negociaza inainte de a accepta un job

Probabil esti tentata sa spui "Da!" cum primesti o noua oferta de munca. Dar presupunand ca nu este vorba de primul sau al doilea tau loc de munca, sunt foarte multe aspecte pe care poti (si ar trebui) sa le negociezi inainte de a accepta un job.

Salariul este in mod evident primul, dar sunt si alti factori de luat in considerare, factori ce pot face toata diferenta in viata si cariera ta. “Negociatul nu este ceva neobisnuit, in special pentru Generatia Y (“Millenial Generation”)”, afirma experta in cariere, Nicole Williams, fondatoare brandului WORKS, centrat pe carierele femeilor si autoarea a “Earn What You’re Worth”.

Ea mai adauga: “Companiile sunt obisnuite cu asta.” Doar ca angajatorii nu-ti vor oferi proactiv toate beneficiile, trebuie ca tu sa ceri ceea ce vrei. Deci ce ar trebui sa iei in considerare? Williams recomanda sa ceri 3 dintre urmatoarele, cele care sunt cele mai importante pentru tine:

Mai multe zile de concediu

“Asta este unul dintre cele mai usoare lucruri de cerut”, afirma Williams, pentru de obicei nu ii costa pe angajatori la fel de mult ca maritul salariului sau adaugarea unor beneficii.

Un program flexibil: negociaza-l inainte de a accepta un job

Drumul de acasa pana la serviciu dureaza prea mult si metroul sau RATB-ul este prea aglomerat? Stii ca de obicei esti mai productiv dimineata? Atunci un program flexibil (ca lucratul de acasa in anumite zile ale saptamanii sau ore flexibile de ajuns/plecat de la birou) sunt ceva de luat in considerare.

“Vei si economisi bani cu un program flexibil si nu va mai trebui sa treci prin tot calvarul imbracatului, mersului cu mijloacele de transport si ajunsului la timp in unele zile.”, mai declara Williams. Doar fii clar cu ceea ce ceri inainte de a accepta un job – de exemplu: “Vreau sa lucrez de acasa o zi pe saptamana”. Si fii sigur ca primesti in scris ce ti s-a promis pentru a evita potentialele confuzii.

Un nume mai bun pentru ceea ce faci

“Numele jobului tau nu arata numai ce faci, ci si la ce aspiri”, spune Williams. Daca nu esti innebunit dupa cum suna functia ta, cere alt nume. Williams recomanda navigarea pe LinkedIn si cautarea numelor job-urilor oamenilor care fac ce faci tu, dar la o alta companie. Alege-ti unul si propune-l inainte de a accepta un job.

Decontarea transportului

Benzina sau abonamentul la metrou/RATB nu este tocmai ieftina, deci poti cere angajatorului sa iti deconteze drumul pana si de la serviciu. Poti economisi astfel sute bune de lei. Un lucru de stiut: unele companii ofera aceste deconturi ca parte a pachetului standard de beneficii, deci verifica inainte sa o adaugi pe lista cu 3 lucruri de cerut.

O asigurare in caz ca pierzi slujba

Daca este primul tau job, poate nu ar fi indicat sa ceri asta. Dar daca lucrezi deja de cativa ani si aduci un plus de valoare si experienta companiei unde activezi, atunci este ceva indicat de cerut. “Daca iti vei pierde slujba, dar nu din vina ta, vei fi protejat.”, spune Williams.

Ea recomanda sa ceri un anumit procent din salariu sau 1-2 luni de compensatie in caz ca vei ramane fara slujba din vina angajatorului. Doar fii decent (si nu cere de exemplu salariul compensatoriu pe un an!).

Spatiu la birou

Nu astepta sa fii aruncat intr-un cubicle aleatoriu – cere un spatiu de lucru spatios si central. Avand un birou mai in centru poti dezvolta relatii cu colegii altfel decat daca ai fi aruncat intr-un colt. “Daca planuiesti sa ajungi la munca devreme si sa stai peste program, vei dori sa fii undeva in centru, unde vei fi astfel observat”, admite Williams, care mai adauga: “Poti invata si multe lucruri astfel.”

Decontarea cursurilor si certificarilor

In timp ce unii angajatori se pot dovedi neintersati de continuare studiilor/cursurilor tale, sunt multi care vor sa contribuie la dezvoltarea ta profesionala. “Le recomand multor femei tinere sa negocieze si decontarea cursurilor de vorbit in public”, spune Williams. Ea conchide: “Vorbitul in public este una dintre calitatile pe care trebuie sa le dezvolti devreme in cariera.”

Bineinteles ca momentul si cum ceri aceste beneficii este crucial. William recomanda sa le mentionezi in momentul negocierii salariale: “Gandeste-te ca sunt si o compensatie, mai ales daca nu primeste salariul scontat.”, spune ea. Daca stii ca angajatorul este inflexibil cand vine vorba de plata, propune ceva de genul: “Mi-ar placea foarte mult sa lucrez aici, dar din pacate nu este tocmai salariul pe care-l aveam in minte. As dori sa negociez cateva beneficii in plus…” si apoi adauga 3 din lista de mai sus.

Si mai presus de toate, este vital sa stii care sunt prioritatile tale si ce te va face sa te simti cel mai implinit. Dar cel mai important, negociaza, inainte de a accepta un job, chiar daca iti este oferit salariul dorit. “Este important sa o faci”, spune Williams. “Este unul dintre acele lucruri care iti pot oferi un adevarat avantaj in cariera.”, tot ea incheie.

Citeste si: “Discutia despre salariu: cum pui problema la un interviu”!

Foto: iStockphoto

Daca te-a ajutat acest articol, da like paginii nostre de Facebook si o sa gasesti acolo si alte articole asemanatoare!