Sfaturi contra exceselor alimentare

Granita dintre rasfat si exces este extrem de fina in timpul Sarbatorilor. Dupa ce ai tinut post sau ai incercat o dieta restrictiva pentru a fi intr-o forma perfecta, tentatiile culinare sunt mai greu de refuzat. Iar cea mai afectata este chiar inima ta. Daca de Sarbatori nu ai protejat-o, incearca macar de-a lungul vacantei ramase sa o faci. 

Nu te teme, nu-ti vom impune o multime de noi restrictii, ci iti voi da doar cateva sfaturi simple pe care ar trebui sa le respecti nu doar de Revelion ci si in timpul petrecerilor viitoare, unde mesele sunt incarcate cu bunatati de toate felurile.

Cum sa te distrezi cu cap si sa-ti protejezi inima in perioada petrecerilor

1. Locul de socializare

Conversatiile se nasc mai usor in jurul mancarurilor. Am observat asta la o multime de evenimente unde lumea se strange in jurul bufetelor si discuta in timp ce-si pune din cand in cand extraportii de mancare. Moderatia este insa calea spre o inima sanatoasa, asa ca ideal ar fi sa te departezi cu partenerul de discutii de locul cu tentatii dupa ce ti-ai luat preparatele dorite.

2. Mananca incet!

Bucura-te din plin de mancare si nu o consuma ca si cum ai fi la o intrecere sportiva. Pune furculita jos intre inghitituri si mesteca pe indelete pentru a simti din plin gustul ei. Partea frumoasa e ca asa te vei satura cu portii mai mici.

3. Shopping de alimente

In aceasta perioada mai mult ca oricand, magazinele cu produse alimentare te imbie cu tot felul de bunatati. Daca dai o petrecere la tine acasa si trebuie sa mergi sa-ti faci aprovizionarea, nu pleca la supermaket sub nicio forma cu stomacul gol. Vei fi tentata sa cumperi in exces si odata cumparate, alimentele vor fi consumate desi sunt mai mult decat ar trebui.

4. Atentie la gatit

Daca tu esti bucatarul insarcinat cu pregatirea bucatelor pentru masa de Revelion evita prajirea in ulei. Incearca sa adaugi fasole in salate sau la aperitive. Fasolea contine fibre care te ajuta sa atingi mai usor nivelul de satietate. Daca vei pregati cumva paste alege-le pe cele integrale. Vrei un desert delicios si sanatos? Atunci pregateste un vas mare cu fructe proaspete si langa un bol cu ciocolata neagra topita saraca in calorii in care invitatii isi pot scufunda bucatile de fructe.

5. Limita la bautura

Nu doar mancarea in exces iti poate afecta inima, ci si bautura. Ideal ar fi sa te limitezi la 2 sau 3 pahare pe zi, iar in cazul in care consumi mai multe sa bei cate un pahar de apa intre ele. Mananca bine inainte sa bei, dar si in timp ce consumi alcool. Alege variantele mai light cum ar fi de exemplu un pahar de sprit (vin combinat cu apa minerala) care sunt implicit si mai sarace in calorii. Conform cercetarilor de la Centrul pentru prevenirea bolilor inimii si vasculare din San Diego bautura in exces poate avea ca efect palpitatii de inima, dureri usoare de cap si probleme respiratorii, stare numita “holiday heart” (inima de Sarbatori).

Text: Diana Marasoiu, Foto: Thinkstock