti schimba viata
Cum ti-ai descrie gandurile? Pozitive? Negative? Daca ar trebui sa alegi o culoare care sa le reprezinte, care ar fi aceea? Esti prinsa in capcana negativismului? Atunci continua sa citesti:
Problemele se vor rezolva mai rapid
Este important ca atunci cand viata de zi cu zi iti pregateste tot felul de provocari, sa poti sa iti pastrezi calmul. Incearca sa nu transformi orice lucru marunt intr-o catastrofa, iar pe cele ma...
citeste articolulStresul cauzat de frig
Atunci cand organismul are probleme de adaptare la schimbarile de temperatura, pot aparea tot felul de afectiuni. Este adevarat, copiii si persoanele in varsta sufera cel mai repede de hipotermie, ...
citeste articolulManagementul stresului
Agenda iti dicteaza programul in fiecare zi? Ai deadline-uri presante, care iti dau senzatia ca intreaga ta viata se desfasoara contra-timp? Este musai sa gasesti timp si pentru tine!
Iti re...
citeste articolul25 de lucruri benefice
Ce poti face pentru sanatatea ta in doar 10 minute? Mai mult decat crezi; si cu efecte veritabile, pe termen lung. Nu mai cauta scuze in programul aglomerat – fa ceva chiar acum pentru a-ti imbun...
citeste articolulOsteoporoza cere diagnosticare timpurie
Osteoporoza a fost asociata mult timp cu inaintarea in varsta si nu i s-a acordat suficienta atentie. Acum insa, cand studiile ne spun ca este a treia cauza de mortalitate in tarile civilizate si c...
citeste articolul6 beneficii in favoarea siluetei
Gandeste-te de doua ori atunci cand iti cauti scuze pentru stilul de viata sedentar. Timpul sau bugetul sunt eliminate din ecuatie atunci cand vine vorba despre mersul pe jos – cea mai usora moda...
citeste articolulTerapiile cu jad iti vin in ajutor
Schimbarile bruste de temperatura ne afecteaza pe toate planurile – imunitatea organismului este pusa la incercare, problemele articulare isi fac tot mai mult simtita prezenta, iar pielea isi...
citeste articolulVestit in intreaga lume
Programul de exercitii FitCurves, caci despre el vorba, are toate componentele necesare reusitei in timp record: incalzire si relaxare, aerobic, exercitii de forta si stretching. Circuitul iti pune...
citeste articolulTesteaza rezistenta organismului
Citeste cu atentie propozitiile de mai jos si gandeste-te la propriul stil de viata si la obiceiurile sau reactiile pe care le ai in situatiile date. Daca raspunzi cu “Da” la multe dint...
citeste articolulCalatorie fara dureri de cap
Daca urmeaza sa faci un drum catre o destinatie cu un alt fus orar, este bine sa incepi pregatirea cu cateva zile inainte de plecarea.
1. Daca destinatia ta este in Occident, incearca sa ado...
citeste articolulNoile terapii inghetate
Organismul reactioneaza imediat la temperaturile extrem de scazute printr-o mobilizare generala a functiilor sale. Circulatia sangelui este stimulata si, odata cu ea, aportul de oxigen este imbunat...
citeste articolulGhid de supravietuire
Este adevarat – durerile de cap afecteaza in mai mare masura femeile decat barbatii. Peste jumatate dintre acestea au migrene menstruale, dar studiile arata si ca 20% dintre cazurile de cefalee s...
citeste articolulScurt ghid de remedii naturale
Insomniile sunt neplacute si trebuie tratate cu maxima atentie. Nu te pripi in urmarea unui tratament medicamentos din capul locului, ai sa vezi ca si specialistii te indruma mai intai catre remedi...
citeste articolulProgramul ideal pentru noul sezon
Marturisesc, intii de toate mi-a atras atentia locatia spa-ului Vitarium: hotelul Alpin care il gazduieste este situat chiar in inima naturii, departe de stresul si tumultul citadin. Intr-un prim t...
citeste articolulEste foarte des confundat cu depresia
Cu toate ca este mai cunoscuta in cazul copiilor, aceasta afectiune numita tulburarea deficitului de atentie (TDA) apare de multe ori si la persoane mature. Acestea sunt iritabile, aparent depresi...
citeste articolul7 moduri de a-ti tine memoria alerta
Stresul si ritmul foarte aglomerat al vietii moderne poate genera probleme de memorie. Pe langa suplimentele din plante create special pentru acest gen de situatii, iata 7 lucruri pe care le poti f...
citeste articolulObtine o stare de spirit pozitiva
Meditatia mantra este un tip de meditatie care se realizeaza prin repetarea unei silabe, a unui cuvant sau a unei propozitii pentru a atinge pacea interioara si pentru a alunga gandurile negative.<...
citeste articolul